Decizii adoptate de către Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (comunicat de presa):
În cadrul şedinţei de astăzi, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a desemnat ca Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) pe doamna Carmen Daniela Radu, cu o experienţă profesională de peste 20 de ani la nivel managerial în domeniul financiar-asigurări. Printre poziţiile ocupate de către doamna Carmen Radu se numără cea de Director General şi Director General Adjunct al societăţii Eureko Asigurări S.A. (2009 – 2014), de Director General Adjunct KD Life Asigurări S.A. (2006 – 2007) şi de Director Executiv Sara Merkur S.A. (1995 – 2005).
Conform prevederilor Legii nr.213/2015, Fondul de Garantare a Asiguraților s-a constituit, în data de 27.07.2015, ca persoană juridică de drept public, administrată de un Consiliu de administrație format din 5 membri. Dintre aceştia, 3 membri sunt desemnaţi de către ASF, inclusiv preşedintele, iar 2 membri sunt numiţi de către Ministerul Finanţelor Publice (în curs de desemnare).
Consiliul ASF a aprobat planurile de măsuri transmise de asigurători (care vor face obiectul unui comunicat separat) pentru remedierea aspectelor constatate în cadrul exercițiului Balance Sheet Review – BSR, încheiat la 15 iulie 2015, şi a solicitat completarea planului de măsuri al societăţii Euroins S.A.
În cadrul şedinţei a fost aprobată, de asemenea, numirea unor persoane în poziţii de conducere în structura unor societăţi de asigurare, fiind validate şi modificări ale actelor constitutive ale unor societăţi de asigurare şi brokeri (diminuare/majorare a capitalului social, numirea unui nou auditor).
A fost aprobată solicitarea societății S.I.F. BANAT-CRIŞANA S.A. de avizare a modificării componenţei conducerii societăţii.
A fost aprobată eliberarea Certificatelor de Înregistrare a Valorilor Mobiliare aferente majorării capitalului social al TCI RĂZBOIENI S.A. Ocna Mureş şi CEMACON S.A. Cluj Napoca.
Consiliul ASF a aprobat admiterea la tranzacționare pe sistemul alternativ de tranzacționare administrat de BVB, în baza dispozițiilor Legii nr.151/2014, a acțiunilor emise de COMMIXT S.A. Buftea şi SCUT S.A. Bacău. A fost aprobată cererea de admitere la tranzacţionare pe sistemul alternativ de tranzacționare administrat de SIBEX a acţiunilor emise de societatea METEX COM S.A. Dej.
Totodată, au fost aprobate retragerea de la tranzacţionare şi radierea din evidenţele ASF a acţiunilor societăţilor ELAR S.A., INTERNAŢIONAL S.A. Sinaia, DURĂU S.A., ELECTROCARBON S.A. Slatina şi CORD S.A. Buzău. A fost aprobată retragerea de la tranzacționare a acțiunilor emise de S.C.LAFARGE AGREGATE BETOANE S.A., având în vedere finalizarea procedurii de retragere a acționarilor în conformitate cu art. 206 din Legea nr.297/2004.
Au fost propuşi pentru avizare şi reavizare 53 agenţi în vederea desfăşurării activităţilor de marketing pentru fonduri de pensii, fiind retrase avizele pentru alţi 12 agenţi de marketing.
În cadrul şedinţei au fost audiate rapoarte referitoare la acţiuni de supraveghere şi control, fiind aprobată sancţionarea unor persoane şi societăţi pentru nerespectarea dispoziţiilor Legii nr.151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe Piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate.
Consiliul ASF se întrunește în fiecare săptămână pentru a decide asupra măsurilor care trebuie adoptate pentru buna funcţionare şi pentru supravegherea eficientă a pieţelor financiare non-bancare, a participanţilor şi operaţiunilor pe aceste pieţe.
(In fotografie: Carmen Radu)
În prezent, conform legii, FGA primește și înregistrează atât cereri de plată (despăgubiri-indemnizații Anexa 10/ restituire primă-Anexa 9) cât și cereri de deschidere a dosarelor de daună (Anexa 7) pentru... detalii
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) aduce clarificări cu privire la intrarea în faliment a unui distribuitor de polițe obligatorii împotriva dezastrelor naturale (PAD), context care nu afectează valabilitatea asigurării sau instrumentarea daunelor înregistrate de beneficiari, conform unui comunicat, in care se adauga:„Asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale este o poliță gestionată de PAID, fiind doar distribuită de alte entități. Din acest motiv, PAD rămâne valabilă până la data expirării, indiferent de ceea ce se întâmplă cu distribuitorul poliței. PAID are stabilitate din punct de vedere al indicatorilor de solvabilitate, are fonduri proprii și deține de cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală și de Est, în cuantum de un miliard de euro”, a explicat Directorul General al PAID, Nicoleta Radu.În ceea ce privește instrumentarea daunelor, PAID va dispune trimiterea de constatatori spre... detalii
Fondul de garantare a asiguraților (FGA) a luat act de Decizia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii EUROINS Romania Asigurare Reasigurare... detalii
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) atrage atenția asupra faptului că, în procesul de instrumentare a daunelor, asigurații nu au nevoie de documente de confirmare a seismelor din 13 și 14 februarie, conform unui comunicat al PAID, in care se adauga:Compania subliniază că, în baza protocolului de colaborare cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), raportul privind cele două cutremure a fost transmis deja către toate societățile de asigurare implicate.„Asigurații nu trebuie să se deplaseze sau să se adreseze INCDFP pentru obținerea dovezilor privind producerea cutremurelor, rapoartele în acest sens fiind deja atât în posesia PAID, cât și a tuturor asigurătorilor implicați în gestionarea dosarelor de daună. Avem toate detaliile necesare și suficiente pentru instrumentarea corectă a daunelor înregistrate. Continuăm demersurile de digitalizare și automatizare a procedurii, astfel încât proprietarii ale căror... detalii