Dolarul se apreciaza, pretul petrolului si al aurului scad, dupa anuntarea mortii lui Osama bin Laden

Autor:

Bancherul.ro
2011-05-02 13:57

Dolarul s-a apreciat luni faţă de un coş de valute de referinţă, revenind de la minimele ultimilor 3 ani, iar petrolul, aurul şi alte mărfuri importante au înregistrat scăderi importante de preţ, anunţarea morţii lui Osama bin Laden eliminând o parte din riscul resimţit de pieţe, transmite Reuters.rnrnIndicele Nikkei al bursei de la Tokyo a închis în urcare cu 1,6%, depăşind pragul psihologic de 10.000 de puncte pentru prima dată de la cutremurul din 11 martie, datorită optimismului că acţiunile de pe Wall Street vor creşte puternic.rnrnPreşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a anunţat că liderul al-Qaeda Osama bin Laden a fost ucis în urma unei operaţiuni militare în Pakistan.rnrnPreţul petrolului a scăzut cu până la 2%, iar argintul s-a depreciat cu 10%, cel mai abrupt declin de la finele lui 2008.rnrnPreţul aurului pe piaţa spot a scăzut cu peste 5 dolari, la 1.540,39 dolari pe uncie, imediat după anunţul privind moartea lui bin Laden, după ce atinsese anterior un nou maxim istoric, de 1.575,79 dolari pe uncie.rnrnArgintul se tranzacţionează în jurul nivelului de 44,64 dolari pe uncie, în scădere cu 6,6%, după ce a coborât anterior la un minim de 42,8 dolari pe uncie.rnrnBursele din numeroase ţări asiatice şi europene sunt închise luni, reducând numărul de participanţi şi crescând volatilitatea.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

TBI Bank, vândută fondului de investiții Advent

TBI Bank, înregistrată în Bulgaria, dar cu afaceri majoritare în România, deținută de grupul 4finance din Letonia, controlat anterior de rusul Oleg Boiko, a fost vândută fondului de investiții Advent,... detalii

Credite BT Direct pentru pacientii Medicover

Banca Transilvania, BT Direct și Medicover anunță un parteneriat pentru creșterea accesului la servicii medicale private, susținând sănătatea și creșterea calității vieții, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Pacienții... detalii

Probleme cu cardurile BRD Mastercard

Cardurile Mastercard emise de BRD nu au functionat astazi la ATM-urile altor banci si la platile in magazine. Tranzactiile refuzate au fost insa inregistrate de doua ori (dublate) in conturile... detalii

Card cu OLED in editie limitata: BT Visa UNTOLD

Perioada de pre-înregistrare pentru Cardul BT Visa UNTOLD în variantă fizică se încheie în câteva zile, în 15 aprilie, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care adauga: Acesta este primul... detalii