Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară
Autor: Bancherul.ro
2014-08-04 22:34
Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară
În şedinţa din 4 august 2014, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:
- Reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,25 la sută pe an de la 3,50 la sută începând cu data de 5 august 2014;
- Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar;
- Menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
CA al BNR a analizat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, document care va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 6 august 2014.
Analiza celor mai recente date macroeconomice evidenţiază continuarea scăderii ratei anuale a inflaţiei şi situarea sa, temporar, sub limita inferioară a intervalului de variație al țintei staționare. Față de prognoza din luna mai, noua traiectorie așteptată a inflației este semnificativ mai redusă.
Evoluția se datorează acţiunii unor factori conjuncturali (dinamica preţurilor volatile ale produselor alimentare, aprecierea nominală a monedei naţionale, influența prețurilor de import ce reflectă parțial nivelurile joase ale inflației din zona euro), suprapusă efectelor persistente ale deficitului de cerere agregată şi ale ajustării descendente a anticipaţiilor inflaţioniste.
Rata anuală a inflaţiei a scăzut în luna iunie a.c. la nivelul de 0,66 la sută (faţă de 0,94 la sută în luna mai și 1,55 la sută în luna decembrie 2013), atingând un nou minim istoric. În acelaşi timp, rata medie anuală a inflaţiei a coborât la nivelul de 1,7 la sută în luna iunie de la 2,1 la sută în luna precedentă. Rata medie anuală a inflaţiei determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum – indicator relevant pentru asigurarea comparabilităţii la nivel european şi evaluarea procesului de convergenţă cu Uniunea Europeană – a fost de 1,5 la sută în iunie faţă de 1,8 la sută în luna anterioară. Această valoare plasează România printre statele ce se încadrează în criteriul aferent privind convergența nominală la nivelul Uniuniii Europene.
Îmbunătăţirea activităţii economice din România continuă să fie impulsionată de evoluţia producției industriale, stimulată în principal de dinamica favorabilă a cererii externe, dar și de tendința de revenire treptată a celei interne, în condițiile menținerii deficitului contului curent la un nivel redus. Rezervele internaţionale se menţin într-o zonă confortabilă în condiţiile rambursării unei părţi substanţiale a împrumutului contractat cu Fondul Monetar Internațional, în cadrul acordului din 2009 – 2011.
Dinamica anuală a creditului total acordat sectorului privat a continuat să se adâncească în teritoriul negativ, exclusiv pe seama accentuării contracţiei componentei sale în valută, în condiţiile în care creditele în monedă naţională şi-au accelerat ritmul anual de creştere în termeni reali (acesta atingând, în luna iunie maximul ultimilor cinci ani). Prin urmare, ponderea împrumuturilor în valută în soldul creditului acordat sectorului privat a continuat să se reducă până la nivelul de 58 la sută la sfârșitul lunii iunie 2014, de la 62 la sută în iunie 2013, evoluţia fiind de natură să contribuie la consolidarea mecanismului de transmisie a politicii monetare.
În şedinţa de astăzi, CA al BNR a analizat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei. Documentul relevă perspectiva plasării ratei anuale a inflaţiei la valori sensibil inferioare celor prognozate anterior, aflate sub punctul central al ţintei staţionare până la mijlocul anului 2015, și în partea superioară a intervalului de variație, în a doua jumătate a orizontului prognozei. Potrivit noii proiecţii, rata anuală a inflaţiei se plasează la nivelul de 2,2 la sută la finele anului 2014 şi la 3 la sută la finalul anului 2015, iar rata medie anuală a inflaţiei se anticipează a se situa la 1,4 la sută în 2014 și la 2,4 la sută în 2015.
Similar evaluărilor precedente, riscurile asociate acestei perspective provin cu preponderenţă din mediul extern, fiind generate în principal de posibilitatea creşterii volatilităţii fluxurilor de capital adresate economiei româneşti ca urmare a unei evoluții nefavorabile a aversiunii la risc a investitorilor faţă de economiile emergente.
Aceasta s-ar putea manifesta pe fondul tensiunilor geopolitice şi regionale recente, al continuării procesului de dezintermediere transfrontalieră şi de restructurare a unor grupuri bancare din zona euro, precum și în contextul incertitudinilor asociate impactului posibilelor ajustări ale conduitelor politicii monetare a principalelor bănci centrale la nivel mondial.
