Istoria banilor (I): Trocul si banii-marfa

Autor:

Bancherul.ro
2011-03-29 09:01

În ziua de astăzi putem cumpăra aproape tot ce dorim. Desigur, cu condiţia să avem suficienţi bani! Lucrurile nu au stat însă întotdeauna astfel, deoarece, înainte de a se inventa banii, se utiliza trocul pentru a face schimb de mărfuri, procedeu care nu era atât de simplu precumrncumpărăturile din ziua de astăzi.rnrnIstoria banilor se întinde pe mii de ani, în decursul cărora banii au evoluat sub diverse forme, printre care banii-marfă, monedele, banii de hârtie şi, recent, banii electronici, potrivit brosurii realizata de BNR cu ocazia Expozitiei Euro, care are loc in perioada 10 martie-27 mai 2011 la BNR.rnrnCe reprezintă, de fapt, banii? În esenţă, aceştia se referă la orice mijloc de plată, acceptat ca atare, pentru bunuri şi servicii. În ziua de astăzi, banii ne simplifică viaţa în trei moduri principale:rnrn• reprezintă un mijloc de schimb – dubla coincidenţă a nevoilor sau a cererii nu mai este necesară, aşa cum se întâmplă într-o economie bazată pe troc;rnrn• reprezintă o unitate de cont – preţurile sunt exprimate numai în unităţi monetare, nu în termeni de bunuri sau servicii. Astfel, valoarea bunurilor şi serviciilor este mai uşor de comparat;rnrn• reprezintă un mijloc de tezaurizare – băncile centrale fac eforturi pentru a se asigura că valoarea banilor nu se modifică în timp. Prin urmare, banii le permit oamenilor să facă economii şi să cumpere bunuri ulterior.rnrnConceptul de „bani” a fost elaborat în diferite societăţi din întreaga lume, nu într-un singur loc. rnrnTroculrnrnCu mii de ani în urmă, în Epoca de piatră, oamenii au început să are ogoarele, să crească vite şi să adune recoltele. Foarte rapid, şi-au dat seama că pot produce mai multă hrană decât pot consuma. rnrnPrin urmare, au început să facă comerţ, oferind surplusul de hrană în schimbul unor lucruri care le lipseau. De exemplu, dacă le rămânea grâu şi aveau nevoie de o vacă, dădeau grâul în schimbul vacii, şi invers.rnrnAcest tip de comerţ se numea troc şi era bazat pe principiul că orice bun sau serviciu care are o anumită valoare poate fi schimbat.rnrnDeşi a fost utilizat timp de mii de ani, trocul era un proces destul de complicat, care ridica multe probleme:rnrn• trebuia găsită o persoană care să dorească bunul oferit în schimb şi care să posede bunul dorit;rnrn• trebuia găsită o modalitate prin care să fie compensată eventuala diferenţă de valoare. În cazul în care cele două articole nu aveau aceeaşi valoare, trebuia găsită o soluţie pentru divizarea acestora;rnrn• multe bunuri erau perisabile, pierzându-şi astfel valoarea;rnrn• nu era uşor de comparat preţul unui bun cu cel al altor bunuri;rnrn• de multe ori, bunurile erau dificil de transportat.rnrnEra necesară o soluţie care să reducă aceste inconveniente şi să simplifice schimburile de bunuri şi servicii între oameni.rnrnBanii-marfărnrnBanii-marfă au oferit această soluţie. În domeniile în care trocul era utilizat pe larg, un singur tip de marfă sau de bunuri a început să fie utilizat ca mijloc de schimb, dobândind astfel o funcţie monetară.rnrnNatura bunului era diferită de la o societate la alta, unele utilizând ghiocuri sau mărgele din fildeş, altele folosind pietre şlefuite.rnrnUtilizarea acestor obiecte ca mijloc de plată a simplificat multrnlucrurile, deoarece erau uşor de transportat şi puteau fi depozitate o perioadă îndelungată. rnrnCu toate acestea, existau încă probleme: nu era întotdeauna uşor ca aceste obiecte să fie divizate în cantităţi mai mici şi, având în vedere diversitatea bunurilor utilizate, era uneori dificil ca oamenii să ajungă la un consens cu privire la valoarea reală a acestora.rnrnAceste probleme au fost în mare parte depăşite odată cu descoperirea metalelor, deoarece metale precum aurul, argintul sau fierul erau valoroase pentru toată lumea. De exemplu, un agricultor putea să schimbe vitele pe o anumită cantitate de argint, pe care o putea utiliza apoi pentru a-şi plăti impozitele. rnrnAstfel, metalele preţioase au devenit mijloc de schimb, unitate de cont şi mijloc de tezaurizare.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Dobada „de la…X%” la credite: de ce nu e corecta si cat e cea reala

Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii

DNSC nu poate sa inchida un site pentru fraude, activ de peste 3 luni

DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii

Un site pentru fraude cu investitii este activ de peste 3 luni, desi ASF il poate restrictiona

Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii

Site-ul pentru fraude Brua.ro este activ de luni de zile, fara ca ASF sau DNSC sa faca ceva

- Cum explicati ca site-ul Brua.ro, pentru fraude online (scam) cu investitii in actiuni Transgaz, inca functioneaza, la 3 luni de la publicarea unui articol pe site-ul Bancherul.ro. - Care... detalii