Aproximativ 500 de milioane de euro vor fi investiţi într-un centru de petrecere a timpului liber, în zona Snagov, proiectul, care urmează a fi lansat în 2012, fiind realizat de către compania olandeză Axion Leisure Development şi de biroul olandez de arhitectură Benthem Crowel din Amsterdam.rnrnProiectul, denumit Leisure Dome Bucharest şi amplasat în zona Snagov, lângă viitoarea autostradă Bucureşti – Braşov, va fi lansat pe 12 decembrie 2012 şi va avea o suprafaţă totală desfăşurată de 400.000 m², din care 200.000 m² la interior.rnrnCentrul va găzdui, pe tot timpul anului, activităţi, precum ski, snowboarding, patinaj pe gheaţă; sporturi nautice subtropicale, incluzând surfing şi diving; teren de golf indoor; cea mai mare zonă de jocuri din Europa (3D, 4D, 5D, realitate virtuală, cinematografe); wellness, fitness, tenis; hipermarketuri, restaurante şi cluburi tematice; ice-bar, hotel, cazino, centru de congrese.rnrnFinanţarea se va realiza prin atragerea de fonduri de la investitori instituţionali, locali şi internaţionali, investitori privaţi, bănci, fonduri structurale de la Comunitatea Europeană.
Nu există comentarii pentru această știre.
TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii
Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii
Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii