Intarirea francului face rau economiei Elvetiei

Autor:

Bancherul.ro
2011-08-05 17:12

Cu o economie solidă, un guvern stabil şi o rată scăzută a îndatorării, Elveţia beneficiază de toate ingredientele pentru a face din franc o valoare solidă. Dar, în mod paradoxal, această situaţie riscă mai degrabă să dăuneze Confederaţiei decât să-i fie benefică, relatează AFP.rnrnFrancul ‘este de departe supraevaluat’, afirmă Claude Maurer, economist la Credit Suisse. Potrivit acestuia, diferenţa de dobânzi dintre Elveţia şi Uniunea Europeană le provoacă investitorilor pierderi de aproape 1,5% din venituri pe an, ‘doar pentru a fi siguri că banii lor sunt plasaţi în siguranţă’ în Confederaţie.rnrn’Singurul motiv real pentru cumpărarea de franci elveţieni este aversiunea la risc’, adaugă acesta.rnrnAcest fenomen, amplificat de criza datoriei publice şi de temerile legate de conjunctura mondială, a dus la creşterea inevitabilă a francului. De la începutul anului, moneda elveţiană a urcat cu 13% faţă de euro şi cu 18% faţă de dolar.rnrnPotrivit lui Jan-Egbert Sturm, directorul Institutului de Cercetare Economică KOF, investitorii îşi plasează banii în franci elveţieni, deoarece celelalte devize ‘riscă pur şi simplu o incapacitate (de plată a datoriei publice) într-un fel saul altul’.rnrnForţa francului riscă, mai devreme sau mai târziu, să dăuneze economiei elveţiene.rnrnPe măsură de francul urcă, competitivitatea exportatorilor elveţieni scade. Majoritatea firmelor elveţiene au publicat deja bilanţuri trimestriale afectate de scumpirea francului.rnrnÎn faţa acestei situaţii, Banca Naţională Elveţiană (BNS, banca centrală) a hotărât miercuri să consolideze rata de politică monetară şi să pună la dispoziţie lichidităţi pentru a opri creşterea francului. Fără prea mult succes, deoarece francul evolua vineri tot la un nivel ridicat de 1,0802 CHF/EUR.rnrnAceastă măsură riscă să fie insuficientă pentru a reduce presiunea asupra întreprinderilor elveţiene.rnrn’Dacă situaţia nu se îmbunătăţeşte în Europa, ar putea fi dramatic pentru Elveţia pe termen lung’, a avertizat Arturo Bris, profesor de finanţe la Institutul Internaţional de Management şi Dezvoltare /IMD/ de la Lausanne.rnrnÎn mod paradoxal, încetinirea economică în Elveţia ar putea duce la slăbirea presiunii asupra francului.rnrnTotuşi, o încetinire conjuncturală nu trebuie să ducă rapid la scăderea francului, care nu îşi va regăsi cursul de acum un an, adică 1,40 CHF/EUR. Deviza eleveţiană riscă chiar să depăşească paritatea cu moneda unică europeană, afirmă experţii.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

TBI Bank, vândută fondului de investiții Advent

TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii

Credite BT Direct pentru pacientii Medicover

Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii

Probleme cu cardurile BRD Mastercard

Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii

Card cu OLED in editie limitata: BT Visa UNTOLD

Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii