Statul va garanta în proporție de maximum 50% valoarea creditelor acordate pentru achiziția de locuințe noi și/sau consolidate în cadrul programului guvernamental ”Prima casă”, în timp ce creditele pentru locuințele care nu se încadrează în aceste categorii vor fi garantate de stat în proporție de maxim 40%, potrivit unei Ordonanțe de Urgență aprobate în ședința de astăzi a Executivului. În ambele cazuri, procentul de garantare este raportat exclusiv la creditul care se doreste a fi contractat prin Programul Prima casă, se arata intr-un comunicat de presa al Guvernului, in care se mai mentioneaza urmatoarele:
Actul normativ modifică și completează în acest sens Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului ”Prima casă”. Prin diferențierea categoriilor de locuințe care pot fi achiziționate în cadrul acestui program și individualizarea procentelor de garantare în funcţie de categoria locuințelor achiziționate se urmărește crearea de condiţii favorabile atât pentru creșterea fondului locativ, cât și pentru îmbunătăţirea celui existent, în concordanță cu obiectivele stabilite de Executiv în cadrul Strategiei programului ”Prima casă” pentru 2017-2021, aprobată în ședința de guvern din 29 noiembrie a.c..
Noile reglementări au fost adoptate prin ordonanță de urgenţă, pentru implementarea în regim de urgenţă, începând cu 1 ianuarie 2017, a liniilor directoare și a obiectivelor stabilite pentru următorii 5 ani în cadrul Strategiei programului ”Prima casă”, al cărei pilon principal este creșterea calității vieții prin îmbunătăţirea condițiilor de locuire în România. În acest sens, va fi modificată și legislația secundară aferentă Programului ”Prima casă” pentru a fi armonizată cu legislația primară și cu principiile și liniile directoare menționate în strategie.
Conform actului normativ adoptat astăzi de Guvern, prin locuință nouă, în sensul programului ”Prima casă”, se înțelege orice imobil care respectă condițiile pentru a fi încadrat în categoria imobilelor cu destinația de locuință, recepționat la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat. De asemenea, vor fi asimilate în categoria locuințelor noi și locuințele supuse cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat unor lucrări de intervenție în vederea consolidării și/sau a reducerii riscului seismic.
Pentru a asigura funcționalitatea programului ”Prima casă” și pentru a avea timpul necesar realizării noilor dezvoltări ale aplicației informatice dedicate implementării programului, actul normativ introduce o dispoziție tranzitorie conform căreia solicitările de acordare a unei finanțări garantate transmise cu încadrarea în limita plafonului de garantare alocat până la data intrării în vigoare a noii ordonanțe de urgenţă se soluționează prin aplicarea dispozițiilor legale în vigoare la data depunerii lor.
Pentru anul 2016, Ministerul Finanțelor Publice a alocat un plafon total de garantare de 2.940,3 milioane de lei, din care 2.550 milioane de lei plafon nou alocat prin Hotărâri de Guvern, restul reprezentând diferența rămasă nealocată/neutilizată din anul 2015.
În perioada ianuarie-octombrie 2016, au fost acordate 30.044 de garanții, în valoare totală de 2,8 miliarde de lei. În cadrul Programului, rata creditelor neperformante este de 0,3 %, din totalul garanțiilor acordate. Până în prezent au fost executate 508 garanții.
Din 2009, când a fost lansat Programul ”Prima casă”, și până la finalul lunii octombrie 2016 au fost acordate 201.080 de garanții, în valoare totală de 17,2 miliarde de lei, pentru finanțări în valoare de aproximativ 34,4 miliarde de lei.
Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii
Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii
TBI Bank anunta ca "intre 27 martie si 31 martie, efectuam o actualizare importanta a sistemelor noastre. Din 1 aprilie, toate serviciile vor fi din nou disponibile": Serviciile indisponibile in... detalii