Saptamana viitoare, BCR va lista la Bursa de la Bucuresti, impreuna cu societatea de brokeraj Intercapital Invest, fondul de investitii sud-african New Europe Property Investments (NEPI), unul dintre cei mai important investitori imobiliari din Romania, cu active de peste 360 milioane de euro la sfarsitul lui 2010.rnrnListarea va fi una tehnica, actiunile fondului tranzactionandu-se déjà pe segmentul AIM al London Stock Exchange si pe piata principala a bursei din Johannesburg.rnrnTotusi, intermediarul acestei listari spune ca listarea ar putea fi urmata peste cateva luni si de o oferta de actiuni, daca intrarea pe Bursa de la Bucuresti va fi una de succes. rnrn“Analizam toate optiunile, o oferta de actiuni, un private placement, dar trebuie sa vedem intai ce se intampla dupa listare”, a spus Dan Weiler, directorul executiv al diviziei de corporate finance & investment banking din cadrul BCR, citat de presa.rnrnBCR a intermediat anul trecut listarea Bursei de la Sibiu (Sibex) pe propria piata, iar in acest an a participat in consortiu cu JP Morgan si Intercapital Invest in cursa pentru intermedierea ofertei OMV (Petrom), dar nu a reusit sa intre in finala, desi era printre favorit, consortiul fiind descalificat din cauza ca documentatia depusa nu a respectat unele cerinte din caietul de sarcini.
Nu există comentarii pentru această știre.
Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (comunicat de presa):În cadrul ședinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, după cum urmează:• ReglementareProiectul de Regulament pentru modificarea Regulamentului A.S.F. nr. 13/2018 privind locurile de tranzacționare (proiectul va fi publicat pe www.asfromania.ro, pentru consultare publică, timp de 10 zile).• AutorizareAutorizarea domnului Gerke Anno Witteveen în calitate de membru al Consiliului de Administrație al NN Pensii Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.;Aprobarea solicitării SSIF Goldring S.A. de autorizare a doamnei Lobdă Adriana Simona în cadrul componenței Consiliului de Administrație al societății;Aprobarea solicitării SSIF Share Invest S.A. de autorizare a domnului Amzuică Bogdan Florian în funcția de director al societății;Aprobarea cererii privind autorizarea modificării... detalii
Bursa romaneasca - BVB este printre cele mai performante din lume, cu o creștere de 21% in primele noua luni din 2023, a indicelui BET in acest an.Dintre sectoare, se remarca semiconductorii (+30%).
Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) atrage atenția că societățile din state terțe, care furnizează servicii de investiții, pot opera în România doar prin înființarea unei sucursale care necesită autorizare din partea Autorității, cu excepția cazului în care furnizarea serviciilor se face la inițiativa exclusivă a clientului, conform unui comunicat ASF, in care se adauga:În acest context, Autoritatea informează asupra faptului că, la acest moment, nu există nicio astfel de sucursală autorizată de A.S.F.În ultima perioadă, A.S.F. a primit mai multe sesizări din partea consumatorilor cu privire la faptul că au fost apelați de persoane care se recomandau reprezentanți ai unor „brokeri” cu sediul în state terțe și care le ofereau servicii de investiții, iar după ce îi convingeau să transfere diverse sume de bani în diferite conturi, aceștia nu mai putea fi contactați.A.S.F. atenționează potențialii... detalii
Valoarea totală a tranzacțiilor de pe piața reglementată BVB și Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) a atins nivelul de 14,09 miliarde lei în primul semestru al anului 2022, în creștere cu 53% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, dar în scădere cu 35% față de finalul anului trecut, conform unui comunicat al ASF, in care se adauga:La finele primelor șase luni din 2022, indicele BET, de referință pentru piața locală de capital, care surprinde evoluțiile celor mai tranzacționate companii de pe piața reglementată a BVB, a înregistrat o scădere de 5,87% comparativ cu finalul anului 2021, având totodată o creștere de peste 12% față de minimul lunii martie (7 martie – 10.964 puncte).Numărul de tranzacții derulate la BVB s-a majorat cu 38% în primele șase luni din anul 2022, comparativ cu primele șase luni... detalii