Ieșirile din depozitele băncilor elene s-au situat, luni, la aproximativ 400 de milioane de euro (449 de milioane de dolari), din cauza temerilor privind incapacitatea țării de a-și achita datoriile, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Ieșirile din depozite s-au ridicat la 12,25 miliarde de euro în ianuarie, 7,57 miliarde de euro în februarie, 1,91 miliarde de euro în martie și 4,89 miliarde de euro în aprilie.
Accelerarea retragerilor din ultimele luni a fost provocată și de speculațiile privind introducerea unor restricții asupra mișcărilor de capital, deși autoritățile de la Atena au dezmințit un astfel de scenariu.
Discuțiile dintre Grecia și creditorii săi în privința continuării susținerii financiare a țării au cunoscut duminică un nou eșec, apropiind mai mult Atena de incapacitatea de plată. Grecia trebuie să ramburseze, la 30 iunie, 1,6 miliarde de euro din împrumuturile FMI și riscă foarte mult să nu poată onora această scadență fără deblocarea a 7,2 miliarde de euro, suspendată de la începutul verii și condiționată de un acord cu creditorii pe marginea unei serii de reforme.
Cele patru mari bănci grecești — National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank și Eurobank — sunt prezente și pe piața din România.
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii