Interviu cu Dominic Bruynseels, preşedinte executiv al BCR
Autor: Bancherul.ro
2011-03-14 08:44
Absolvent al Universită-ţii Durham, Dominic Bruynseels şi-a construit cariera timp de 27 de ani în cadrul Barclays Bank. În 1989 a devenit membru al echipei responsabile cu marii clienţi corporativi, în 1999 a fost numit preşedinte executiv al Barclays Africa şi Orientul Mijlociu. Dominic Bruynseels este CEO al BCR din vara anului 2008. Sub conducerea sa, banca şi-a consolidat poziţia de lider, alimentând piaţa cu produse din ce în ce mai inovative şi sofisticate.
În interviul acordat revistei „Săptămâna Financiară”, Bruynseels recomandă oamenilor să folosească banca în mod inteligent: să facă economii pe termen lung, să-şi plătească facturile prin canalele electronice, să investească în funcţie de apetitul lor de risc şi de perspective. Ceea ce contează „cu adevărat”, subliniază Bruynseels, „este ca oamenii să nu folosească salteaua drept bancă şi ca băncile să combată folosirea numerarului”.
La BCR există încă divergenţe între patronat şi sindicate privind majorările salariale şi unele bonusuri. Credeţi că schimbarea atitudinii conducerii BCR faţă de angajaţii săi va fi adoptată şi de alte bănci din sistem? Ne puteţi explica motivul care a determinat această schimbare?
Este firesc oriunde în lume ca sindicatele să reprezinte drepturile angajaţilor şi să negocieze condiţii mai bune pentru forţa de muncă. Obiectivele sindicatului trebuie să ţină cont însă de realităţile economice. Acestea fiind spuse, trebuie să subliniez faptul că forţa de muncă din sectorul bancar s-a bucurat de o situaţie relativ stabilă şi de pachete salariale mai mari decât salariul mediu din alte sectoare ale economiei. Mai mult, performanţele individuale sunt şi vor continua să fie recompensate, indiferent de negocierile purtate pentru contractul colectiv de muncă. De aceea nu aş putea numi poziţia noastră faţă de negocierile cu sindicatele drept o schimbare de atitudine, ci mai degrabă o opinie echilibrată, bazată pe situaţia economică actuală. Nu trebuie să pierdem din vedere faptul că situaţia economică actuală afectează şi performanţele băncilor. Încă nu am depăşit criza şi este mai bine să rămânem prudenţi. Numai aşa băncile îşi pot reface forţele şi pot susţine revenirea economică.
Ce părere aveţi despre declaraţia guvernatorului BNR privind posibilitatea includerii creditorilor comerciali în acţionariatul clienţilor care înregistrează credite neperformante, chiar şi în situaţii în care aceştia deţin mai puţin de 60% din datoriile restante ale acestor companii?
Credeţi că ar putea duce la îmbunătăţiri ale portofoliului de credite?
Înainte ca un credit să devină neperformant, cea mai bună soluţie pentru client este aceea de a discuta cu banca şi de a identifica împreună soluţii. Interesul nostru e întotdeauna să le oferim sprijin clienţilor atunci când se confruntă cu dificultăţi, să-i ajutăm să îşi reorganizeze creditele (oferindu-le scadenţe mai lungi, acordându-le perioade de graţie în privinţa plăţii ratelor etc). Banca îşi doreşte să fie o instituţie de creditare, nu un administrator de active pentru garanţiile sau capitalul clienţilor.
În plus, structura portofoliilor băncilor este un factor determinant important. E foarte logic să iei în calcul conversia datoriei în capital în cazul companiilor mari, datorită amplorii activităţii lor. În cazul întreprinderilor mici şi mijlocii sau al microîntreprinderilor, cel mai important aspect este reluarea cererii pentru produsele lor. Probabil că băncile ar trebui să se gândească la soluţii care să ajute companiile cu probleme să devină mai competitive. Nu există o reţetă miraculoasă pentru companiile care nu reuşesc să aibă cerere pentru produsele şi serviciile pe care le oferă, nici măcar conversia datoriei în capital. De aceea conversia ar trebui să se producă doar în situaţii excepţionale, să nu devină o regulă.
Cum ar fi afectaţi creditorii comerciali de faptul că deţin participaţii în companii ale căror performanţe scăzute sunt determinate de arierate ale statului către companie?
