Ghetea: BNR ar putea sa scada rezervele minime inainte sa vina banii de la FMI

Autor:

Bancherul.ro
2009-03-26 17:15

Banca Naţională a României (BNR) ar putea decide să reducă rata rezervelor minime obligatorii chiar înainte să vină în România primele fonduri de la FMI, dacă discuţiile de la Viena se vor finaliza de o manieră “suficient de confortabilă”, consideră Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank şi ARB. rnrn”Este de aşteptat să se întâmple aşa (reducerea ratelor rezervelor minime obligatorii – n.r.). Personal cred că, dacă discuţiile de la Viena vor fi finalizate de o manieră suficient de confortabilă, s-ar putea să vedem unele mişcări ale ratelor chiar înainte să vină primii bani de la FMI”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Gheţea.rnrnEl a menţionat că mişcările bruşte ale RMO nu sunt niciodată indicate.rnrn”Mişcările bruşte înseamnă de exemplu variaţíi de cinci puncte procentuale ale RMO”, a explicat Gheţea.rnrnPremierul Emil Boc a declarat, miercuri, că RMO constituite la BNR vor fi reduse “cu un mic procent”, ca efect al împrumutului pe care România îl va contracta de la Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.rnrnDelegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) care s-a aflat la Bucureşti se va întâlni, joi, la Viena, cu principalele bănci străine care operează în România, pentru a le cere să nu scoată bani din ţară şi un “tampon” de capital, a afirmat, miercuri, şeful misiunii instituţiei în România, Jeffrey Franks.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Interviu

Cum folosim un card de cumpărături fără să plătim dobândă

Cardurile de credit, cardurile de cumpărături, plățile cu cardul în țară și străinătate, precum și fraudele la care ne putem expune sunt câteva dintre temele dezbătute în cadrul Centrului de... detalii

Creditele in CHF ale Bancpost, preluate de Vista Bank de la First Bank

Creditele in franci elvetieni (CHF) acordate de Bancpost in anii 2007-2008 si apoi cesionate bancii-mama din Grecia, Eurobank, au fost preluate in administrare de Vista Bank, de la First Bank,... detalii

Contractul de credit e ca un manual de utilizare la care nu te uiti niciodata

Sistemul bancar din România este printre cele mai modee și performante din întreaga lume, spune Radu Ghețea în cadrul podcasturilor găzduite de Centrul de Soluționare Alteativă a Litigiilor în domeniul... detalii

Daca ai credit, trebuie sa ai puse deoparte 6 rate de rezerva

• Confuzia dintre dorințe și nevoi duce la imposibilitatea corelării veniturilor cu cheltuielile• Mulți oameni sunt deconectați de la propria situație financiară. Unii nu știu care sunt veniturile familiei. Alții... detalii