Bancile din Grecia i-au solicitat guvernatorului Băncii Centrale a Greciei, Yannis Stournaras, finanțare suplimentară din cauza accelerării ieșirilor din depozite, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Nivelul retragerilor din depozitele băncilor elene este în creștere după ce discuțiile de luni din Eurogrup au fost întrerupte brusc, Grecia respingând cererile partenerilor săi din zona euro. Stournaras se va întâlni joi cu oficiali de la Banca Centrală Europeană pentru a discuta problema finanțării băncilor elene, susțin sursele.
Săptămâna trecută, presa elenă anunța că valoarea sumelor de bani retrase din depozite în ianuarie și începutul lunii februarie se ridică la 15 miliarde de euro.
Băncile elene își asigură necesitățile de finanțare prin intermediul liniei de finanțare de urgență a Băncii Centrale din Grecia (ELA), garantată de BCE. Fondurile vor fi acordate atât timp cât există șansa încheierii unui acord între Grecia și creditorii internaționali, au apreciat economiștii Antonio Garcia Pascual și Thomas Harjes de la Barclays Plc. Dacă BCE va închide linia de finanțare de urgență, situația se va înrăutăți și probabil va trebui impus un control al capitalului pentru a se evita ieșiri masive de fonduri din Grecia. În acest caz băncile elene vor introduce probabil un plafon la retragerile de numerar, avertizează analiștii.
Nu există comentarii pentru această știre.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii