Doi vicepresedinti ai CEC Bank au fost inlocuiti

Autor:

Bancherul.ro
2011-04-04 08:44

Statul a decis să nu prelungească mandatul a doi vicepreşedinţi ai CEC Bank, Gheorghe Carabasan şi Cristian Tudorancea, şi nu a hotărât încă dacă va da un nou mandat actualului preşedinte, Radu Graţian Gheţea, după ce săptămâna trecută MFP a respins raportul pe 2010. rnrnSurse guvernamentale au declarat pentru MEDIAFAX că, în AGA de joi – 31 martie, raportul financiar pentru 2010 nu a fost aprobat de acţionarul majoritar al băncii, Ministerul Finanţelor Publice, care a ridicat anumite obiecţii şi întrebări faţă de conţinutul acestuia.rnrnPe de altă parte, surse din Ministerul Finanţelor Publice susţin că raportul anual nu a fost respins, ci s-a cerut o amânare a aprobării întrucât reprezentanţii statului au avut anumite nelămuriri.rnrn” Nu s-a discutat încă despre mandatul preşedintelui Gheţea, dar mandatele a doi vicepreşedinţi, Carabasan şi Tudorancea, nu au mai fost prelungite “, au arătat sursele citate.rnrnPe de altă parte, surse bancare au declarat pentru MEDIAFAX că în piaţă se vorbeşte deja de înlocuitorii celor doi, unul dintre aceştia fiind actualul preşedinte al Raiffeisen Banca pentru Locuinţe (RBL), Andrei Stamatian.rnrnNumit în toamna lui 2009 la conducerea RBL, Stamatian a activat înainte în Raiffeisen Bank, ca director de proiecte strategice şi anterior director al departamentului de organizare şi proiect.rnrnDin această poziţie el a redactat planul de afaceri şi a coordonat oferta tehnică şi financiară a Raiffeisen Bank la licitaţia de privatizare a CEC Bank, organizată de stat în 2005 – 2006. Guvernul a decis atunci să nu vândă pachetul majoritar de acţiuni, considerând oferta financiară mult prea mică în raport cu cât se aştepta să primească.rnrnUn alt posibil vicepreşedinte este Andrei Răzvan Micu, consilier al Ministrului Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu.rnrnMicu reprezintă statul în Adunările Generale ale CEC Bank.rnrnPreşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, care este şi preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor, a fost numit în fruntea băncii în 2007, având un mandat de patru ani, care expiră pe 11 mai.rnrnGheţea a reuşit să readucă banca între primele patru instituţii de credit în funcţie de valoarea activelor, recâştigând cotă de piaţă, de la puţin sub 4% la 6,35% la finele anului trecut.rnrnAmbii vicepreşedinţi înlocuiţi săptămâna trecută sunt bancheri cu experienţă, Carabasan lucrând în sistem încă dinainte de ’89, la Bancorex.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Profil

BT finanteaza un parc fotovoltaic al Simtel

Banca Transilvania finanțează cu 28 de milioane de euro compania Simtel, unul dintre liderii energiei regenerabile din România, pentru finalizarea unui parc fotovoltaic în Giurgiu, anunta banca intr-un comunicat, in... detalii

Pay with BT Pay, disponibilă pe 30.000 de site-uri și aplicații

Utilizatorii aplicației BT Pay pot folosi opțiunea Pay with BT Pay pentru plăți rapide și sigure la comercianții care folosesc soluțiile NETOPIA Payments, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:... detalii

Asigurare de calatorie din CEC app

Groupama și CEC Bank marchează un nou pas în simplificarea accesului la asigurări, lansând o opțiune prin care clienții persoane fizice ai băncii pot achiziționa asigurarea de călătorie direct din... detalii

Victoriabank, detinuta de Banca Transilvania, se extinde în Republica Moldova

Victoriabank, parte din Grupul Financiar Banca Transilvania, a făcut astăzi primul pas pentru o nouă achiziție în Republica Moldova, în domeniul microfinanțării, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Reprezentanții... detalii