Efectele legii darii in plata: foarte putini clienti ai bancilor au apelat la aceasta, dintre care jumatate fara restante, ceea ce este o problema foarte serioasa, considera guvernatorul BNR, Mugur Isarescu; in plus, creditarea este descurajata semnificativ

Autor:

Bancherul.ro
2016-06-30 17:24

Foarte putini clienti ai bancilor, de ordinul a catorva mii, au apelat pana acum la legea privind darea in plata, care le permite sa scape de credit daca predau bancii locuinta ipotecata, insa o problema foarte serioasa este faptul ca jumatate dintre acestia nu au avut restante, a dezvaluit guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

Ceea ce inseamna ca legea darii in plata nu este utila celor care au probleme cu rambursarea imprumuturilor, dupa cum au sustinut initiatorii acestora, fiind folosita se pare mai degraba de cei care vor sa profite de prevederile acesteia pentru a scapa de plata datoriilor.

Isarescu apreciaza ca acest efect al aplicarii legii este mai ingrijorator decat cel al impactului asupra creditarii ipotecare, care este semnificativ descurajata.

Intrebat de Bancherul.ro care este impactul legii privind darea in plata asupra creditarii, in conditiile in care garantiile Prima Casa s-au epuizat iar avansul la creditele standard a fost majorat, guvernatorul Isarescu a raspuns:

“Toate datele si evaluarile dinainte de aprobarea legii, in conditiile dezbaterilor care au avut loc, precum si evaluarile noastre transmise publicului, inclusiv in raportul de stabilitate si raportul anual al BNR, raman valide. Nu avem schimbari majore fata de ce am scris. Credem ca avem o descurajare importanta, mai mult decat semnificativa, a creditarii, cu deosebire a creditarii ipotecare, si este normal sa se intample acest lucru. Si aici avem incertitudini: s-a declansat o suita de procese. Noi nu dispunem in mod legal, adica legea nu ne-a imputernicit sa culegem informatii pe aceasta tema, insa am cules indirect informatii, datorita faptului ca stim a aceasta lege are impact prudential asupra indicatorilor prudentiali si am cerut bancilor aceste date. Acestea sunt insa incomplete, pentru ca vin numai de la banci, ori legea se aplica si la executori si asa mai departe. Din datele pe care le avem pana in prezent se contureaza o cifra mica, mica de tot. Probabil ca ar trebui sa-i intrebati pe cei care au vorbit candva de 900.000 de cazuri, insa nici nu se poate imagina ca se poate ajunge la aceasta cifra. Toata promovarea legii s-a facut pe cifre exagerate, ca sa nu spun mai mult, si pe informatii incorecte, cum ca s-ar aplica o anumita directiva, dar legea este chiar impotriva directivei, ca ar fi in spiritul european, dar in Europa nu exista o asemenea lege. Dar cifra aceea cred ca ar trebui sa constituie un element de dezbatere, pentru ca altfel toata dezbaterea nu-si are rostul: nu stim despre ce discutam.

Deci avem in prezent cateva mii de cazuri. Dar ceea ce mi se pare mie relevant, din datele pe care le avem (de aceea nu va dau cifra, pentru ca se creeaza apoi o discutie asupra cifrei, si va spun din capul locului ca nu stim daca este cea care cuprinde toate cazurile, nu avem aceasta capacitate de a cere informatii de la altii, decat de la banci), aproape jumatate nu aveau restante de plata dintre cei care au apelat la lege. Aproape jumatate! Deci asta este o problema, spun eu, extrem de serioasa. Deci oameni care nu aveau restante, nu aveau probleme cu rambursarea creditului. In definitiv ce am facut? Am stimulat o razgandeala!? Cineva care s-a razgandit, nu mai vrea casa…Aceasta este o problema la care trebuie sa ne gandim mai mult decat ce spuneti dumneavoastra. Avem si o descurajare a creditarii in general, din cauza unui asemenea cadru legislativ incert, cu multe lacune. A spune ca este o lege simpla, eu nu cred ca acesta este un titlu de onoare, pentru ca nu poti sa faci o lege simpla care vine impotriva Codului civil. Cum sa faci o lege simpla, dar aceasta sa intre in contradictie cu Codul Civil?! Pentru asta trebuiau mult mai multe elemente de detaliu.

Deci nu putem sa evaluam, ca sa va raspund mai simplu, cu exceptia acestei informatii, care cred ca este utila pentru opinia publica, care vor fi consecintele asupra creditarii in Romania. Exista incertitudine, neclaritate, procese…

Si daca tot m-ati intrebat, si nu pot sa ma abtin, pe site-ul BNR exista si celelalte doua propuneri, noi am facut cinci propuneri pentru ca aceasta lege sa nu intre in conflict cu Codul civil, pentru ca nu poti sa faci o lege care sa intre in conflict cu ditamai Codul civil, pe care abia l-ai aprobat, dar si cu Codul fiscal. Celelalte doua propuneri neluate in considerare cred ca ar fi facut din aceasta lege una mai realista si de ajutor pentru cei care intr-adevar ar avea nevoie de sprijin.”

