Daniel Tudor, fostul sef al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, spune ca Astra Asigurari nu a respectat masurile impuse pentru redresarea companiei

Autor:

Bancherul.ro
2014-02-19 08:56

ASF a decis deschiderea procedurii de redresare financiară la Astra pentru că firma nu a respectat planuri de măsuri dispus de Consiliului fostei autorităţi de reglementare, ca urmare a controlului efectuat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, potrivit fostului şef al instituţiei Daniel Tudor, citat de Mediafax.

“În perioda de 6 luni în care am deţinut funcţia de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Astra a fost supusa unui control de fond amănunţit care a durat aproximativ 5 luni. Concluziile acestui control au fost înaintate Consiliului CSA care, cu unanimitate de voturi, a dispus în sarcina Astra un plan de măsuri menit să corecteze deficienţele identificate de echipa de control. Acest plan de măsuri avea ca termen de îndeplinire data de 31 decembrie 2013, urmând ca în cazul în care nu ar fi fost îndeplinit in integralitate să se dispună, pe principiul gradualităţii şi in conformitate cu prevederile legale, măsura administrării speciale”, a declarat Tudor într-un comunicat remis Mediafax.

Dupa înfiinţarea ASF, spune Tudor, exercitarea activităţii de control asupra entităţilor de pe toate cele trei pieţe supravegheate a fost preluată în integralitate de o direcţie nou creată, aflată în subordinea directa a preşedintelui ASF, Dan-Radu Ruşanu.

“În calitate de vicepreşedinte al ASF am solicitat preşedintelui Ruşanu efectuarea mai multor controale inopinate la mai multe societăţi de asigurare, inclusiv la Astra Asigurări. Aceste controale aveau ca obiect principal verificarea modului de soluţionare a reclamaţiilor privind acordarea despăgubirilor. Deşi nu toate controalele solicitate de mine au fost în cele din urmă efectuate, Astra Asigurări a fost verificată a doua oară prin control la sediu în mai puţin de un an, perioadă în care se afla în monitorizare prin plan de măsuri”, spune Tudor.

“Prin urmare, măsura luată astăzi de ASF este efectul activităţii de control a CSA al cărei preşedinte am fost până în aprilie 2013 şi rezultă din nerespectarea de către Astra Asigurări a planului de măsuri dispus de către Consiliul CSA. De altfel, administrarea specială a Astra Asigurări (…) nu este o sancţiune contravenţională în temeiul legii de funcţionare a sectorului de asigurări, respectiv Legea 32/2000, ci doar o măsură administrativă pe care autoritatea o poate dispune în vederea ameliorării modului de administrare a entităţii supravegheate, în temeiul Legii 503/2004”, a spus Tudor.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Revista presei

Contractele de leasing ale persoanelor fizice nu mai sunt titluri executorii

Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.

Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii