DIICOT ancheteaza zece cazuri privind piata de capital

Autor:

Bancherul.ro
2011-04-01 09:09

DIICOT anchetează zece cazuri privind piaţa de capital, cele mai multe vizând tranzacţii suspecte realizate pe piaţa Rasdaq, potrivit lui Liviu Ungureanu, comisar şef în IGP.rnrn”Trebuie să avem în vedere protecţia investitorilor deoarece plecând de aici apar şi cazurile anchetelor pe care le desfăşurăm. DIICOT are în prezent zece cazuri, iar peste jumătate sunt tranzacţii suspecte pe piaţa Rasdaq. Avem nevoie de o clarificare a statutului pieţei Rasdaq (dacă este reglementată sau nu -n.r.) pentru că nu jucăm cu viaţa nimănui”, a declarat joi Ungureanu, la o dezbatere privind statutul Rasdaq.rnrnEl a precizat că Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a solicitat de mai multe ori Comisiei Naţionale a Valorilor Imobiliare (CNVM) să reglementeze statutul pieţei Rasdaq, insă Comisia nu a luat nicio decizie.rnrn”Până la urmă tot noi (DIICOT – n.r.) suntem înjuraţi de investitori pentru că unele dosare ajung sau nu în instanţă. Dacă dumneavoastră din domeniu aveţi dubii, nouă ce ne puteţi cere?”, a spus Ungureanu.rnrnComisarul a mai arătat că în unele cazuri DIICOT a fost nevoit să ceară clarificări de la CNVM dacă tranzacţiile anchetate puteau fi încadrate drept manipulare a pieţei sau tranzacţii pe bază de informaţii privilegiate.rnrn”Haideţi să ne unim odată să stabilim ceva. Putem începe cu statutul pieţei Rasdaq. Cu cât noi vom fi mai bine pregătiţi, cu atât CNVM va avea mai puţin stres”, a spus reprezentatntul DIICOT.rnrnComisarul consideră că trebuie aplicat acelaşi tratament pentru toţi investitorii, indiferent dacă aceştia tranzacţionează pe o piaţă reglementată sau pe alt sistem bursier.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: BURSA

Regulamentul A.S.F. privind locurile de tranzacționare se modifica

Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (comunicat de presa):În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:• ReglementareProiectul de Regulament pentru modificarea Regulamentului A.S.F. nr. 13/2018 privind locurile de tranzacționare (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile).• AutorizareAutorizarea domnului Gerke Anno Witteveen în calitate de membru al Consiliului de Administrație al NN Pensii Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.;Aprobarea solicitării SSIF Goldring S.A. de autorizare a doamnei Lobdă Adriana Simona în cadrul componenței Consiliului de Administrație al societății;Aprobarea solicitării SSIF Share Invest S.A. de autorizare a domnului Amzuică Bogdan Florian în funcția de director al societății;Aprobarea cererii privind autorizarea modificării... detalii

Indicele BET al BVB a crescut cu 21% in 2023

Bursa romaneasca - BVB este printre cele mai performante din lume, cu o creștere de 21% in primele noua luni din 2023, a indicelui BET in acest an.Dintre sectoare, se remarca semiconductorii (+30%).

In Romania nu exista nicio firma straina de investitii financiare autorizata de ASF

 Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) atrage atenția că societățile din state terțe, care furnizează servicii de investiții, pot opera în România doar prin înființarea unei sucursale care necesită autorizare din partea Autorității, cu excepția cazului în care furnizarea serviciilor se face la inițiativa exclusivă a clientului, conform unui comunicat ASF, in care se adauga:În acest context, Autoritatea informează asupra faptului că, la acest moment, nu există nicio astfel de sucursală autorizată de A.S.F.În ultima perioadă, A.S.F. a primit mai multe sesizări din partea consumatorilor cu privire la faptul că au fost apelați de persoane care se recomandau reprezentanți ai unor „brokeri” cu sediul în state terțe și care le ofereau servicii de investiții, iar după ce îi convingeau să transfere diverse sume de bani în diferite conturi, aceștia nu mai putea fi contactați.A.S.F. atenționează potențialii... detalii

ASF: Evoluția pieței de capital în primele șase luni ale anului 2022

Valoarea totală a tranzacțiilor de pe piața reglementată BVB și Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) a atins nivelul de 14,09 miliarde lei în primul semestru al anului 2022, în creștere cu 53% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, dar în scădere cu 35% față de finalul anului trecut, conform unui comunicat al ASF, in care se adauga:La finele primelor șase luni din 2022, indicele BET, de referință pentru piața locală de capital, care surprinde evoluțiile celor mai tranzacționate companii de pe piața reglementată a BVB, a înregistrat o scădere de 5,87% comparativ cu finalul anului 2021, având totodată o creștere de peste 12% față de minimul lunii martie (7 martie – 10.964 puncte).Numărul de tranzacții derulate la BVB s-a majorat cu 38% în primele șase luni din anul 2022, comparativ cu primele șase luni... detalii