Sistemul de sănătate românesc dispune de un mix de elemente obligatorii cât și voluntare/private de finanțare, dar sistemul de asigurari medicale private se află încă la început. Datele cu privire la numărul persoanelor, care au ales o asigurare medicală privată, nu sunt raportate niciunei autorități, însă se estimează în jur de 15.000 – 20.000 de asigurări de sănătate private individuale, potrivit unui comunicat al MediHelp International.
În plus, un număr estimativ al persoanelor, ale căror abonamente medicale au fost contractate de către angajator, ajunge la 100.000 – 200.000.
Există diferențe considerabile între țările europene, în ceea ce privește rolul unui asigurări medicale private individuale în cadrul sistemului de sănătate, precum și mărimea și funcționarea diferitelor piețe pentru asigurarea medicală privată individuală.
Gradul de acoperire legală este dominant în toate țările, prin urmare piețele asigurărilor medicale private individuale sunt puternic influențate de normele și aranjamentele părții finanțate public a sistemului de sănătate.
Înseamnă, de asemenea, că asigurările medicale private individuale joacă un rol modest în cadrul acestor piețe.
Comparând cifrele cheltuielilor private pentru sănătate ca procent din totalul cheltuielilor cu sănătatea, se poate observa că acestea variază între 30,6% și 20,5%, în mod constant între 1997 și 2003, înregistrând o ușoare creștere după aceea.
O interpretare a acestei situații poate fi că asigurările medicale private individuale intrau pe piață, dar nu aveau o influență clară asupra cheltuielilor private; o altă interpretare ar putea fi că piața de “abonamente” s-a extins.
“Facilitățile fiscale acordate asigurărilor private de sănătate ar trebui să fie una dintre soluțiile cele mai urgente pe care statul român ar trebui să le ia în considerare. Dacă 10% din populația României, care își permite o asigurare privată de sănătate, nu ar beneficia de bugetul național de sănătate, datorită faptului că asiguratorul va acoperi toate cheltuielile, statul ar putea direcționa bugetul spre alte clase ale societății, care, din păcate, nu își pot permite o asigurare privată”, declară Zahal Levy, Președintele MediHelp International.
Nu există comentarii pentru această știre.
În prezent, conform legii, FGA primește și înregistrează atât cereri de plată (despăgubiri-indemnizații Anexa 10/ restituire primă-Anexa 9) cât și cereri de deschidere a dosarelor de daună (Anexa 7) pentru... detalii
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) aduce clarificări cu privire la intrarea în faliment a unui distribuitor de polițe obligatorii împotriva dezastrelor naturale (PAD), context care nu afectează valabilitatea asigurării sau instrumentarea daunelor înregistrate de beneficiari, conform unui comunicat, in care se adauga:„Asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale este o poliță gestionată de PAID, fiind doar distribuită de alte entități. Din acest motiv, PAD rămâne valabilă până la data expirării, indiferent de ceea ce se întâmplă cu distribuitorul poliței. PAID are stabilitate din punct de vedere al indicatorilor de solvabilitate, are fonduri proprii și deține de cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală și de Est, în cuantum de un miliard de euro”, a explicat Directorul General al PAID, Nicoleta Radu.În ceea ce privește instrumentarea daunelor, PAID va dispune trimiterea de constatatori spre... detalii
Fondul de garantare a asiguraților (FGA) a luat act de Decizia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii EUROINS Romania Asigurare Reasigurare... detalii
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) atrage atenția asupra faptului că, în procesul de instrumentare a daunelor, asigurații nu au nevoie de documente de confirmare a seismelor din 13 și 14 februarie, conform unui comunicat al PAID, in care se adauga:Compania subliniază că, în baza protocolului de colaborare cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), raportul privind cele două cutremure a fost transmis deja către toate societățile de asigurare implicate.„Asigurații nu trebuie să se deplaseze sau să se adreseze INCDFP pentru obținerea dovezilor privind producerea cutremurelor, rapoartele în acest sens fiind deja atât în posesia PAID, cât și a tuturor asigurătorilor implicați în gestionarea dosarelor de daună. Avem toate detaliile necesare și suficiente pentru instrumentarea corectă a daunelor înregistrate. Continuăm demersurile de digitalizare și automatizare a procedurii, astfel încât proprietarii ale căror... detalii