Decizii ale Consiliului Autoritatii de Supraveghere Financiara

Autor:

Bancherul.ro
2015-04-08 17:15

Decizii ale Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară

(Comunicat de presa)

– În ședința din data de 8 aprilie, Consiliul ASF a aprobat Regulamentul privind listarea pe o piață din alt stat membru, prin intermediul titlurilor de interes, a acțiunilor admise la tranzacționare pe o piață reglementată din România. Adoptarea Regulamentului vine ca o continuare firească a unor măsuri, adoptate în perioada octombrie 2014-martie 2015, care au vizat creșterea lichidității pe piața de capital din România, precum și atragerea investitorilor străini (mai multe detalii în secţiunea “Consultări publice” a www.asfromania.ro).

– În urma consultărilor publice au fost primite comentarii tehnice de la Depozitarul Central, precum şi observaţii de principiu de la Bursa de Valori Bucureşti. Consiliul ASF a luat notă de comentariile BVB legate de riscul potenţial al migrării tranzacţiilor pentru societăţile strategice româneşti din portofoliul Fondului Proprietatea pe Bursa de la Londra, deşi de regulă migrarea are loc în sens invers. Pentru a contracara acest efect, Consiliul a elaborat anterior o propunere de listare a mai multor societăţi strategice pe BVB în care statul deţine poziţii minoritare.

– A fost prezentat în cadrul ședinței și aprobat pentru publicarea pe website-ul ASF, în vederea consultării publice pentru o perioadă de 15 zile, Proiectul de Normă privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Având în vedere numărul mare de modificări aduse normelor în vigoare, proiectul de act normativ propune totodată și abrogarea Normelor privind Fondul de Garantare a Asiguraților, puse în aplicare prin Ordinului Președintelui CSA nr. 10/2009.

– A fost discutat și aprobat conținutul “Ghidului Investitorului”, care include o scurtă prezentare a pieței de capital și a instituțiilor acesteia. Acesta introduce şi noțiuni indispensabile unui potențial investitor despre instrumente și operațiuni specifice pieței de capital, făcând totodată cunoscute drepturile investitorului și modalitățile prin care acesta se poate proteja de eventuale abuzuri. Ghidul face parte dintr-o serie de publicații destinate educației financiare și protejării consumatorului de servicii financiare non-bancare şi va fi publicat, în format electronic, pe site-ul www.asfromania.ro.

– Consiliul a audiat şi dezbătut informarea KPMG, în calitate de administrator special al societăţii ASTRA, cu privire la declanşarea urmăririi silite de către BEJ Trancă Bogdan Ovidiu în favoarea creditorului CNADNR, respectiv declanşarea procedurii de executare silită prin înfiinţarea popririi asupra tuturor conturilor.

– În cadrul şedinţei a fost aprobată completarea componenței Consiliului de Administrație al SIF BANAT CRIȘANA S.A. cu domnul Bogdan Drăgoi.

– Consiliul ASF a aprobat admiterea la tranzacționare pe Sistemul Alternativ de Tranzacționare administrat de BVB , în baza dispozițiilor Legii nr. 151/2014, a acțiunilor unui număr de 8 societăți: Societatea pentru EXPLOATARE PORTUARĂ DROBETA S.A. Orşova, MECANICA CODLEA S.A. Braşov, Orizont Turism S.A. Predeal, PALACE S.A. Sinaia, ROMNAV S.A. Brăila, SEVERNAV S.A. Drobeta Turnu Severin, STOFE S.A. Buhuși și TURISM COVASNA S.A.

– A fost deasemenea aprobată retragerea de la tranzacționare și radierea din evidența ASF a acțiunilor emise de societatea Construcții Aeronautice S.A. Ghimbav și societatea Dunărea S.A. Giurgiu, precum și retragerea acționarilor S.C. Ţesătoriile Reunite S.A. București, în conformitate cu art. 206 din Legea nr. 297/2004.

– Consiliul ASF a aprobat modificările actelor constitutive a 5 societăţi de asigurare și brokeri şi numirea a 13 persoane în poziții de conducere (preşedinţi de Consilii de conducere, membri ai Consiliilor de supraveghere, membri ai Consiliilor de administraţie şi alte poziţii cheie) pentru societăţi de asigurare, brokeri şi fonduri de pensii.

– Au fost propuşi pentru avizare şi reavizare 21 de agenţi în vederea desfăşurării activităţilor de marketing a fondurilor de pensii, fiind retrase avizele pentru alţi 4 agenţi de marketing.

– A fost aprobată efectuarea unor controale la societățile B&M BROKER DE ASIGURARE și SOTER FINANCE-BROKER DE ASIGURARE S.R.L., ca urmare a cererilor de dizolvare și lichidare voluntară a acestor societăți.

Consiliul ASF se întrunește în fiecare zi de miercuri pentru a decide asupra măsurilor care trebuie adoptate pentru buna funcţionare şi pentru supravegherea eficientă a pieţelor financiare non-bancare, a participanţilor şi operaţiunilor pe aceste pieţe. 

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: ASIGURARI

BT Broker de Asigurare își diversifică afacerea

BT Broker de Asigurare, compania Grupului Financiar Banca Transilvania specializată în brokeraj de asigurări, are un nou director general, Valentin Coroiu, anunță banca într-un comunicat, în care adaugă: Lider al... detalii

Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023

În prezent, conform legii, FGA primește și înregistrează atât cereri de plată (despăgubiri-indemnizații Anexa 10/ restituire primă-Anexa 9) cât și cereri de deschidere a dosarelor de daună (Anexa 7) pentru... detalii

Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) aduce clarificări cu privire la intrarea în faliment a unui distribuitor de polițe obligatorii împotriva dezastrelor naturale (PAD), context care nu afectează valabilitatea asigurării sau instrumentarea daunelor înregistrate de beneficiari, conform unui comunicat, in care se adauga:„Asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale este o poliță gestionată de PAID, fiind doar distribuită de alte entități. Din acest motiv, PAD rămâne valabilă până la data expirării, indiferent de ceea ce se întâmplă cu distribuitorul poliței. PAID are stabilitate din punct de vedere al indicatorilor de solvabilitate, are fonduri proprii și deține de cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală și de Est, în cuantum de un miliard de euro”, a explicat Directorul General al PAID, Nicoleta Radu.În ceea ce privește instrumentarea daunelor, PAID va dispune trimiterea de constatatori spre... detalii

Dosarele de dauna Euroins se pot deschide la FGA: care este procedura

Fondul de garantare a asiguraților (FGA) a luat act de Decizia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii EUROINS Romania Asigurare Reasigurare... detalii