Generali PPF Holding (GPH) a analizat recent cele mai mari cinci daune înregistrate pe segmentul de asigurări generale de către companiile sale din Europa Centrală şi de Est, din anul 2000 şi până în prezent. În urma analizei acestui portofoliu, s-a ajuns la concluzia că cele mai multe daune au fost provocate de incendii (45% dintre cazuri), inundaţii (16%) şi accidente auto – RCA (16%). rnrnDin punct de vedere valoric, inundaţiile au generat daune semnificative, în valoare totală de 81,5 milioane euro, în timp ce incendiile au provocat daune de 50 de milioane euro. Pe asigurările de tip property s-au înregistrat daune de încă 21 milioane euro. Inundaţiile au generat însă şi un alt record: cea mai mare daună din portofoliu a ajuns la 48,5 milioane euro. rnrnPrin soluţionarea acestor daune de mari dimensiuni, companiile Generali PPF Holding au demonstrat că au experienţă în solutionarea rapidă şi eficientă a daunelor, dar şi capacitate financiară pe masură.rnrnStatisticile indică cifre alarmante pentru ultimii 15 ani în ceea ce priveşte daunele cauzate de catastrofe naturale. Spre exemplu, în Cehia, companiile de asigurări au plătit peste 3,7 miliarde de euro în ultimii 15 ani, pentru a acoperi daunele provocate clienţilor de dezastre naturale. Cele mai importante daune au fost produse de inundaţii. În astfel de situaţii, companiile de căi ferate sunt forţate să suspende traficul, şoselele sunt avariate, iar alimentarea cu apă şi gaz este întreruptă. Mai mult, fermierii îşi pierd recoltele şi animalele, mulţi oameni îşi pierd casele şi uneori chiar şi viaţa. Doar dezastrele naturale înregistrate în acest an au cauzat în Cehia daune deja estimate la 244 milioane de euro, iar Ceska pojistovna a plătit cea mai mare parte dintre acestea, aproximativ 86 milioane de euro.rnrnÎn 2010, nu doar Cehia, ci şi alte câteva ţări din ECE au fost afectate de inundaţii de proporţii. Primăvara trecută, în Ungaria, au avut loc ploi abundente, însoţite de inundaţii care au cauzat distrugeri severe şi au forţat evacuarea a mii de oameni. Toate acestea au dus la peste 14.200 de daune, iar 2000 dintre acestea au fost gestionate de către Generali, conform unui raport al Asociaţiei Companiilor de Asigurare din Ungaria. rnrnÎn acelaşi timp, inundaţiile din Slovacia au cauzat alunecări de teren şi au întrerupt transportul, cauzând decesul mai multor oameni şi evacuarea câtorva mii de persoane. Cele mai afectate regiuni au fost Slovacia de Est şi cea Central-Sudică, unde au fost raportate 42.300 de cereri de despăgubire, dintre care 2.500 la Generali.rnrnFaptul că inundaţiile pot cauza daune de mari proporţii nu este o noutate. În 2002, inundaţiile au distrus un hotel de patru stele din centrul oraşului Praga, rezultând una dintre cele mai mari daune înregistrate de o companie a holdingului Generali PPF, în valoare de 48,5 milioane de euro. rnrnTot în Cehia, în 2009, inundaţiile au distrus şosele şi poduri în regiunea Moravia-Silesia, totalizând o daună de 6 milioane de euro pentru Ceska Pojistovna. În acelasi an, în Bulgaria, un hotel de pe litoral a fost grav avariat de un incendiu, ducând la o daună relativ redusă, de 0,5 milioane de euro.rnrnNu doar inundaţiile cauzează daune mari. Dacă analizăm cele 5 cele mai mari daune pe segmentul de asigurări generale, înregistrate de fiecare dintre companiile GPH din 2000 până astăzi, incendiile au provocat daune masive în valoare de 50 de milioane de euro. rnrnÎn mod specific, incendiile care au afectat companiile (daune înregistrate pe segmentul de asigurări de daune la proprietăţi) şi care au condus la întreruperea activităţii au cauzat cele mai mari daune. Dimensiunile acestora pot fi semnificative, aşa cum a fost cazul în Cehia, unde un incendiu la o uzină care producea materiale medicale a dus la o daună de 15,2 milioane de euro.rnrnÎn Polonia, o daună majora a fost raportată la o fabrică de sticlă. Ca urmare a unei fisuri în elementul ceramic al unui furnal, sticla topită a curs în interiorul fabricii, cauzând incendii şi distrugeri care au condus la întreruperea activităţii pentru mai multe luni. Acest eveniment a generat o daună de 6,5 milioane euro în 2007. rnrnDe asemenea, în România, stocurile de marfă, echipamentul şi clădirea unei fabrici de materiale textile au fost afectate de un incendiu care a dus la întreruperea activităţii şi o daună de 4,2 milioane de euro în 2004, suportată de Generali Asigurări.rnrnDin fericire, dezastrele naturale şi incendiile nu apar în fiecare zi, iar clienţii nu trec des prin procesul de recuperare a daunelor. Însă, atunci când o fac, companiile de asigurări au ocazia să le îndeplinească promisiunile, plătind o daună corectă, indiferent de sumă. Managementul daunelor este “momentul adevărului” pentru companiile de asigurări. Companiile Generali PPF Holding au învăţat cum să facă faţă daunelor mici şi mari care apar în fiecare an în Europa Centrală şi de Est şi au dovedit rapiditate şi eficienţă în rezolvarea lor.rn
În prezent, conform legii, FGA primește și înregistrează atât cereri de plată (despăgubiri-indemnizații Anexa 10/ restituire primă-Anexa 9) cât și cereri de deschidere a dosarelor de daună (Anexa 7) pentru... detalii
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) aduce clarificări cu privire la intrarea în faliment a unui distribuitor de polițe obligatorii împotriva dezastrelor naturale (PAD), context care nu afectează valabilitatea asigurării sau instrumentarea daunelor înregistrate de beneficiari, conform unui comunicat, in care se adauga:„Asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale este o poliță gestionată de PAID, fiind doar distribuită de alte entități. Din acest motiv, PAD rămâne valabilă până la data expirării, indiferent de ceea ce se întâmplă cu distribuitorul poliței. PAID are stabilitate din punct de vedere al indicatorilor de solvabilitate, are fonduri proprii și deține de cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală și de Est, în cuantum de un miliard de euro”, a explicat Directorul General al PAID, Nicoleta Radu.În ceea ce privește instrumentarea daunelor, PAID va dispune trimiterea de constatatori spre... detalii
Fondul de garantare a asiguraților (FGA) a luat act de Decizia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii EUROINS Romania Asigurare Reasigurare... detalii
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) atrage atenția asupra faptului că, în procesul de instrumentare a daunelor, asigurații nu au nevoie de documente de confirmare a seismelor din 13 și 14 februarie, conform unui comunicat al PAID, in care se adauga:Compania subliniază că, în baza protocolului de colaborare cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), raportul privind cele două cutremure a fost transmis deja către toate societățile de asigurare implicate.„Asigurații nu trebuie să se deplaseze sau să se adreseze INCDFP pentru obținerea dovezilor privind producerea cutremurelor, rapoartele în acest sens fiind deja atât în posesia PAID, cât și a tuturor asigurătorilor implicați în gestionarea dosarelor de daună. Avem toate detaliile necesare și suficiente pentru instrumentarea corectă a daunelor înregistrate. Continuăm demersurile de digitalizare și automatizare a procedurii, astfel încât proprietarii ale căror... detalii