Fondul de Garantare din sistemul asigurarilor instrumenteaza dosarele de dauna pentru compania falimentara Euroasig

Autor:

Bancherul.ro
2009-05-13 08:58

Fondul de Garantare din sistemul asigurărilor a instrumentat peste 70% din dosarele de daună legate de compania Euroasig, intrată în faliment, şi a făcut plăţi de 2,5 milioane lei, a anunţat marţi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).rnrnFondul de Garantare a primit de la creditorii de asigurare ai Euroasig, până la data de 30 aprilie, cereri de plată aferente unui număr de 1.614 dosare de daună. Până la aceeaşi dată, Fondul de Garantare a instrumentat 1.153 de dosare de daună, reprezentând peste 70% din numărul total de dosare pentru care s-au formulat cereri de plată, se arată în comunicatul CSA. rnrn”Având în vedere faptul că hotărârea pronunţată de instanţă privind deschiderea falimentului Euroasig a devenit irevocabilă, prin nerecurare, la data de 16.03.2009, rezultă astfel că Fondul de Garantare a instrumentat, în medie, un număr de 35 dosare de daună pe zi”, se menţionează în comunicat. rnrnÎn ce priveşte dosarele de daună deja instrumentate, pentru 384 de dosare au fost efectuate deja plăţi, în valoare totală de circa 2,5 milioane lei.rnrnDe asemenea, 569 dosare de daună au fost propuse la plată, cu o sumă totală de 1,9 milioane lei, plăţile către creditori urmând a fi efectuate în perioada imediat următoare. În acelaşi timp, pentru 200 dosare de daună s-a constatat că, potrivit legii, este necesară completarea documentaţiei de către creditorii de asigurări. rnrnPotrivit legii, Fondul de garantare a putut proceda la efectuarea de plăţi către creditorii de asigurări ai Euroasig numai după data la care hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă, respectiv 16 martie 2009. Fondul poate efectua plăţi către creditorii de asigurări numai dacă aceştia depun o cerere în acest sens şi prezintă toate documentele solicitate, se mai arată în comunicat. rnrnCSA anunţa în 18 februarie că Fondul de Garantare, departament în cadrul Comisiei, a preluat evidenţele dosarelor de daună de la Euroasig, asigurator aflat în faliment după ce măsurile de redresare financiară nu au dat rezultate. În 25 noiembrie 2008, CSA a decis ca Fondul de Garantare să preia creanţele de asigurări ale societăţii Euroasig. rn

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: ASIGURARI

Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023

În prezent, conform legii, FGA primește și înregistrează atât cereri de plată (despăgubiri-indemnizații Anexa 10/ restituire primă-Anexa 9) cât și cereri de deschidere a dosarelor de daună (Anexa 7) pentru... detalii

Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) aduce clarificări cu privire la intrarea în faliment a unui distribuitor de polițe obligatorii împotriva dezastrelor naturale (PAD), context care nu afectează valabilitatea asigurării sau instrumentarea daunelor înregistrate de beneficiari, conform unui comunicat, in care se adauga:„Asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale este o poliță gestionată de PAID, fiind doar distribuită de alte entități. Din acest motiv, PAD rămâne valabilă până la data expirării, indiferent de ceea ce se întâmplă cu distribuitorul poliței. PAID are stabilitate din punct de vedere al indicatorilor de solvabilitate, are fonduri proprii și deține de cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală și de Est, în cuantum de un miliard de euro”, a explicat Directorul General al PAID, Nicoleta Radu.În ceea ce privește instrumentarea daunelor, PAID va dispune trimiterea de constatatori spre... detalii

Dosarele de dauna Euroins se pot deschide la FGA: care este procedura

Fondul de garantare a asiguraților (FGA) a luat act de Decizia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii EUROINS Romania Asigurare Reasigurare... detalii

Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) atrage atenția asupra faptului că, în procesul de instrumentare a daunelor, asigurații nu au nevoie de documente de confirmare a seismelor din 13 și 14 februarie, conform unui comunicat al PAID, in care se adauga:Compania subliniază că, în baza protocolului de colaborare cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), raportul privind cele două cutremure a fost transmis deja către toate societățile de asigurare implicate.„Asigurații nu trebuie să se deplaseze sau să se adreseze INCDFP pentru obținerea dovezilor privind producerea cutremurelor, rapoartele în acest sens fiind deja atât în posesia PAID, cât și a tuturor asigurătorilor implicați în gestionarea dosarelor de daună. Avem toate detaliile necesare și suficiente pentru instrumentarea corectă a daunelor înregistrate. Continuăm demersurile de digitalizare și automatizare a procedurii, astfel încât proprietarii ale căror... detalii