Obligaţiunile lansate de Ministerul Finanţelor Publice la 28 februarie, pe piaţa americană, prin redeschiderea emisiunii lansate la 31 ianuarie 2012, au fost cumpărate în principal de investitori din SUA şi Marea Britanie, anunta Ministerul Finantelor, intr-un comunicat de presa.rnrnStructura investitorilor pe zone geografice este: SUA – 42%, Marea Britanie – 35%, Europa – 18%, Asia – 5%.rnrn“Ponderea investitorilor din SUA a scăzut faţă de emisiunea iniţială cu 6 puncte procentuale, iar cea a celor din Marea Britanie a urcat cu 5%. În acelaşi timp a crescut de la 2% la 5% procentajul investitorilor asiatici. Structura arată că România inspiră încredere pe din ce în ce mai multe pieţe. Se remarcă de asemenea, creşterea ponderii investitorilor care caută active sigure, pe termen lung, cum sunt fondurile de pensii, firmele de asigurări şi băncile centrale”, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Bogdan Alexandru Drăgoi (foto).rnrnDin punct de vedere al tipului de investitori, ponderea cea mai mare o deţin managerii de fonduri, cu 61% din total, după care urmează fondurile de hedging, cu 16%. Categoria companii de asigurare, fonduri de pensii, bănci centrale, a cumpărat 15% din bonduri, iar băncile comerciale şi investitorii retail şi-au adjudecat 5% din titluri. 3% din titluri au fost achiziţionate de alţi investitori.rnrn“Prin această emisiune, reiterăm angajamentul nostru de a extinde baza de investitori pe toate continentele şi suntem consecvenţi cu măsurile pe care le-am luat în sensul extinderii maturităţii datoriei publice”, a afirmat ministrul Finanţelor Publice.rnrnRomânia a redeschis, marţi, emisiunea de obligaţiuni lansată pe piaţa americană la 31 ianuarie, şi a atras fonduri de 750 de milioane de dolari, cu un cupon de 6,75% şi un randament în scădere cu 0,425 puncte procentuale, la 6,45%.rnrnEmisiunea a fost suprasubscrisă de peste patru ori, valoarea totală a ofertelor depuse de investitori fiind de 3,2 miliarde de dolari.rnrnObligaţiunile de pe piaţa americană au fost lansate in cadrul programului cadru de emisiuni de titluri de stat pe piaţa externă pentru perioada 2011-2013 (GMTN – Reg S/144A), aprobat de Guvern la mijlocul anului 2010, cu o valoare maximă de 7 miliarde Euro. Emisiunea de pe piaţa americană, prima după 16 ani, a fost lansată la 31 ianuarie 2012 şi a avut o valoare de 1,5 miliarde de dolari şi o maturitate de zece ani. Cuponul a fost de 6,750% iar randamentul de 6,875%. Emisiunea a fost suprasubscrisă de 4,5 ori, valoarea ofertelor primite fiind de aproape 7 miliarde de dolari, reprezentând cea mai mare cerere manifestată pentru o ţară din Europa Centrală şi de Est.rnrnProgramul Ministerului Finanţelor Publice pentru acest an vizează emisiuni de 2,5 miliarde de euro pe pieţele externe.
Nu există comentarii pentru această știre.
TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii
Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii
Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii