Euro, cotat la 4,66 lei pentru decembrie pe piata futures de la Sibiu

Autor:

Bancherul.ro
2009-01-25 10:47

Perechea euro/leu a atras vineri 924 contracte, totalul pe întreaga săptămână ajungând la 3.958 contracte suficient pentru poziţia trei în top, se arata intr-un comunicat al Bursei din Sibiu.rnrnMoneda unică a fost cotată la 4,3868 lei pentru martie în creştere cu 0,35% şi la 4,485 lei pentru iunie apreciindu-se cu 0,33%. rnrnPe minus au închis cotaţiile pentru septembrie şi decembrie, deprecierile de 0,02% ducând valoarea euro pentru termenele menţionate la 4,551 şi 4,66 lei. rnrnSăptămâna de tranzacţionare 19-23 ianuarie a fost una ale cărei caracteristici de bază au fost accentuarea scăderilor pe segmentul derivatelor pe acţiuni şi continuarea aprecierii monedei unice europene, cursul oficial atingând trei maxime istorice consecutive, direcţie care s-a reflectat şi pe futures unde cotaţiile afişate pentru toate scadenţele au indicat valori în urcare. Piaţa a fost prin urmare mai animată comparativ cu săptămâna anterioară lichiditatea fiind în creşte. În cele cinci sesiuni ale perioadei în discuţie au fost încheiate 29,097 contracte (28,474 futures şi 623 opţiuni) cu o valoare de 30,4 milioane de lei. rnrnRaportat strict la ultima şedinţă a celei de-a treia săptămâni din ianuarie rulajul s-a cifrat la 4,787 contracte (4,719 futures şi 68 opţiuni) dintr-un total de 1 224 tranzacţii cu o valoare de 5,88 milioane lei. Plasamentele au fost realizate pe fondul unei evoluţii descendente a cotaţiilor derivatelor pe acţiuni. Numărul poziţiilor futures a ajuns la 39.932.rnrnPe piaţa futures în ierarhia zilei de 23.01 s-au impus din nou DESIF 5 cu 2.848 contracte. Aceste produse au fost cele mai tranzacţionate şi pe parcursul întregii săptămâni în care au atras 18.848 contracte. Pentru scadenţa martie DESIF 5 au fost cotate la 0,47 lei/titlu, în scădere cu 0,03 lei. DESIF 5 iunie au scăzut la rândul lor cu 4,6% şi au fost cotate la 0,4889 lei/acţiune. Pentru scadenţele îndepărtate cotaţiile s-au fixat la 0,507 lei şi 0,53 lei, în minus cu câte 5,50% rnrnCu 809 contracte DESIF 2 au ocupat locul secund vineri şi acelaşi loc în clasamentul săptămânal, cu 5.099 .contracte. Pentru martie ele au fost cotate la 0,45 lei iar pentru iunie la 0,477 lei, după deprecieri de 6,25% şi de 4,79%. Pentru septembrie şi decembrie nivelul estimat pentru acţiunile DESIF 2 este de 0,4812 lei respectiv 0,48, indicând minusuri de 10,06% şi 9,45%rnrnPentru scadenta martie 2009 investitorii au „stabilit” un preţ de 0,905 lei pentru acţiunile Băncii Transilvania, cotaţie în scădere cu 9,51% faţă de şedinţa anterioară.rnrn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: BURSA

Regulamentul A.S.F. privind locurile de tranzacționare se modifica

Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (comunicat de presa):În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:• ReglementareProiectul de Regulament pentru modificarea Regulamentului A.S.F. nr. 13/2018 privind locurile de tranzacționare (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile).• AutorizareAutorizarea domnului Gerke Anno Witteveen în calitate de membru al Consiliului de Administrație al NN Pensii Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.;Aprobarea solicitării SSIF Goldring S.A. de autorizare a doamnei Lobdă Adriana Simona în cadrul componenței Consiliului de Administrație al societății;Aprobarea solicitării SSIF Share Invest S.A. de autorizare a domnului Amzuică Bogdan Florian în funcția de director al societății;Aprobarea cererii privind autorizarea modificării... detalii

Indicele BET al BVB a crescut cu 21% in 2023

Bursa romaneasca - BVB este printre cele mai performante din lume, cu o creștere de 21% in primele noua luni din 2023, a indicelui BET in acest an.Dintre sectoare, se remarca semiconductorii (+30%).

In Romania nu exista nicio firma straina de investitii financiare autorizata de ASF

 Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) atrage atenția că societățile din state terțe, care furnizează servicii de investiții, pot opera în România doar prin înființarea unei sucursale care necesită autorizare din partea Autorității, cu excepția cazului în care furnizarea serviciilor se face la inițiativa exclusivă a clientului, conform unui comunicat ASF, in care se adauga:În acest context, Autoritatea informează asupra faptului că, la acest moment, nu există nicio astfel de sucursală autorizată de A.S.F.În ultima perioadă, A.S.F. a primit mai multe sesizări din partea consumatorilor cu privire la faptul că au fost apelați de persoane care se recomandau reprezentanți ai unor „brokeri” cu sediul în state terțe și care le ofereau servicii de investiții, iar după ce îi convingeau să transfere diverse sume de bani în diferite conturi, aceștia nu mai putea fi contactați.A.S.F. atenționează potențialii... detalii

ASF: Evoluția pieței de capital în primele șase luni ale anului 2022

Valoarea totală a tranzacțiilor de pe piața reglementată BVB și Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) a atins nivelul de 14,09 miliarde lei în primul semestru al anului 2022, în creștere cu 53% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, dar în scădere cu 35% față de finalul anului trecut, conform unui comunicat al ASF, in care se adauga:La finele primelor șase luni din 2022, indicele BET, de referință pentru piața locală de capital, care surprinde evoluțiile celor mai tranzacționate companii de pe piața reglementată a BVB, a înregistrat o scădere de 5,87% comparativ cu finalul anului 2021, având totodată o creștere de peste 12% față de minimul lunii martie (7 martie – 10.964 puncte).Numărul de tranzacții derulate la BVB s-a majorat cu 38% în primele șase luni din anul 2022, comparativ cu primele șase luni... detalii