Institutiile de creditare internationale elaboreaza un plan de sustinere a bancilor din Europa de Est

Autor:

Bancherul.ro
2009-02-20 08:24

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) şi International Finance Corporation (IFC), filială a Băncii Mondiale, elaborează un program pentru susţinerea sistemului financiar din Europa de Est. rnrnProgramul de susţinere a băncilor est-europene ar putea avea în vedere între cinci şi zece state, respectiv România, Ucraina, Ungaria, Croaţia, Serbia, ţările baltice şi, eventual, Rusia.rnrnGrupul de instituţii financiare internaţionale este condus de BERD.rnrnCele trei organisme vor publica în curând o declaraţie legată de programul de susţinere a sistemului financiar din Europa de Est, lovit din plin de criza financiară internaţională, a declarat pentru agenţia austriacă APA directorul departamentului de cercetări al BERD, Jeromin Zettelmeyer, citat de Mediafax.rnrnDeclaraţiile urmează unei întâlniri a reprezentanţilor instituţiilor financiare care a avut loc în ianuarie, la Viena.rnrn”Credem că problema este serioasă, dar controlabilă. Avem câteva luni pentru a interveni, doar câteva săptămâni în unele state, în condiţiile în care există ţări precum Ucraina, aflate în pragul colapsului”, a precizat Zettelmeyer.rnrnUn prim pas constă în recapitalizarea instituţiilor de credit mamă, condiţionată de susţinerea ulterioară a filialelor din Europa de Est aflate în dificultate, sub controlul băncilor centrale locale. Companiile-mamă sunt, în principal, din Austria, Germania, Franţa, Italia şi Belgia. În plus, statele din Europa de Est, dacă deţin mijloacele necesare, vor trebui să aducă propria contribuţie la susţinerea sistemelor bancare, a precizat Zettelmeyer.rnrnBăncile locale independente ar putea, cu ajutorul băncilor centrale, să apeleze la instituţiile financiare internaţionale.rnrnOficialul BERD a salutat eforturile Austriei referitoare la iniţierea unei acţiuni coordonate pentru a ajuta Europa de Est. El consideră că suma vehiculată de presa austriacă, de 150 miliarde euro, pentru susţienrea regiunii, este una conformă cu realitatea.rnrnMiercuri, premierul Ungariei, Ferenc Gyurcsany, a avansat ideea infiinţării unui fond european de 100 miliarde euro pentru Europa de Est.rnrnPână în prezent, Comisia Europeană (CE) şi mai mulţi membrii ai Uniunii Europene, în special Cehia, care deţine preşedinţia UE, s-au arătat rezervaţi în raport cu iniţiativa Austriei.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Dobada „de la…X%” la credite: de ce nu e corecta si cat e cea reala

Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii

DNSC nu poate sa inchida un site pentru fraude, activ de peste 3 luni

DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii

Un site pentru fraude cu investitii este activ de peste 3 luni, desi ASF il poate restrictiona

Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii

Site-ul pentru fraude Brua.ro este activ de luni de zile, fara ca ASF sau DNSC sa faca ceva

- Cum explicati ca site-ul Brua.ro, pentru fraude online (scam) cu investitii in actiuni Transgaz, inca functioneaza, la 3 luni de la publicarea unui articol pe site-ul Bancherul.ro. - Care... detalii