Noutăți aduse programului Prima Casă (comunicat al FNGCIMM):
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii dorește să informeze beneficiarii și partenerii bancari participanți în cadrul programului Prima Casă despre recentele modificări și completări aduse programului, prin intrarea în vigoare a Ordinului nr.1119/2015, emis de Ministerul Finanțelor Publice, publicat în Monitorul Oficial în data de 28.09.2015, care operaţionalizează următoarele facilităţi suplimentare oferite beneficiarilor:
– Beneficiarii programului vor avea posibilitatea achiziționării unei noi locuințe în cadrul Programului Prima Casă, cu suprafață utilă mai mare sau cu o valoare mai mare decât locuința achiziționată /construită inițial prin program, cu condiția ca locuința achiziționată sau construită inițial să fie înstrainată prin vanzare-cumpărare cel mai târziu până la data încheierii contractului de vânzare –cumpărare a noii locuințe, iar creditul acordat inițial în cadrul Programului să fie lichidat până la data încheierii contractului de vanzare-cumparare a noii locuințe, care va beneficia de garanția statului în această nouă etapă a Programului.
– Plafoanele anuale de garantare vor fi gestionate în sistem revolving, astfel încât se va asigura continuitatea programului. Sumele eliberate ca urmare a rambursărilor creditelor acordate în cadrul Programului la scadență sau anticipat, precum și ca urmare a lichidării creditelor acordate inițial pentru a achiziționa/construi o nouă locuință în cadrul Programului, vor reîntregi plafonul total al garanțiilor și se vor utiliza de către finanțatori pentru acordarea de noi garanții.
– Majorarea perioadei de executare a garanțiilor și implicit a perioadei în care beneficiarii vor putea plăti ratele restante. Plata garanției acordate în cadrul programului, se va efectua în maximum 90 de zile de la formularea cererii de plată și nu în maximum 90 de zile de restanță.
– A fost detaliată modalitatea în care finanţatorii pot renunța la cererile de plată, precum şi posibilitatea repunerii beneficiarului în drepturile și obligațiile aferente contractelor de credit și de garantare, după ce plata garanției a fost efectuată. Retragerea cererii de plată se poate efectua până în penultima zi de efectuare a plății valorii de executare a garanției de către Ministerul Finațelor Publice, beneficiarul putând recurge o singură dată la această facilitate.
– A fost reglementată situația de preluare/cedare a locuinței și a finanțării garantate, respectiv situația în care soția sau soțul preia sau cedează dreptul de proprietate dobândit prin achiziţionarea/construirea unei locuinţe în cadrul programului, ca urmare a adoptării regimului matrimonial al separației de bunuri, prin convenție matrimonială.Ordinul intră în vigoare începând cu data de 01.10.2015, dată de la care vor fi înlocuite și formularele utilizate în prezent în cadrul activităţii de garantare Prima Casa, cu cele aprobate prin Ordinul nr.1119/2015.
Nu există comentarii pentru această știre.
Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii
Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii
TBI Bank anunta ca "intre 27 martie si 31 martie, efectuam o actualizare importanta a sistemelor noastre. Din 1 aprilie, toate serviciile vor fi din nou disponibile": Serviciile indisponibile in... detalii