Decizii adoptate de către Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (comunicat de presa):
În cadrul şedinţei de astăzi, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a aprobat o serie de măsuri menite să întărească capacitatea instituţională a Fondului de Garantare a Asiguraţilor.
În acest sens, au fost aprobate Regulamentul de organizare şi funcţionare, Politica de recrutare şi selecţie pentru ocuparea posturilor din structura organizatorică a FGA, precum şi Procedura de selecţie pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 12, alin. 3 din Legea nr. 213/2015.
Totodată, Consiliul ASF a aprobat Procedura privind agrearea şi selecţia practicienilor în insovenţă în scopul participării acestora în cadrul procedurii de faliment a unei societăţi de asigurare.
Membrii Consiliului ASF au audiat şi Raportul privind evoluția pieței de asigurări în primul semestru al anului 2015 (care va face obiectul unui comunicat separat).
Au fost aprobate propunerile de modificare a Regulamentului nr. 4 privind tranzacţionarea pe piaţa reglementată de instrumente financiare derivate administrată de SIBEX-SIBIU STOCK EXCHANGE.
În cadrul şedinţei au fost aprobate modificări intervenite în documentele unor fonduri deschise de investiţii, în vederea alinierii acestora la Regulamentul ASF nr. 9/2014, fiind validate şi modificări ale actelor constitutive ale unor brokeri ca urmare a diminuării/majorării capitalului social şi a completării obiectului de activitate.
A fost aprobată intenţia Piraeus Bank S.A. – Grecia de a deveni acționar direct semnificativ la asigurătorul ATE INSURANCE ROMANIA S.A.
Consiliul ASF a aprobat admiterea la tranzacționare pe sistemul alternativ de tranzacționare administrat de BVB, în baza dispozițiilor Legii nr. 151/2014, a acțiunilor emise de Iprochim S.A. București.
Totodată, au fost aprobate retragerea de la tranzacţionarea pe Piaţa RASDAQ şi radierea din evidenţele ASF a acţiunilor societăţilor: ECOPACK S.A. Ghimbav, Bucovina Turism Severin S.A. Suceava, București Turism S.A., COMAT OLT S.A. Slatina, Dumbrava S.A. Fălticeni, Zarea S.A. București, SIFI CJ AGRO S.A., SOCOT S.A. Tg. Mureş, SIFI BH EST S.A. București, PANMONT S.A. Piatra Neamț, PIM S.A. Sibiu şi TAXI SERVICE TITAN S.A. București.
Au fost propuşi pentru avizare şi reavizare 19 agenţi în vederea desfăşurării activităţilor de marketing pentru fonduri de pensii, fiind retrase avizele pentru alţi 72 agenţi de marketing.
În cadrul şedinţei a fost aprobată sancţionarea unor persoane şi societăţi pentru nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe Piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate.
Consiliul ASF se întrunește în fiecare săptămână pentru a decide asupra măsurilor care trebuie adoptate pentru buna funcţionare şi pentru supravegherea eficientă a pieţelor financiare non-bancare, a participanţilor şi operaţiunilor pe aceste pieţe.
Nu există comentarii pentru această știre.
În prezent, conform legii, FGA primește și înregistrează atât cereri de plată (despăgubiri-indemnizații Anexa 10/ restituire primă-Anexa 9) cât și cereri de deschidere a dosarelor de daună (Anexa 7) pentru... detalii
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) aduce clarificări cu privire la intrarea în faliment a unui distribuitor de polițe obligatorii împotriva dezastrelor naturale (PAD), context care nu afectează valabilitatea asigurării sau instrumentarea daunelor înregistrate de beneficiari, conform unui comunicat, in care se adauga:„Asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale este o poliță gestionată de PAID, fiind doar distribuită de alte entități. Din acest motiv, PAD rămâne valabilă până la data expirării, indiferent de ceea ce se întâmplă cu distribuitorul poliței. PAID are stabilitate din punct de vedere al indicatorilor de solvabilitate, are fonduri proprii și deține de cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală și de Est, în cuantum de un miliard de euro”, a explicat Directorul General al PAID, Nicoleta Radu.În ceea ce privește instrumentarea daunelor, PAID va dispune trimiterea de constatatori spre... detalii
Fondul de garantare a asiguraților (FGA) a luat act de Decizia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii EUROINS Romania Asigurare Reasigurare... detalii
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) atrage atenția asupra faptului că, în procesul de instrumentare a daunelor, asigurații nu au nevoie de documente de confirmare a seismelor din 13 și 14 februarie, conform unui comunicat al PAID, in care se adauga:Compania subliniază că, în baza protocolului de colaborare cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), raportul privind cele două cutremure a fost transmis deja către toate societățile de asigurare implicate.„Asigurații nu trebuie să se deplaseze sau să se adreseze INCDFP pentru obținerea dovezilor privind producerea cutremurelor, rapoartele în acest sens fiind deja atât în posesia PAID, cât și a tuturor asigurătorilor implicați în gestionarea dosarelor de daună. Avem toate detaliile necesare și suficiente pentru instrumentarea corectă a daunelor înregistrate. Continuăm demersurile de digitalizare și automatizare a procedurii, astfel încât proprietarii ale căror... detalii