Efectele relaxării politicii monetare în economie se vor manifesta anul viitor, în contextul scăderii dobânzilor din piaţă odată cu noi decizii de reducere a ratei cheie şi a rezervelor minime obligatorii, dar leul se va deprecia la finele lui 2009 – începutul lui 2010, potrivit unei analize ING.rnrn”Odată cu noi relaxări ale politicii monetare, dobânzile din piaţă ar trebui să scadă, iar economia va resimţi efecte pozitive în 2010. Costul acestor beneficii ar putea fi un leu mai slab, aşteptat la sfârşitul acestui an şi/sau încputul lui 2010″, a arătat Nicolaie Alexandru, senior economist ING, într-o analiză prezentată miercuri.rnrnBanca Naţională a României (BNR) a redus, marţi, dobânda de politică monetară cu 0,5 puncte procentuale, la 9%, rata rezervelor minime obligatorii în valută cu cinci puncte procentuale, la 35% din pasivele băncilor, şi rata rezervelor minime obligatorii la lei cu trei puncte procentuale, la 15% din pasive.rnrnPotrivit ING, decizia BNR denotă prudenţă şi atenţie la rata inflaţiei, iar o relaxare mai agresivă a politicii monetare ar fi atras riscuri în economie, legate de stabilitatea finaciară şi stagflaţie (presiuni inflaţioniste însoţite de stagnarea activităţii economice).rnrnReducerea rezervelor minime în lei, necesară odată cu relaxarea reglementării pentru valută şi în contextul scăderii Euribor, are potenţialul de a stimula creditarea în monedă naţională fără a reduce atractivitatea leului pentru investitori, se arată în analiza ING.rnrnAstfel, banca anticipează “presiuni descendente” asupra dobânzilor, care vor sprijini creditarea la finele acestui an şi începutul lui 2010.rnrnTotodată, leul nu a fluctuat semnificativ după anunţarea deciziilor BNR, iar moneda va fi, în continuare, pe termen scurt, influenţată de evenimentele din economia globală.rnrn”Totuşi, previzionăm riscuri pentru un leu mai slab spre sfârşitul acestui an şi/sau începutul lui 2010″, notează ING.rnrnPe de altă parte, decizia BNR de a stabili dobânda cheie în funcţie de ratele istorice ale inflaţiei, şi nu după propriile estimări privind evoluţia acestui indicator, “nu caracterizează un organism a cărui activitate se bazează pe o ţintă de inflaţie”, consideră analiştii băncii. ING arată, astfel, că BNR manifestă “un grad ridicat de incertitudine” cu privire la propriile prognoze de inflaţie.rnrnBanca centrală ţinteşte, pentru sfârşitul acestui an, o rată anuală a inflaţiei de 3,5% plus/minus un punct procentual.rnrn
Nu există comentarii pentru această știre.
Bancile romanesti si-au majorat anul trecut provizioanele pentru riscuri, precum si valoarea capitalurilor proprii, semn ca devin mai prudente in fata incertitudinilor in crestere. Concret, conform datelor furnizate de Banca... detalii
Banca digitala maghiara Granit Bank s-a extins in Romania cu o oferta de cont si card gratuite, dupa modelul bancii romanesti digitale Salt. Sa facem o comparatie intre serviciile Granit... detalii
Credex isi face reclama la credite afisand o "dobanda de la 5,9%", dar care poate fi chiar si de 10 ori mai mare, de 50%. Dobanda "de la 5,9%" este... detalii
ANPC (Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului) submineaza functionarea CSALB (Centrul de Solutionare a Litigiilor din Domeniul Bancar), desi nu are nicio atributie legala in solutionarea pe cale amiabila a litigiilor... detalii