Ionuţ Mircea Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost aprobat de acţionari în Consiliul de Administraţie al transportatorului naţional de electricitate Transelectica, în Adunarea Generală Ordinară a acţionarilor de luni.rnrnCeilalţi membri aleşi în CA ai Transelectrica sunt: Cristian Ene-Corbeanu, Elena Ianda, Gheorghe Seculici, Carmen Boagiu şi Alexandru Săndulescu, potrivit unui comunicat emis, luni, de Transelectrica pe portalul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).rnrnIonuţ Costea este preşedinte al Eximbank de la începutul acestui an, când a înlocuit-o în această funcţie pe Carmen Radu. El a fost preşedinte al Emporiki Bank România din toamna lui 2008, după ce a fost preşedintele Raiffeisen Banca pentru Locuinţe, începând din 2004.rnrnTranselectrica este transportatorul naţional de electricitate.rnrnCompania gestionează, operează, întreţine, modernizează şi dezvoltă o reţea de transport formată din 77 de staţii electrice de transformare, cu o capacitate de circa 35.000 MVA, şi 8.955 km de linii electrice aeriene de 110/220 kV, 400 kV şi 750 kV, aflate în gestiunea a opt sucursale de transport.rnrnAcţionariatul companiei este format din Ministerul Economiei (acţionar majoritar, cu 73,6882% din acţiuni), Fondul Proprietatea (cu 13,4990% din acţiuni) şi alţi acţionari, cu 12,8128% din acţiuni. Compania este listată la prima categorie a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), cu simbolul TEL.
Nu există comentarii pentru această știre.
Bogdan Rotunjanu (foto), un profesionist cu peste două decenii de experiență, se întoarce în România și se alătură ING Bank România în rolul de Chief Information Officer, începând cu 1... detalii
Ca urmare a selecției și nominalizării de către Ministerul Finanțelor, Acționar unic al CEC BANK S.A., Banca Națională a României a hotărât aprobarea prealabilă a doamnei Nicoleta Mioara Cîrciumaru, în... detalii
Banca Transilvania are mai multe joburi disponibile in prezent, dupa cum urmeaza: Specialist servicii clienti, in Bucuresti, Cluj-Napoca, Targu-Mures, Sibiu, Sovata, Sighisoara, Voluntari, Deva, Otopeni, Roman, Botosani, Slatina, Bals; Responsabil... detalii
Conducerea Exim Banca Romaneasca va fi asigurata in urmatorii patru ani de Traian Halalai in calitate de presedinte executiv, Lidia Stan – vicepresedinte executiv responsabil cu activitatea de retail/CFO, Catalin... detalii