Economia zonei Euro va accelera in 2020 si urmatorii doi ani, comparativ cu 2019, cand a avut cel mai slab ritm de cresere din 2013, estimeaza economistii Bancii Transilvania (BT).
Economia europeana a intrat intr-un ciclu de crestere in 2013, dupa recesiunea din 2018, iar din 2017 au urmat trei ani de scadere a avansului Produsului Intern Brut (PIB).
Intr-un raport al BT se arata urmatoarele:
In 2019 economia Zonei Euro a consemnat un avans de 1.2% an/an, in decelerare de la 1.9% in 2018 si, totodata, cea mai slaba dinamica din 2013, anul in care regiunea a intrat in ciclul economic post-criza.
■ Pe de alta parte, subliniem faptul ca in ultimele luni am asistat la ameliorarea indicatorilor de incredere din Zona Euro, evolutie care exprima premise de accelerare pe termen scurt, dupa dinamica sub potential din ultimele trimestre.
■ Spre exemplu, indicatorul de incredere in economie (calculat de Comisia Europeana) s-a ameliorat pentru a treia luna la rand in ianuarie, cu un ritm lunar de 1.5 puncte la 102.8 puncte, maximul din luna august, aspect evidentiat in al treilea grafic alaturat.
■ Cresterea semnificativa a indicatorilor de incredere in constructii si in industrie exprima premise de accelerare pentru cererea interna in trimestrele urmatoare.
■ Totodata, climatul pozitiv din piata fortei de munca s-a consolidat la finalul anului 2019: numarul de someri s-a redus cu 0.3% luna/luna si cu 4.6% an/an la 12.25 milioane in decembrie, nivelul minim din noiembrie 2008; rata somajului a scazut de la 7.5% in noiembrie la 7.4% in decembrie (cel mai redus nivel din martie 2008), aspecte reflectate in al doilea grafic din partea dreapta.
■ In 2019 numarul de someri a scazut cu 7.1% an/an, iar rata medie anuala a somajului s-a diminuat la 7.6%, cel mai redus nivel din 2007.
■ Nu in ultimul rand, estimarile preliminare ale Eurostat indica continuarea tendintei de accelerare a dinamicii anuale a preturilor de consum la inceputul anului curent: 1.4% in ianuarie, cel mai ridicat nivel din aprilie.
■ Cu toate acestea, componenta core a inflatiei a decelerat de la 1.3% an/an in decembrie la 1.1% an/an in ianuarie, nivelul minim din luna septembrie.
■ In scenariul macroeconomic central BT ne asteptam la accelerarea graduala a ritmului anual de crestere economica din Zona Euro, spre 1.7% in 2020, 1.9% in 2021 si 2.3% in 2022, pe fondul perspectivelor de redinamizare a consumului guvernamental si de ameliorare a exportului net (inclusiv ca urmare a deprecierii cursului real efectiv al euro), intr-un context caracterizat prin persistenta costurilor reale de finantare la un nivel redus.
■ Conform prognozelor actualizate recent consumul public, consumul privat si investitiile productive ar putea creste cu ritmuri medii anuale de 1.3%, 1.4%, respectiv 2.5% in perioada 2020-2022.
■ In sfera cererii externe nete ne asteptam ca exporturile sa avanseze cu o dinamica medie anuala de 3.1%, ritm superior celui prognozat pentru importuri (2.4%) in intervalul 2020-2022.
Inflația anuală a scăzut în martie 2025 la 4,86%, după ce trescuse pragul de 5% în luna anterioară, potrivit datelor publicate de INS. Prețurile au avansat per total cu doar... detalii
Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) a consemnat în februarie 2025 o scădere de -2,1% față de luna anterioară pe seria brută, redusă la mai... detalii
Pensia medie pentru limită de vârstă a fost în 2024 de 2.864 lei în cazul asigurărilor sociale de stat, potrivit datelor comunicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Suma... detalii
Deficitul bugetului general consolidat pe luna februarie 2025 a fost de 30,24 miliarde de lei (-1,58% din PIB-ul estimat la 1.912,6 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul. Finanțelor.... detalii