Pe plan intern, riscurile principale vizează persistenţa incertitudinilor cu privire la implementarea consecventă a setului de reforme structurale și a celorlalte măsuri convenite cu instituţiile internaţionale, în contextul electoral de la sfârșitul acestui an.
În aceste condiţii, CA al BNR a hotărât reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,25 la sută pe an de la 3,50 la sută. Astfel, începând cu 5 august 2014, rata dobânzii aferente facilităţii de credit (Lombard) va coborî la nivelul de 6,25 la sută pe an de la 6,50 la sută, iar rata dobânzii pentru facilitatea de depozit va fi de 0,25 la sută pe an. CA al BNR a decis totodată continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar și menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit, reiterând faptul că procesul de armonizare pe termen mediu a acestora cu nivelele europene va continua treptat, într-un dozaj adecvat şi la momentul oportun, în funcţie de contextul economico-financiar intern şi global.
Aceste decizii sunt de natură să asigure îndeplinirea obiectivului fundamental de menţinere a stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare, concomitent cu crearea condiţiilor favorabile unei creşteri economice echilibrate şi de durată.
În acest context, implementarea consecventă a unui mix adecvat de politici macroeconomice, în linie cu prevederile acordurilor de finanţare externă, precum și reluarea, în condiții prudențiale, a procesului de intermediere financiară în paralel cu o remunerare adecvată a depozitelor bancare de natură a încuraja economisirea internă sunt esenţiale pentru consolidarea perspectivelor favorabile ale economiei româneşti, întărind astfel rezistenţa acesteia la şocuri externe.
BNR monitorizează atent evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin calibrarea conduitei politicii monetare şi utilizarea judicioasă a instrumentelor de care dispune, să menţină stabilitatea preţurilor pe termen mediu şi stabilitatea financiară.
Noul Raport trimestrial asupra inflaţiei va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 6 august 2014. Potrivit calendarului aprobat, următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 30 septembrie 2014.
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Noutati BNR
Tezaurul de aur al Băncii Naționale a României trimis la Moscova și niciodată returnat
Banca Națională a României, în parteneriat cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” Chișinău, organizează, în Republica Moldova, expoziția itinerantă de promovare internațională a problematicii Tezaurului românesc trimis la Moscova în detalii
Dobanda BNR ramane 6,5%
Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară 08.11.2024 Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 8 noiembrie 2024, a hotărât următoarele: - detalii
Noua conducere a BNR si-a inceput mandatul
Începând de astăzi, 11 octombrie 2024, intră în vigoare, pentru o perioadă de 5 ani, mandatul noului Consiliu de administrație al Băncii Naționale a României, conform Hotărârii nr. 27 din 1 octombrie 2024 a Parlamentului României, publicată detalii
BNR mentine dobanda la 6,5%
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a pastrat la nivelul de 6,5% dobanda de politica monetara, conform asteptarilor majoritatii analistilor. Deficitul bugetar ridicat si perioada electorala sunt riscurile care au determinat BNR sa nu mai reduca dobanda, desi inflatia este in scadere, detalii
- Platile instant Blik, autorizate de BNR
- Aurul României păstrat la Banca Angliei este detinut integral de BNR
- Educatie financiara pentru profesori, sustinuta de BNR, ME, ARB, IBR si FGDB
- BNR scade dobanda la 6,5%
- BNR explica de ce a scazut dobanda la 6,75%
- BNR reduce dobanda la 6,75%
- Dobanda BNR ramane 7% pe an
- Inflatia va scadea la 4,8% la finalul lui 2024, anticipeaza BNR
- Tentativă de fraudă financiară tip deepfake care folosește imaginea guvernatorului BNR
- BNR este optimista la inceput de an privind inflatia si cresterea economica
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 20 miliarde euro după primele nouă luni
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Inflația anuală a crescut marginal
- Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB
- România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
- Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească
- România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
!
Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii
-
Schimbare numar telefon Raiffeisen
Puteti schimba numarul de telefon la Raiffeisen din aplicatia Smart Mobile/Raiffeisen Online, ... detalii