Curtea de Conturi a sesizat DNA in cazul bancilor pentru locuinte BCR si Raiffeisen, acuzate de deturnare de fonduri; BNR spune ca nu are nicio vina

Autor:

Bancherul.ro
2016-11-02 07:16

Curtea de Conturi a anuntat ca a sesizat Directia Nationala Anticoruptie (DNA) pentru fapte de natura penala care ar fi fost savarsite de cele doua banci pentru locuinte, BCR si Raiffeisen, acuzate de deturnare de fonduri si obtinere ilegala de fonduri.

In cazul BCR Banca pentru Locuinte s-a estimat un prejudiciu pentru bugetul de stat de 268 milioane lei, iar in cazul Raiffeisen Banca pentru Locuinte un prejudiciu de aproape 60 milioane lei.

Un raport al Curtii de Conturi publicat in decembrie 2015 a adus acuzatii grave celor doua banci pentru locuinte (BCR si Raiffeisen), despre care spune ca au incalcat atat legea privind acordarea primei de stat cat si normele BNR.

Concret, cele doua banci au primit de la stat in perioada 2005-2014 sume totale in valoare de 765 milioane lei (din care 316 milioane lei in 2014), reprezentand prima de stat in procent de 25% pe an din economiile clientilor pe o perioada de minim 5 ani, destinate strangerii avansului pentru un viitor credit destinat construirii, cumpararii sau modernizarii unei locuinte.

Problema este ca doar 5% din contractele de economisire-creditare incheiate de bancile de locuinte au fost continuate, dupa perioada de economisire de 5 ani si incasare a primelor de stat, prin acordarea de credite imobiliare, o conditie legala pentru incasarea primei de la stat, a constatat Curtea de Conturi.

In aceste conditii, conform legii, in cazul restului de 95% dintre contracte, prima de stat ar fi trebuit returnata statului, din moment ce banii nu au fost utilizati in scop locativ.

Ceea ce bancile nu au facut, Curtea de Conturi acuzandu-le ca au procedat deliberat in acest sens, pentru a atrage noi clienti si a-i pastra pe cei existenti.

“Pentru marea majoritate a contractelor de economisire-creditare cu o durată mai mare de 5 ani, băncile nu au condiţionat acordarea primei de stat de obligativitatea justificării prin documente a utilizării în scop locativ a sumelor economisite”, acuza Curtea  de Conturi.

In acelasi timp, “închiderea contractelor de economisire-creditare s-a concretizat în cele mai multe cazuri în rezilierea contractelor la solicitarea clienţilor, urmată de punerea la dispoziţia acestora de către bancă a sumelor economisite, a primelor de la stat solicitate de către bancă în numele clienţilor şi a dobânzilor acumulate, prin încălcarea prevederilor legale care condiţionează punerea la dispoziţia clienţilor a primelor de la stat de respectarea unor condiții obligatorii, inclusiv de justificare în orice situație a utilizării sumelor economisite în scop locativ“, se mai arata in raportul Curtii de Conturi. (vezi aici detalii)

Bancile pentru locuinte mai sunt acuzate ca au incheiat contracte chiar si pe numele unor minori, semnate de parintii acestora, astfel incat sa incaseze mai multe prime de la stat, cu toate ca legea prevede ca un client poate beneficia de o singura prima de stat.

Curtea de Conturi mai acuza cele doua banci ca au incheiat contracte pe numele unor persoane in varsta, “contrar prevederilor legale și regulilor impuse prin Condițiile generale de creditare, aprobate de BNR.”

Bancile sunt acuzate ca au incasat prima de stat chiar si pentru achitarea de catre clienti a comisionului de semnare a contractelor, unul destul de consistent (1% din suma contractata, in cazul Raiffeisen Banca pentru Locuinte).

BNR spune ca nu are nicio vina in in acest caz

Intrucat cele doua banci sunt supravegheate de BNR, am trimis institutiei doua intrebari:

– Au incalcat bancile pentru locuinte legea de functionare si normele BNR?

– Este nevoie de modificarea legii de functionare a bancilor pentru locuinte, conform raportului Curtii de Conturi?

Raspunsul BNR:

“Potrivit competențelor conferite de Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României și Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, banca centrală asigură supravegherea prudențială bazată pe risc, inclusiv a băncilor de economisire și creditare în domeniul locativ a căror activitate este guvernată de dispoziţiile Titlului II al Părţii a II-a din O.U.G. nr.99/2006 și de reglementările emise în aplicarea legislației incidente în materie, neavând atribuții de a se pronunța din perspectiva competențelor materiale deținute de Curtea de Conturi;

Menționăm că, potrivit statutului său, Banca Națională a României nu are drept de inițiativă legislativă, acesteia solicitându-i-se avizul pentru modificarea actelor normative în care banca centrală are atribuții.”

BNR a evitat asadar sa raspunda daca cele doua banci pentru locuinte au incalcat normele BNR, dupa cum acuza Curtea de Conturi.

 

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Cardurile OTP Bank au o problema de functionare (actualizat)

Cardurile OTP Bank nu functioneaza la aceasta ora, a anuntat banca intr-un mesaj pe Facebook: "Dragi clienți, momentan funcționarea cardurilor OTP Bank este afectată de o avarie tehnică. Echipele noastre... detalii

Clientii Bancii Transilvania vor putea folosi doar doua aplicatii: BT Pay si BT Go

Banca Transilvania isi anunta clientii ca in curand vor putea folosi doar doua aplicatii: BT Pay pentru persoane fizice si BT Go pentru persoane juridice. In consecinta, dupa primirea notificarii... detalii

Clientii OTP Bank vor fi preluati de Banca Transilvania, din 28 februarie 2025

AcÈ›ionarii Băncii Transilvania au aprobat fuziunea BT cu OTP Bank România, în cadrul Adunării Generale Extraordinare, care a avut loc astăzi, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga:Integrarea... detalii

Postasii au POS-uri pentru plata cu cardul a facturilor sau taxelor

PoÈ™ta Română, liderul naÈ›ional în servicii poÈ™tale, împreună cu CEC Bank È™i Visa, lider mondial în domeniul plăţilor digitale, îÈ™i unesc forÈ›ele pentru extinderea incluziunii financiare, creând infrastructura necesară utilizării... detalii