Comentarii

alex

ura

Io zic sa facem bail-in cu ea sau macar sa o dam in plata :)) Tradatorilor de banii aia se putea face stiu si eu un drum, o scoala, un spital, un pod, autostrada daramata de la sibiu, 25 de elicoptere pt smurd etc

alex

sculptoru

cu 11 mil de euro cumparam cea ai scumpa imprimanta 3d si facem o armata de cumintenii si ne mai raman bani si de 2 elicoptere si 3 iahturi.

cetatean

FRUMOS

Chiar daca nu inghit multe actiuni ale BNR-ului pot sa zic ca aceasta este o solutie fericita. Sa nu uitati voi ca un popor fara cultura e ca viata unui om fara suflet. Cred ca locatia aleasa e binevenita si e bine sa si felicitam actiunea ... Trebuie sa vedem si lucrurile bune nu numai pe cele rele .... Dar cu CHF-ul tot n-am terminat domnilor BNR-isti, vedeti ca a inceput sa o ia razna din nou....

Al kailani Mohanad

Un tipat, catre poporul romanCumintenia Pamantului

Dragi inimi mele sunt Romania si limba romana, am simtit, si totodata, am considerat, din obligatia mea morala si spirituala fata de o țara bine cuvantata de cel de sus, care ma adoptat, cu bratele ei primitoare si calde, si de acest popor inteligent si ospitalier, am preferat, sa scriu, notific, si consemnez, acest text, pentru prima data, in litere care sunt semne grafice din alfabetului sacru a limbi romane, formand unitate de baza a vocabularului care este cuvantul, reprezintand asocierea unui sens, sau a unui complex de sensuri. Simplificand, adica, cu alte cuvante, din inima la inima , si din suflet pentru sufletele calde ale Dumneavoastrei. Constantin Radu Nicolae Brâncuși fiul Jiului, si Alutusului, Incerc sa talcuiesc si totodata sa talmacesc acest text, de mare importanta nationala si universala. Incep cu o sintagme straveche zdravana si bine intemeiata, ca o unitate semantico-sintactica, stabita: "verba volant, scripta manet" Cu modestie profunda in fata Preaputernicul, si ale creatiilor lui, va aduc la cunoștința,, ca dealungul istorie Romaniei, sunt unic strain, cu dobandire cetateniei romane de onoare, care am ridicat in favoarea Romaniei "Drapelul Romniei", deasupra cea mai veche capitalei al lumi, la data de 26. Martie. 2009, cu ocazia zile de francofonie la Damasc, in cadrul unei actiuni culturale Brancusiene intitulata "Drumul spre Damasc", cu impact deosebit asupra mediilor de cultura si arta locala is internationala, sub copola formei eliptice a Romaniei, si pentru Romnia libera, prospera, si culturala, care este bine cuvantata de Creatorul. Si acum, "venit tempus, fiat lux" pe vremuri spuneam pentru mine sculptura incepe cu Constantin Brancusi si se termina cu Constantin Brancusi Brancusi a transformat regulamentul sculpturi din radacina. De mii de ani arta sculpturala poseda un regulament riguros, sever, strict, aspru, infexibil, necrutator , si o lege sacra, (Omul masura tututor lucrurilor), Interdicție cu caracter sacru, a carei încalcare atrage automat sancțiuni severe. "TABU" Brancusi, a adus la lumina, o regula imperativa stabilita de autoritatea suprema mai presus de toate, de rangul cel mai inalt, Divinitatea, si "totul este masura totului" triologie lui brancusi coloana, masa tacerii, si poartea sarutului, atentie numai aceasta trilogie trebuie sa ne determina sa donam aceasta suma modesta pentru un popor darnic si ospitalier, care cunoaste valorile lui nationale. Hai mana in buzunar si in portifel sa cumparam, “Cumintenia pamantului”, pentru graga noastra Romaniei, sa traiasca romania, sa traiasca poporul roman.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Crestere importanta a solvabilitatii bancilor

Cele 32 de institutii de credit din Romania si-au sporit profitul net cu 11%, echivalentul a 1,1 miliarde lei, la 11,5 miliarde lei, in primele 9 luni din acest an,... detalii

Nu ne mai pacaliti cu credite online cu dobanda 0%!

Ofertele de credite online cu dobanda 0 in prima luna sau prima saptamana ale unor IFN-uri precum Hora Credit sau Ferratum pot fi considerate o practica inselatoare, asadar ilegala, intrucat... detalii

Ce dobanzi au creditele online ale IFN-urilor, dupa plafonare

Dobanzile la creditele online acordate de IFN-uri au scazut doar putin, in general cu 0,2 puncte procentuale pe zi, de la 1,2% la 1% pe zi, adica 365% pe an,... detalii

Care sunt cardurile de credit cu cele mai mici dobanzi?

Cardurile de credit cu cele mai mici dobanzi din oferta principalelor banci sunt, in ordine, cele emise de CEC Bank, Libra Bank si Banca Transilvania (BT), conform clasamentului intocmit de... detalii