Doi avocati spun ca procesele clientilor impotriva bancilor continua

Autor:

Bancherul.ro
2012-06-11 10:03

“În momentul de faţă avem câştigate 4 procese din 10 contra băncilor. Sunt trei procese câştigate contra BCR. În acest caz, victoria este parţială, întrucât dobânda de referinţă variabilă pare că a fost menţinută de Tribunalul Bucureşti, deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi Curtea de Apel Galaţi (în cazurile Steluţa Vodă şi, respectiv, Toca) a arătat nu numai că dobânda de referinţă variabilă este o clauză abuzivă, dar şi că ea trebuie interpretată ca fiind, de fapt, Euribor sau Robor, în funcţie de moneda de plată. Pe de altă parte, am câştigat un alt proces contra Volksbank. În acest caz, tot ceea ce am cerut, ni s-a acordat”, a declarat avocatul Gheorghe Piperea, citat de presa.rnrn”Deocamdată, intenţionăm un proces colectiv doar contra Credit Europe. Ceilalţi clienţi care ne-au contactat nu sunt încă organizaţi.rn În plus, mai sunt alte două procese colective în curs de structurare contra Volksbank. “rnrnÎn cursul acestei luni, avocatul se pregăteşte de procesele contra Raif­feisen Bank, RBS şi Bancpost, pe care crede că le va câştiga, având în vedere similitudinile cu procesele câştigate deja.rnrnMarius Coltuc a declarat, la randu-i: “Dacă am face un top al proceselor câştigate de clienţi în 2012, definitive şi irevocabile, pe primul loc sunt clienţii Volksbank, pe locul al doilea, OTP Bank, pe al treilea – BCR, pe al patrulea – UniCredit, pe al cincilea – Piraeus Bank, iar pe al şaselea – Banca Transilvania.rn Dintre toate acestea, cele mai multe hotărâri sunt pronunţate pentru Volksbank, cam 160.rn Ca medie, sunt 100 de procese câştigate împotriva fiecărei bănci”.

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Revista presei

Contractele de leasing ale persoanelor fizice nu mai sunt titluri executorii

Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.

Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii