Inflația anuală a urcat la 7,94% în luna octombrie 2021, potrivit datelor publicate de INS, după ce prețurile s-au majorat cu nivelul record pe ultimii zece ani de 1,78%.
Peste două treimi din scumpirea generală a provenit din scumpirea gazelelor naturale livrate populației (+21,23%) și din continuarea avansului prețurilor la combustibili (+6,48%).
Inflaţia MEDIE anuală (noiembrie 2020 – noiembrie 2021 față de noiembrie 2019 – noiembrie 2020) a urcat la doar 4,1% pe metodologia națională, în timp ce valoarea pe model european IAPC s-a situat la 3,3%.
De reținut, indicele anual „europenizat” de prețuri pentru România a fost de 6,5%, semnificativ sub nivelul de 7,94% consemnat de INS (valoarea pe octombrie a fost de 1,32%).
Scumpirea produselor alimentare (+1,06%) s-a situat sub media generală, cu valori crescute la produse de bază în consum: ulei comestibil (+2,34%), pâine (+1,68%), brânză (+1,01%), zahăr (+0,97%), pește (+0,66%), carne și preparate din carne (+0,53%, cu +0,56% la porcine și +0,62% la preparate din carne).
Cea mai mare influență pentru creșterea generală a inflației lunare a venit de la legume (+0,10 pp, dintre care cartoful singur a dat trei cincimi, prin majorarea prețului cu 9,67%).
[1]
La produsele nealimentare (+2,78%) creșterile de prețuri au venit în principal din suprapunerea creșterii tarifelor la gazele naturale cu cea de la combustibili.
De remarcat, însă, mișcarea continuă în sus la alte poziții, precum încălțăminte (+1,02%), frigidere și congelatoare (ambele cu +0,73%), mobilă (+0,57%), sau îmbrăcăminte (+0,42%).
La servicii s-a consemnat majorarea cea mai redusă (+0,42%), cu valori ceva mai mari la îngrijire medicală (+0,84%), apă, canal, salubritate (+0,77%), chirii (+0,64%) și restaurante, cafenele, cantine (+0,55%). Transportul aerian s-a ieftinit cu 16,05% dar deține o pondere extreme de redusă în coșul de consum.
Pe fondul creșterilor generalizate de prețuri la poziții-cheie din coșul de consum, valoarea CORE 2 ajustat, aflat sub influența politicii monetare (care nu include impactul nefast al evoluțiilor de preț la energie și combustibili) a SCĂZUT față de luna anterioară (0,61% față de 0,67% în septembrie).
Ceea ce indică un efect favorabil al măsurilor de politică monetară, în condițiile puseului inflaționist conjunctural.
[2]
Din păcate, prețurile industriale, situate cu avansul la 19,5% vor continua transmiterea, parțială dar sistematică, spre produsele de larg consum pe parcursul lunilor următoare. La acestea se va adăuga scumpirea alimentelor și creșterea facturilor la energie pe perioada anotimpului rece, ceea ce va menține presiunea pe indicele prețurilor de consum (IPC).
[3]
Una peste alta, după primele zece luni din 2021, creșterea prețurilor a ajuns deja la 7,43%. Adică foarte aproape de recenta estimare a BNR pentru finalul anului în curs (+7,5%).
Nivelul IPC va rămâne apoi relativ ridicat și va atinge un maxim la mijlocul anului viitor (+8,6%), după care se va tempera sub pragul de șase procente.
Nu există comentarii pentru această știre.
Exporturile României au fost în februarie 2025 de circa 7,9 miliarde euro (-0,7% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au urcat la valoarea de 10,8... detalii
România a trecut pe primul loc în UE la șomajul în rândul tinerilor (persoane sub 25 de ani) potrivit celor mai recente date disponibile ale Eurostat. Cu un procentaj în... detalii
România a ocupat în T4 2024 a treia poziție între statele membre UE în ceea ce privește creșterea costului salarial, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un nivel de +13,1%,... detalii
Potrivit INS, producția industrială a scăzut cu -2,3% în ianuarie 2025 față de luna anterioară pe seria brută, însă a crescut cu 2% în varianta ajustată după perioada din an... detalii