Impactul asupra băncii diferă de la companie la companie. Nu cred că se poate vorbi la modul general. Din cauza recesiunii, companiile s-au confruntat cu lipsa cererii şi a lichidităţilor. A fost o situaţie critică pentru multe dintre ele care, deşi solvabile, nu dispuneau de lichidităţi. Practic, acesta a fost motivul pentru care am promovat, prin Consiliul Investitorilor Străini, implementarea unui Registru transparent de creanţe asupra bugetului statului în cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
Majoritatea băncilor din sistem plătesc dobânzi mai mari decât rata de referinţă a politicii monetare de 6,25% la cea mai mare parte a produselor de economisire. Cum explicaţi această situaţie?
Pe de o parte, avem presiunea exercitată de băncile mai mici, care au o mare nevoie de lichidităţi. Pe de altă parte, jucătorii mai mari vor să îşi consolideze poziţia pentru a putea profita de revenirea preconizată. De asemenea, trebuie să luăm în considerare şi faptul că o parte din creşterea depozitelor înregistrată în 2010 (4% anual) a fost constituită din dobânda capitalizată la depozitele existente. Competiţia dintre bănci pentru a oferi dobânzi cât mai competitive la depozite face parte şi din lupta pentru a atrage clienţi - oferind dobânzi mai mari pentru depozite, băncile speră să vândă şi alte servicii după aceea. Urmează să vedem dacă aceasta este o strategie care funcţionează.
Rata dobânzii de politică monetară a scăzut cu peste 60% în doi ani, dar activitatea de creditare se află în continuare la un nivel scăzut. Care
credeţi că ar fi nivelul ratei de referinţă care ar duce la revigorarea creditării sau cel puţin la revenirea la niveluri normale?
Creditarea depinde în special de gradul de încredere şi de garanţii. Dobânda are şi ea rolul ei, dar, înainte de a se gândi la dobândă, persoanele interesate să achiziţioneze o casă sau companiile se gân-desc dacă îşi vor permite să returneze creditul sau dacă va exista cerere pentru produsele lor. Aceşti factori sunt esenţiali mai ales pentru companiile mici şi mijlocii, care au o contribuţie decisivă la PIB şi la gradul de ocupare a forţei de muncă. Este foarte important să ne gândim la soluţii de înlăturare a acestor obstacole. Una dintre soluţiile la care a recurs BCR este garanţia JEREMIE pentru credite. Am cola-borat cu Fondul European de In-vestiţii care a pus la dispoziţie garanţii de 65 de milioane de euro pentru credite noi destinate IMM-urilor, credite cu o valoare totală de 300 de milioane de euro.
Credeţi că noul Cod al Muncii va avea vreun impact asupra disponibilităţii creditelor oferite de bănci angajaţilor care lucrează pe bază de contracte de muncă pe perioadă determinată?
În opinia noastră, prevederile noului Cod al Muncii încurajează ocuparea forţei de muncă. Orice formă de încadrare în câmpul muncii este mai bună decât să fii şomer, şi cu atât mai mult din perspectiva contractării unui credit bancar.
Având în vedere condiţiile macroeconomice actuale, credeţi că se impune o dezvoltare mai puternică (în sensul creşterii lichidităţilor) a pieţei de produse derivate, în special a instrumentelor pe bază de dobândă (IRS, FRA, OIS)?
Clienţii români au apetit mai mare pentru investiţii cu risc scăzut, iar cererea pentru risc şi produse mai sofisticate evoluează în tandem cu stadiul de dezvoltare a pie-ţei respective şi cu creşterea veniturilor clienţilor. Observăm o preferinţă mai mare pentru produse caracterizate de dobânzi foarte scăzute şi o volatilitate ridicată a cursului. De aceea ne aşteptăm ca cererea de astfel de produse să crească, iar BCR are oferte potrivite.
În ce măsură credeţi că majorarea taxelor poate accelera procesul de executare a garanţiilor imobiliare aferente creditelor?
Nicio bancă nu se va grăbi să-şi crească vânzările pe o piaţă încă slabă. Şi asta fără a lua în considerare efectul impozitelor, costul administrării activelor, cheltuielile de marketing. Trebuie să ne gândim la optimizarea protofoliului pentru a evita clienţii doar aparent solvabili, dar nu îi vom elimina pe cei slabi. Credem că susţinerea clienţilor care au perspective realiste de a reveni pe piaţa funcţională este logică şi oportună.
