BANCI | Ultima Ora

Guvernul va infiinta un centru de solutionare alternativa a litigiilor din sistemul bancar

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2015-08-27 20:14

Guvernul a anuntat intr-un comunicat ca a adoptat o Ordonanță privind introducerea, în legislația românească, a prevederilor Directivei nr. 2013/11/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum.

In comunicatul guvernului se mai precizeaza urmatoarele:

 

"Directiva europeană a fost elaborată în scopul depășirii diferenţelor între statele membre în ceea ce priveşte sistemele de soluţionare a reclamaţiilor, atât în ceea ce priveşte sectoarele acoperite de acestea, cât şi calitatea procedurilor. Directiva nr. 2013/11/UE urmărește să asigure un nivel înalt de protecție a consumatorilor și o bună funcționare a pieței interne prin garantarea faptului că reclamațiile împotriva comercianților pot fi prezentate de către consumatori, în mod voluntar, unor entități care aplică proceduri de soluționare alternativă a litigiilor.

Directiva impune statelor membre să faciliteze accesul consumatorilor la proceduri de soluționare alternativă a litigiilor (denumite în continuare “proceduri SAL”) în cazul litigiilor naționale și al celor transfrontaliere care se referă la obligațiile contractuale prevăzute în contractele de vânzări sau în contractele de prestări de servicii din toate sectoarele comerciale. Pentru ca procedura SAL să fie disponibilă și ușor accesibilă, la nivel european se va institui un instrument on line, platforma SOL, care va fi un site interactiv, gratuit şi disponibil în toate limbile oficiale ale instituţiilor Uniunii Europene. Aceasta platformă: va furniza un formular de reclamaţie care va fi completat şi transmis online de către reclamant; va informa partea pârâtă în legătură cu reclamaţia depusă; va identifica instituţiile abilitate (entitățile SAL), etc.

Revenind la Ordonanța adoptată de Guvern, aceasta creează, în România, cadrul juridic necesar pentru ca reclamațiile împotriva comercianților să poată fi prezentate voluntar de către consumatori entităților care aplică proceduri SAL într-un mod independent, imparțial, transparent, eficace, rapid și echitabil. Astfel, se înființează, în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, o structură responsabilă cu derularea procedurilor SAL, în subordinea Înaltului Funcţionar Public, pentru a se asigura stabilitatea și continuitatea acestei structuri. Această structură este imparțială şi îşi desfăşoară activitatea independent de activitățile de supraveghere și control piaţă.

În cazul în care autoritățile publice centrale sau autoritățile administrative autonome cu responsabilităţi în domeniul protecţiei consumatorilor nu înființează, în vederea soluționării litigiilor, structuri SAL, structura responsabilă cu derularea procedurilor SAL din cadrul Autorităţii Naționale pentru Protecția Consumatorilor poate avea și rol de autoritate complementară.

Pentru domeniul bancar, având în vedere complexitatea acestuia, precum și impactul pe care serviciile bancare le au asupra consumatorilor, se înființează Centrul de soluționare alternativă a litigiilor din sistemul bancar, iar activitatea acestui centru este coordonată de un Colegiu de Coordonare.

Ca autoritate competenta si punct unic de contact cu Comisia europeana se desemneaza Ministerul Energiei Intreprinderilor Mici si Mijlocii si Mediului de Afaceri."

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



Banca Transilvania are un rating mai bun

Fitch Ratings îmbunătățește rating-ul Băncii Transilvania, de la ”BB+” la ”BBB-”, cu perspectivă stabilă, pe termen lung, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga: Noul rating investment grade reflectă îmbunătățirea mediului detalii

Numele beneficiarului unui transfer bancar, afisat la 17 banci

BRD, Exim Banca Romaneasca si Credit Europe Bank sunt ultimele trei banci care au integrat recent serviciul afisare nume beneficar (SANB) oferit de Transfond, care afiseaza numele destinatarului unei plati, sub contul IBAN. Potrivit Transfond, serviciul are ca scop prevenirea fraudelor detalii

Banca Transilvania si-a imbunatatit perspectiva de crestere a ratingului

Moody’s Ratings confirmă rating-urile Băncii Transilvania acordate pentru prima oară în 2023 și îmbunătățeste perspectiva, de la stabilă la pozitivă, pentru rating-ul de depozit pe termen lung (Baa2) și rating-ul de emitent (Baa3), anunta banca intr-un comunicat, in detalii

Legea pentru plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor, in vigoare de luni

Legea 243 din 2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele acordate de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare) intra in vigoare, de luni, 11 noiembrie. Legea obliga IFN-urile sa limiteze dobanzile la 1% pe zi in cazul creditelor de pana la 5.000 de lei, 0,8% la imprumuturile de pana detalii

 



 

Ultimele Comentarii