Isarescu: Bancile vor continua sa acorde credite in lei, dar cele in valuta vor fi puternic afectate

Autor:

Bancherul.ro
2008-11-03 16:17

Băncile comerciale vor continua să acorde credite, în special în monedă naţională, unele probleme fiind posibile doar la instituţiile care s-au axat foarte mult pe împrumuturile în valută, a declarat, luni, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.rnrn”Nu le dăm sfaturi, nu-i luăm, de mână. (…) Nu vă faceţi griji la creditele în lei. Trebuie să facă ceva cu banii, sucursalele pe care le au trebuie să lucreze”, a afirmat şeful băncii centrale.rnrnEl a mai spus că băncile orientate puternic pe creditarea în valută ar putea fi obligate să apese pe frână, dar nu prea mult, “să nu dea cu capul în parbriz”.rnrnIsărescu anticipează că fără să le spună nimeni, băncile îşi vor constitui un portofoliu rezonabil de titluri de stat.rnrn”12% (dobânda – n.r.) la titlurile de stat e foarte bine, unde aţi mai văzut aşa ceva?”, a spus Isărescu.rnrnOficialul a punctat că băncile pot transforma titlurile de stat în lichidităţi şi prin operaţiunile repo, unde banca centrală practică o dobândă apropiată de cea de politiciă monetară, în jur de 10,25% pe an.

Comentarii

De la: stefanSubiect:

asigurari

Comentariu:

cat costa o asigurare auto pe 6 luni?

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analiza

Bancile devin mai prudente - indicatorii sistemului bancar in 2024

Bancile romanesti si-au majorat anul trecut provizioanele pentru riscuri, precum si valoarea capitalurilor proprii, semn ca devin mai prudente in fata incertitudinilor in crestere. Concret, conform datelor furnizate de Banca... detalii

Cu ce oferta vine din Ungaria banca digitala Granit pentru a concura banca romaneasca Salt

Banca digitala maghiara Granit Bank s-a extins in Romania cu o oferta de cont si card gratuite, dupa modelul bancii romanesti digitale Salt. Sa facem o comparatie intre serviciile Granit... detalii

Credex promoveaza o dobanda de 5%, dar care poate fi si de 10 ori mai mare

Credex isi face reclama la credite afisand o "dobanda de la 5,9%", dar care poate fi chiar si de 10 ori mai mare, de 50%. Dobanda "de la 5,9%" este... detalii

De ce saboteaza ANPC functionarea CSALB?

ANPC (Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului) submineaza functionarea CSALB (Centrul de Solutionare a Litigiilor din Domeniul Bancar), desi nu are nicio atributie legala in solutionarea pe cale amiabila a litigiilor... detalii