Având în vedere condiţiile economice actuale, ce importanţă acordaţi dezvoltării cardurilor de credit?
În mod clar, piaţa cardurilor de credit din România este încă subdezvoltată. Însă trebuie să facem o diferenţiere între încurajarea consumului prin folosirea cardului de credit şi promovarea utilizării eficiente a cardurilor de credit. Am lansat recent un program de rate egale pe un card de credit, program pe care îl considerăm benefic pentru consumatorii care vor să îşi optimizeze fluxul de numerar şi pentru comercianţii care vor să preia cererea nerealizată pentru produ-sele pe care le oferă.
Din punctul de vedere al varietăţii şi diversităţii, credeţi că instrumentele oferite de bănci în prezent răspund nevoilor clienţilor?
În România există încă un potenţial foarte mare de dezvoltare a serviciilor şi produselor bancare. Dar această dezvoltare va avea loc treptat. Trebuie să educăm oamenii să folosească banca în mod inteligent: să facă economii pe termen lung, să îşi plătească facturile prin canalele electronice, să investească în funcţie de apetitul lor de risc şi de perspective. Produsele bancare există (de la depozite structurate la asigurări de viaţă, administrare de active şi certificate de investiţii în petrol, aur sau indicele DAX), dar clienţii trebuie să se obişnuiască să le folosească. Ceea ce contează cu adevărat este ca oamenii să nu folosească salteaua drept bancă şi ca băncile să combată folosirea numerarului.
Consideraţi că există vreo şansă ca SIF-urile să iasă din acţionariatul BCR înainte de listarea acesteia la Bursă?
Acest lucru depinde de strategiile lor de investiţii.
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Interviu
Viva Credit a redus dobanda la credite de la 1,2% la 1% pe zi
Viva Credit a redus dobanda la creditele mai mici de 5.000 de lei de la 1,2% pe zi la 1% pe zi, pentru a se conforma Legii 243/2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor, spune directorul general al Viva Credit, Ionut Stan, in raspunsurile la intrebarile detalii
Creditul e bun daca te ajuta sa-ti cresti veniturile si sa-ti scazi cheltuielile
Provocările fiscale și economice ale anului 2025 trebuie să-i găsească pregătiți pe consumatori, iar administrarea finanțelor personale devine un imperativ pentru cei care vor să își păstreze confortul din prezent sau să își țină sub control problemele financiare, se detalii
Revolut, acuzata de clienti ca permite fraude online. Banca le raspunde ca sunt fraude autorizate si ca vina este a Meta
Mai multi cititori ni s-au plans ca au fost victimele unor inselatorii online prin tranferuri din contul Revolut, fara ca banca sa poata depista fraudele. Revolut a refuzat sa-si asume responsabilitatea pentru fraudele online ( detalii
Cum ne pregatim de cresterea taxelor de anul viitor: economisim, reducem gradul de indatorare, tinem legatura cu banca
Anul viitor am putea asista la creșterea unor taxe și la impozite mai mari pentru proprietăți, avertizează invitații podcastului găzduit de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), conform unui comunicat de presa, in care se detalii
- Rata la credite nu trebuie sa depaseasca 25% din venituri
- Bancile nu trimit clientilor linkuri si nu le cer date personale
- Contractul unui credit trebuie sa contina si solutii in cazul neplatii ratei
- Beneficiarul unui credit trebuie sa stie ce solutii are daca nu poate plati rata
- IFN-urile nu vor sa rezolve reclamatiile clientilor prin CSALB
- Aplicatia YOU BRD are probleme de functionare
- Masura de prevenire a fraudelor online: aplicatia Raiffeisen detecteaza preluarea controlului telefonului de alta aplicatie
- Suntem intr-o perioada in care nu este clar pe ce venituri ne putem baza in viitor
- Banca Transilvania a rezolvat toate litigiile cu clientii bancilor preluate
- Scaderea ratei la credit trebuie insotita de o regandire a modului de viata
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 20 miliarde euro după primele nouă luni
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Inflația anuală a crescut marginal
- Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB
- România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
- Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească
- România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
plati online
ING respinge in mod constant platile facute online cu cardurile ... detalii
-
!
Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii