Isarescu: BNR este pregatita sa adopte masuri pentru stabilitatea sistemului financiar

Autor:

Bancherul.ro
2008-10-06 20:13

BNR este pregătită să ia măsuri similare cu cele adoptate în celelalte state UE în cazul înrăutăţirii situaţiei financiare a României, inclusiv prin furnizare de lichiditate şi întărirea schemelor de garantare a depozitelor.rnrn”Suntem gata să adoptăm măsuri luate şi de alte state din UE, să furnizăm lichiditate, să întărim din nou regulile prudenţiale, nu să le slăbim, şi băncile şi-au dat seama că e bine, să întărim schemele şi mijloacele de garantare pentru ca tot românul să fie sigur că are garantate depunerile şi nu poate fi vorba de pierderea, chiar parţială, a acestora”, a spus Isărescu, la finalul întâlnirii cu premierul Călin Popescu Tăriceanu.rnrnGuvernatorul BNR a ţinut să precizeze însă că în acest moment nu există semnale privind vreo problemă în sistemul financiar românesc, din care 90% reprezintă sistemul bancar.rnrnEl a adăugat că banca centrală colaborează permanent cu celelalte instituţii de supraveghere, având în vedere măsuri comune în cazul apariţiei unor probleme la băncile-mamă ale instituţiilor de credit din România sau la sucursalele de pe piaţa românească ale băncilor din celelalte state UE.rnrn”Avem în vedere şi măsuri pentru ca stabilitatea financiară să fie evidentă”, a spus Isărescu.rnrnEl a reiterat că sistemul bancar românesc a fost protejat atât datorită faptului că piaţa a oferit produse clasice de creditare, fără plasamente în “produse derivate împachetate”, cât şi “încăpăţânării” BNR de menţine reguli stricte şi a presiunii exercitate de agenţiile de rating.rnrnAutorităţile din Germania, Irlanda şi Danemarca au anunţat că vor garanta integral depozitele constituite la bănci, Austria a decis să majoreze plafonul de garantare, iar Suedia a anunţat că va ridica acest plafon la un nivel de două ori mai mare decât cel actual.rnrnÎn România, depozitele sunt garantate în limita unui plafon reprezentând echivalentul a 20.000 euro.rnrnAlte măsuri dispuse de unele ţări europene au fost naţionalizarea parţială a unor bănci şi deschiderea unor linii de finanţare pe termen lung pentru instituţiile de credit.rnrnÎn Statele Unite, planul de salvare adoptat de Camera Reprezentanţilor şi promulgat de preşedintele american George W. Bush prevede a locarea 700 miliarde dolari pentru susţinerea sistemului financiar. De asemenea, statul a preluat unele bănci sau instituţii financiare, iar altele au fuzionat pentru a evita falimentul.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Dobada „de la…X%” la credite: de ce nu e corecta si cat e cea reala

Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii

DNSC nu poate sa inchida un site pentru fraude, activ de peste 3 luni

DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii

Un site pentru fraude cu investitii este activ de peste 3 luni, desi ASF il poate restrictiona

Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii

Site-ul pentru fraude Brua.ro este activ de luni de zile, fara ca ASF sau DNSC sa faca ceva

- Cum explicati ca site-ul Brua.ro, pentru fraude online (scam) cu investitii in actiuni Transgaz, inca functioneaza, la 3 luni de la publicarea unui articol pe site-ul Bancherul.ro. - Care... detalii