Guvernul discută cu băncile varianta reducerii la jumătate a garanţiei statului la creditele alocate până în prezent prin programul “Prima Casă”, astfel încât suma de 750 milioane euro, reprezentând jumătate din garanţiile emise, să poată fi folosită în continuare pentru acordarea de noi împrumuturi. rnrnÎn prezent, creditele bancare acordate pentru cumpărarea unei locuinţe prin programul “Prima Casă” sunt garantate în totalitate de stat.rnrnPosibilitatea împărţirii în mod egal a riscului de garantare a creditelor acordate pentru cumpărarea unei locuinţe a fost analizată, marţi, de şeful Guvernului cu reprezentanţii băncilor, la sediul Ministerului Finanţelor, urmând ca discuţiile tehnice să fie finalizate în decurs de o săptămână.rnrnPremierul a argumentat că împărţirea riscului va conduce la dublararea atât a plafonului total al garanţiilor, în prezent de 1,5 miliarde euro, cât şi a numărului de beneficiari.rnrnBoc a precizat că preluarea de către bănci a unei părţi din riscul aferent acestor garanţii este opţională, iar contractele de creditare vor fi modificate doar între bănci şi Fondul de Garantare, fără a afecta clienţii şi fără a fi schimbate condiţiile contractuale.rnrn”La 1,5 miliarde euro garanţii se poate adăuga încă 1,5 miliarde euro. Vom dubla numărul beneficiarilor prin dublarea plafonului actual al garanţiilor, se deblochează garanţiile acordate de stat. Dacă băncile acceptă această variantă, vor mai fi încă 1,5 miliarde euro în sistem”, a spus Boc.rnrnEl a apreciat că băncile vor accepta modificarea aflată în discuţie deoarece riscul este “aproape zero”, în condiţiile în care din totalul celor 37.000 contracte de creditare încheiate până în prezent în acest program, doar 21 cazuri ridică probleme de neplată a ratelor.rnrnMinistrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a afirmat la rândul său că programul îşi va menţine “caracterul social” şi că există solicitări din partea mai multor persoane ca la acest program să poată participa şi persoane care deţin deja o locuinţă, dar că această variantă nu a fost discutată în discuţia cu băncile.rnrnÎntrebat de jurnalişti ce se va întâmpla cu băncile care au atins deja plafonul de garanţii, ministrul a arătat că există posibilitatea unor transferuri între acestea.rnrnGuvernul a decis, în ianuarie, ca programul Prima Casă să continue şi în acest an, cu acelaşi nivel al cuantumului garanţiei de stat, în limita unui plafon total de garanţii de 200 milioane euro, care ar putea fi suplimentat în luna iulie pentru a doua parte a anului. Acest plafona fost deja epuizat în proporţie de 50%.
Nu există comentarii pentru această știre.
TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii
Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii
Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii