Garanti Bank anunta ca a majorat avansul minim pentru creditele imobiliare si cele de consum cu ipoteca in euro de la 25% la 40%.
Avansul pentru creditele in lei ramane neschimbat, de minim 15%.
Banca nu precizeaza motivele exacte ale majorarii avansului, insa este clar ca acestea au legatura cu proiectul de lege privind darea in plata.
Garanti Bank devine, astfel, a cincea banca, dupa Raiffeisen Bank, Bancpost, BRD si Intesa Sanpaolo Bank, care au crescut avansul la credite dupa aparitia proiectului de lege privind darea in plata. (vezi aici detalii)
“Decizia de a majora avansul la creditele imobiliare în euro este de natură prudențială și vine în urma unei analize a pieței și a estimărilor aferente. Garanti Bank are un produs imobiliar foarte competitiv și vom continua să fim alături de clienții noștri pentru a le oferi cele mai bune soluții financiare, atât în lei, cât și în euro”, a declarat Ufuk Tandoğan, CEO Garanti Bank, citat intr-un comunicat de presa.
Garanti Bank România face parte din Grupul financiar-bancar Garanti România, care reunește și Garanti Leasing (marca sub care funcţionează compania Motoractive IFN SA) și Garanti Credite de Consum (marca sub care funcţionează Ralfi IFN SA).
Garanti Bank este deținută de către Turkiye Garanti Bankasi A.S. (TGB), cea mai mare bancă din Turcia din punct de vedere al capitalizării bursiere. TGB este o bancă universală, cu servicii de top în toate segmentele de business, și are peste 14 milioane de clienţi în zonele corporate, comercial, întreprinderi mici şi mijlocii, precum şi retail, cărora le oferă servicii financiare integrate.
Nu există comentarii pentru această știre.
Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii
Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii
TBI Bank anunta ca "intre 27 martie si 31 martie, efectuam o actualizare importanta a sistemelor noastre. Din 1 aprilie, toate serviciile vor fi din nou disponibile": Serviciile indisponibile in... detalii