Decizii adoptate de ASF: s-au aprobat norme de raportare, investire si evaluare in sistemul de pensii private

Autor:

Bancherul.ro
2015-07-30 10:38

Decizii adoptate de către Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (comunicat de presa):

În cadrul şedinţei din data de 29 iulie 2015, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a aprobat proiectul Normei privind obligațiile de raportare și transparență în sistemul pensiilor administrate privat, precum şi proiectul Normei privind obligațiile de raportare și transparență în sistemul pensiilor facultative, care vor fi aplicate ca un proces pilot pe o perioadă de 3 luni. Aceste norme, care reprezintă o actualizare a Normelor 10/2010 şi 11/2010, aduc o optimizare a sistemului de raportare pentru fondurile de pensii facultative şi cele administrate privat, precum şi o creştere a gradului de transparenţă a activităţii administratorilor.

A fost aprobat proiectul Normei de modificare și completare a Normei nr 11/2011 privind investirea și evaluarea activelor fondurilor de pensii private, cu modificările și completările ulterioare. Acest proiect urmăreşte îmbunătăţirea cadrului de reglementare în ceea ce priveşte modul de încadrare a unui fond de pensii în gradul de risc, posibilitatea de a tranzacţiona obligaţiuni corporatiste şi municipale pe pieţe nereglementate (OTC) dar şi protejarea portofoliilor fondurilor de pensii facultative împotriva riscurilor de dobândă prin instrumente financiare derivate specifice.

A fost aprobat şi proiectul Normei privind reglementările contabile conforme cu directivele europene aplicabile sistemului de pensii private, în vederea publicării în Monitorul Oficial al României.

În cadrul şedinţei a fost respinsă solicitarea Bursei de Valori Bucureşti privind eliminarea uneia dintre cerinţele de admitere pe sistemul alternativ administrat de BVB şi anume aceea ca societatea să nu se afle în reorganizare judiciară.

Consiliul ASF a aprobat admiterea la tranzacționare pe sistemul alternativ de tranzacționare administrat de BVB, în baza dispozițiilor Legii nr. 151/2014, a acțiunilor societăţilor: Terracotta Star S.A. Sfântu Gheorghe, Forma S.A. Botoșani şi Talc Dolomita S.A. Hunedoara. A fost aprobată admiterea la tranzacționare pe sistemul alternativ de tranzacționare administrat de SIBEX – SIBIU STOCK EXCHANGE S.A., în baza dispozițiilor Legii nr. 151/2014, a acțiunilor Târnava S.A. Sighișoara.

Totodată, au fost aprobate retragerea de la tranzacţionare şi radierea din evidenţele ASF a acţiunilor societăţilor: Comtrans S.A. Constanța, Pantera S.A. Jimbolia, Umaro S.A. Roman, Multim S.A. Timișoara şi Agromec Mihălceni S.A.

A fost aprobată înregistrarea la ASF a splitării valorii nominale a acțiunilor emise de societatea Orizont Turism S.A. Predeal, precum şi emiterea Certificatului de Înregistrare a Valorilor Mobiliare.

De asemenea, a fost aprobată emiterea Certificatului de Înregistrare a Valorilor Mobiliare pentru Confecția S.A. Târgu Jiu (în vederea tranzacţionării) şi Remat Maramureş S.A. Baia Mare (ca urmare a diminuării capitalului social).

În cadrul şedinţei a fost aprobată numirea unor persoane în poziţii cheie şi de conducere în structura unor societăţi de asigurare şi a unor societăţi de administrare a fondurilor de pensii private (membru în consiliul de supraveghere, membru în consiliul de administraţie, director general adjunct), fiind validate şi modificări ale actelor constitutive ale unor societăţi de asigurare şi brokeri.

A fost aprobată autorizarea prealabilă a fuziunii Fondului de Pensii Facultative EUREKO CONFORT, în calitate de fond absorbit, administrat de EUREKO Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Facultative S.A., cu Fondul de Pensii Facultative AEGON ESENŢIAL, în calitate de fond absorbant, administrat de AEGON PENSII Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.

Au fost propuşi pentru avizare şi reavizare 360 de agenţi în vederea desfăşurării activităţilor de marketing pentru fonduri de pensii, fiind retrase avizele pentru alţi 168 agenţi de marketing. 

În cadrul ședinței au fost aprobate rapoartele de control efectuate la patru societăţi de brokeraj şi societăţi de servicii de investiţii financiare. De asemenea, Consiliul ASF a aprobat sancţionarea unor societăți pentru nerespectarea dispoziţiilor Legii 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe Piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate.

Consiliul ASF se întrunește în fiecare săptămână pentru a decide asupra măsurilor care trebuie adoptate pentru buna funcţionare şi pentru supravegherea eficientă a pieţelor financiare non-bancare, a participanţilor şi operaţiunilor pe aceste pieţe. 

Comentarii

Optiune

-

Conditiile acordului au fost impuse de creditori. Efectul lor social este mult prea mare. Nu riscam nimic daca incheiem acordu lacesta asa cum stau lucrurile acuma. Singurul risc este sa ne pierdem noi cu firea fatza de pretentiile uneori absurde ale unor creditori care au o gandire limitata asupra aspectelor socio-economice ale ideologiei si practicilor lor.

LAX

EU sink ?

din păcate PROFESORE money talks GUARANTE ED mai ales intr-un stat mult prea Lax ...

Thanks :)

INC.

...

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: PENSII PRIVATE

Norma ASF privind prospectul schemei de pensii private a fost modificata

Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere FinanciarăBucureşti, 15 februarie 2023 – În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:• ReglementareRegulamentul de modificare și completare a Regulamentului A.S.F. nr. 3/2013 pentru autorizarea și funcționarea contrapărților centrale emis în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții (regulamentul va fi transmis, spre publicare, Monitorului Oficial al României);Norma pentru modificarea Normei nr. 7/2007 privind prospectul schemei de pensii private, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 26/2007 (norma va fi transmisă, spre publicare, Monitorului Oficial al României);Norma pentru... detalii

BT Pensii administreaza pensii facultative cu 0 comision din contributii

 Pe piața fondurilor de pensii facultative, comisionul are limita maximă de 5% din contribuția la pensie BT Pensii are peste 27.000 de clienți care economisesc prin fondul Pensia Mea... detalii

BRD: fondurile de pensii sunt în siguranță

Clarificări din partea BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A. (SAFPP):"Așa cum am comunicat pe 13 mai 2022, au fost descoperite unele nereguli privind o serie de... detalii

ASF sustine seminarii de educatie financiara pentru angajatii firmelor

Oportunitățile de învățare și dezvoltare la vârstă adultă sunt, în bună măsură, asociate cu programele puse la dispoziție de către angajatori. Acestea sunt cu atât mai apreciate atunci când reușesc... detalii