BANCI | Ultima Ora

Finantele si BNR discuta cu bancherii despre masurile de sustinere a creditarii

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2008-11-24 17:01

Reprezentanţi ai Finanţelor, BNR, Asociaţiei Române Băncilor şi ai primelor zece bănci de pe piaţa românească se întâlnesc în această după-amiază pentru a discuta despre măsurile de susţinere a creditării în contextul crizei actuale, a declarat luni secretarul de stat în MEF Eugen Teodorovici.

Din partea Băncii Naţionale a României (BNR) va participa la discuţii directorul Direcţiei de Stabilitate Financiară, Ion Drăgulin. Unul dintre subiectele discutate va fi injecţia de capital în sistemul bancar, potrivit oficialului menţionat.

Fondurile destinate IMM-urilor vor veni în parte şi de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), printr-un program aprobat în octombrie, care pune la dispoziţie pentru 2008 şi 2009 fonduri în valoare de 15 miliarde euro pentrui toate statele europene.

Potrivit lui Teodorovici, săptămâna trecută, la Luxemburg, s-au aprobat contracte pentru finanţarea IMM-urilor pentru patru societăţi de leasing din România, cu o valoare totală de 125 milioane euro.

Dintre băncile interesate de aceste facilităţi, Teodorovici a menţionat Bancpost şi CEC Bank, dar oficialul MEF a precizat că vor fi şi altele.

Luni, Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Banca Europeană de Investiţii au semnat un acord pentru un împrumut de 1 miliard euro, destinat co-finanţării programelor de investiţii eligibile pentru asistenţa nerambursabilă din partea Uniunii Europene.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



Banca Transilvania are un rating mai bun

Fitch Ratings îmbunătățeÈ™te rating-ul Băncii Transilvania, de la ”BB+” la ”BBB-”, cu perspectivă stabilă, pe termen lung, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga: Noul rating investment grade reflectă îmbunătățirea mediului detalii

Numele beneficiarului unui transfer bancar, afisat la 17 banci

BRD, Exim Banca Romaneasca si Credit Europe Bank sunt ultimele trei banci care au integrat recent serviciul afisare nume beneficar (SANB) oferit de Transfond, care afiseaza numele destinatarului unei plati, sub contul IBAN. Potrivit Transfond, serviciul are ca scop prevenirea fraudelor detalii

Banca Transilvania si-a imbunatatit perspectiva de crestere a ratingului

Moody’s Ratings confirmă rating-urile Băncii Transilvania acordate pentru prima oară în 2023 È™i îmbunătățeste perspectiva, de la stabilă la pozitivă, pentru rating-ul de depozit pe termen lung (Baa2) È™i rating-ul de emitent (Baa3), anunta banca intr-un comunicat, in detalii

Legea pentru plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor, in vigoare de luni

Legea 243 din 2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele acordate de IFN-uri (Institutii Financiare Nebancare) intra in vigoare, de luni, 11 noiembrie. Legea obliga IFN-urile sa limiteze dobanzile la 1% pe zi in cazul creditelor de pana la 5.000 de lei, 0,8% la imprumuturile de pana detalii

 



 

Ultimele Comentarii