EximBank, premiata de exportatori

Autor:

Bancherul.ro
2010-12-21 18:26

EximBank anunta ca a primit titulatura de “Cea mai dinamica banca in perioada de criza”, precum si Marele Trofeu “Petru Crisan”, din partea Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din România (ANEIR).rnrnIn cadrul galei de premiere, oficialii EximBank au punctat faptul ca banca a facut progrese semnificative in ceea ce priveste sustinerea societatilor comerciale, in special in aceasta perioada economica dificila, lucru demonstrat şi de rezultatele obţinute. rnrnAstfel, volumul garanţiilor acordate în 2009 şi în primele nouă luni din 2010 s-au ridicat la aproape 1,2 mld. lei, cumulat, valoare de şase ori mai mare faţă de cea înregistrată în 2008. În primele nouă luni ale acestui an, garanţiile acordate au fost de 2 ori mai mari decât valoarea înregistrată pe tot anul 2008, şi cu 30% mai mari faţă de perioada ianuarie – septembrie 2009. De asemenea, finanţările acordate în primele 9 luni ale anului au înregistrat un salt cu aproape 20% faţă de finele anului trecut.rnrnReprezentanţii EximBank au punctat faptul că la obţinerea acestor rezultate au contribuit mai mulţi factori. Pe de o parte, contextul de pe piaţa financiar – bancară, caracterizat printr-o restrângere a creditării, a determinat întreprinzătorii să se orienteze mai mult către oferta specifică EximBank. De cealaltă parte, pentru a putea răspunde solicitărilor mediului de afaceri, au fost operate o serie de schimbări în modul de lucru. De exemplu, a fost simplificată procedura de acordare a garanţiilor de stat cu valoare de până la 1,5 milioane de euro, schimbare în urma căreia timpul de răspuns se poate reduce la numai 10 zile. rnrnÎn al treilea rând, pe parcursul acestui an, EximBank a derulat un amplu proiect de comunicare cu mediul de afaceri, împreună cu Institutul Bancar Român şi ANEIR, care a constat în participarea la întâlniri directe cu întreprinzătorii din ţară şi cu reprezentanţii locali ai băncilor. Astfel, peste 300 de manageri de companii şi reprezentanţi ai sistemului bancar local au avut ocazia de a cunoaşte în detaliu portofoliul de produse al EximBank. În paralel au mai fost organizate întâlniri exclusiv cu companiile exportatoare. La aceste evenimente au participat societăţi din aproape 10 judeţe şi din Capitală.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Dobada „de la…X%” la credite: de ce nu e corecta si cat e cea reala

Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii

DNSC nu poate sa inchida un site pentru fraude, activ de peste 3 luni

DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii

Un site pentru fraude cu investitii este activ de peste 3 luni, desi ASF il poate restrictiona

Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii

Site-ul pentru fraude Brua.ro este activ de luni de zile, fara ca ASF sau DNSC sa faca ceva

- Cum explicati ca site-ul Brua.ro, pentru fraude online (scam) cu investitii in actiuni Transgaz, inca functioneaza, la 3 luni de la publicarea unui articol pe site-ul Bancherul.ro. - Care... detalii