Inflatia din Romania a coborat sub cea din Cehia, Polonia si Ungaria

Autor:

Dan Palangean
2020-05-24 12:43

În aprilie 2020, prima lună în care s-au manifestat deplin efectele epidemiei de coronavirus, România s-a situat pe locul patru între statele UE, potrivit datelor publicate de Eurostat.

Cu un un nivel al inflației anuale de 2,3% pe metodologia armonizată pentru comparabilitate la nivel european (valoarea calculată pe model național a fost 2,68%), ne-am plasat după cele trei colege de bloc socialist din Europa Centrală și cu regim valutar similar, de flotare a monedei naționale, Cehia (+3,3%), Polonia (+2,9%) și Ungaria (2,5%) dar înaintea Slovaciei (+2,1%) și Bulgariei (+1,3%), prima deja trecută la euro iar a doua cu moneda legată în regim de curs fix la moneda unică europeană.

Interesant, dacă am face ajustarea cu evoluția cursului de schimb mediu lunar ( de la 4,7583 lei/euro în aprilie 2019 s-a ajuns la 4,8342 lei/euro în aprilie 2020), România ar coborî la doar 0,7%, adică la cea mai mică creștere a prețurilor din regiune.

De subliniat și schimbările majore produse față de situația din urmă cu un an, când România conducea plutonul scumpirilor în UE cu 4,4%, urmată de Ungaria (3,9%), Estonia (3,2%), Cehia și Slovacia ( fiecare cu 2,4%). Explicația este că la noi s-a înregistrat cea mai mare scădere a inflației ( -2,1 puncte procentuale), peste cea din Ungaria (-1,4 pp) și pe dos față de evoluțiile din Polonia (+0,8 pp) și Cehia (+0,9 pp).

Inflația anuală a scăzut pe ansamblul Uniunii Europene la 0,7%, față de 1,2% în luna precedentă și 1,9% în aprilie 2019. Creșterea prețurilor în Zona Euro a fost semnificativ mai redusă, de doar 0,3% în aprilie 2020 ( în scădere de la 0,7% în luna precedentă) față de 1,7% în urmă cu 12 luni.

De reținut, valorile consemnate de Eurostat au fost negative în 13 state (cele mai mici au fost -1,3% în Slovenia, -1,2% în Cipru și -0,9% în Estonia și Grecia) și pozitive în alte 13 state ( printre care marile economii ale Zonei Euro, Germania 0,8%, Franța 0,4% și Italia 0,1%), cu Belgia aflată la cota zero.

Pe categorii de mărfuri și servicii, cele mai mari influențe asupra evoluției prețurilor la nivel european le-au avut scăderea pronunțată a costului energiei (-9,7% anual, din care -4,8 puncte procentuale doar în luna aprilie), produsele alimentare neprocesate (+7,6% anual, din care 3,4 puncte procentuale în aprilie 2020) și scumpirea consemnată pe segmentul de mâncare procesată, alcool și tutun (2,3%, din care 0,4 puncte procentuale în aprilie).

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stiri economice

Deficitul comercial pe primele două luni ale anului, majorat cu 35%  

Exporturile României au fost în februarie 2025 de circa 7,9 miliarde euro (-0,7% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au urcat la valoarea de 10,8... detalii

România, campioana europeană la șomajul tinerilor

România a trecut pe primul loc în UE la șomajul în rândul tinerilor (persoane sub 25 de ani) potrivit celor mai recente date disponibile ale Eurostat. Cu un procentaj în... detalii

România, pe locul trei în UE la creșterea costului salarial în T4 2024

România a ocupat în T4 2024 a treia poziție între statele membre UE în ceea ce privește creșterea costului salarial, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un nivel de +13,1%,... detalii

Producția industrială, scădere conjuncturală în ianuarie 2025

Potrivit INS, producția industrială a scăzut cu -2,3% în ianuarie 2025 față de luna anterioară pe seria brută, însă a crescut cu 2% în varianta ajustată după perioada din an... detalii