Institutul de Statistica: cercetare privind ponderea gospodariilor populatiei care detin un calculator si accesul la internet, inclusiv cu telefoane mobile, smartphones si tablete

Autor:

Bancherul.ro
2013-11-30 19:42

Cercetarea statistică privind accesul populaţiei la tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor în gospodării (TIC) realizata de Institutul National de Statistica arata ca in anul 2013, din totalul gospodăriilor din România, mai mult de jumătate (55,8%) deţin un calculator acasă, din care 70,9% aparţin gospodăriilor localizate în mediul urban, potrivit unui comunicat al INSSE.

Potrivit comunicatului (vezi documentul in Fisiere) Jumătate dintre gospodării (52,9%) au acces la Internet acasă, iar majoritatea (73,2%) dintre acestea se concentrează în mediul urban.

În anul 2013, puţin peste jumătate dintre gospodării (52,9%) au acces la Internet acasă, majoritatea (73,2%) dintre acestea concentrându-se în mediul urban.

Conectarea la Internet se poate realiza cu diferite dispozitive – calculatoare, televizoare cu dispozitive speciale şi mai frecvent cu ajutorul dispozitivelor portabile (laptop, notebook, netbook, tabletă, telefon mobil, smartphone etc), aflam de la INSSE.

Comunicatul nu se spune insa cati locuitori detin dispozitivele mentionate mai sus, ci doar ponderea cu care este accesat internetul de pe acestea.

Cele mai folosite dispozitive pentru accesarea Internetului au fost telefonul mobil sau smartphone-ul în proporţie de 61,8% urmate la distanţă de computerele portabile 47,5%.

Ponderea bărbaţilor care au accesat Internetul cu ajutorul telefonului mobil sau smartphone-ului a
fost uşor mai mare decât a femeilor (64,0% faţă de 59,3%), se mai arata in comunicat.

Proporţia în care Internetul a fost accesat printr-un dispozitiv portabil în afara casei de către persoanele în vârstă de 16-74 ani care au folosit Internetul în ultimele 3 luni anterioare anchetei, a fost în favoarea persoanelor din mediu urban de 32,4% faţă de 28,0% în mediul rural.

De asemenea, utilizatorii care folosesc dispozitive pentru accesarea Internetului din mediul urban au avut un uşor avans faţă de cei din mediul rural atât la telefoane mobile sau smartphone-uri (62,4% faţă de 59,9%), cât şi la computere portabile (52,8% faţă de 32,6%).

La nivelul anului 2013, în profil teritorial, conectarea la Internet cu ajutorul dispozitivelor a fost mai răspândită în regiunile Bucureşti-Ilfov (44,3%), Sud Vest Oltenia (37,1%) şi Nord-Est (32,1%), iar cea mai redusă pondere în regiunea Vest (22,9%).

Din punct de vedere al conexiunilor (reţelelor) utilizate pentru accesarea Internetului din alte locuri decât acasă sau locul de muncă, telefonul mobil (sau smartphone-ul) prin reţea de telefonie mobilă are cea mai ridicată pondere atât pe total (78,2%), cât şi pe medii de rezidenţă (77,2% respectiv 81,2%).

Din rândul persoanelor care au folosit computerul portabil, conexiunea cea mai frecvent folosită a fost cea prin reţea Wireless (62,5%), se mai arata in comunicatul INSSE.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analiza

Bancile devin mai prudente - indicatorii sistemului bancar in 2024

Bancile romanesti si-au majorat anul trecut provizioanele pentru riscuri, precum si valoarea capitalurilor proprii, semn ca devin mai prudente in fata incertitudinilor in crestere. Concret, conform datelor furnizate de Banca... detalii

Cu ce oferta vine din Ungaria banca digitala Granit pentru a concura banca romaneasca Salt

Banca digitala maghiara Granit Bank s-a extins in Romania cu o oferta de cont si card gratuite, dupa modelul bancii romanesti digitale Salt. Sa facem o comparatie intre serviciile Granit... detalii

Credex promoveaza o dobanda de 5%, dar care poate fi si de 10 ori mai mare

Credex isi face reclama la credite afisand o "dobanda de la 5,9%", dar care poate fi chiar si de 10 ori mai mare, de 50%. Dobanda "de la 5,9%" este... detalii

De ce saboteaza ANPC functionarea CSALB?

ANPC (Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului) submineaza functionarea CSALB (Centrul de Solutionare a Litigiilor din Domeniul Bancar), desi nu are nicio atributie legala in solutionarea pe cale amiabila a litigiilor... detalii