Moneda naţională a pierdut, miercuri, aproape 2 bani (0,52%), până la un curs de referinţă de 3,8131 lei/euro, după ce leul s-a depreciat brusc atât în primele tranzacţii ale zilei, cât şi în jurul prânzului, monedele din regiune înregistrând o evoluţie diferită pe parcursul şedinţei valutare.rnrnMarţi, Banca Naţională a României (BNR) anunţase un curs de referinţă de 3,7933 lei/euro. rnrn”Au fost câteva mişcări de depreciere a leului destul de bruşte, însă nu se poate vorbi, cel puţin momentan, de un atac speculativ. Depinde dacă va declanşa o evoluţie mai puternică, până în prezent intervalul pe care a fluctuat moneda naţională nefiind exagerat de larg”, a declarat, pentru NewsIn, dealerul Băncii Comerciale Carpatica (BCC) Florin Constantinescu.rnrnLeul a câştigat circa un ban în primele tranzacţii de marţi, până la 3,7940 lei/euro, dar după deschiderea şedinţei valutare, moneda naţională a pierdut brusc teren, până la 3,82 lei/euro. După o uşoară întărire, leul a revenit pe o tendinţă puternică de depreciere, până la 3,84 lei/euro. La 14:00, băncile cumpărau un euro cu 3,8290 lei şi îl vindeau cu 3,8360 lei.rnrnÎn regiune, monedele emergente au înregistrat o evoluţie decorelată unele faţă de celelalte. Astfel, forintul a fluctuat puternic pe o tendinţă de depreciere de la 260 la 262 unităţi/euro, pentru a reveni ulterior în jurul nivelului de 260,3 unităţi/euro. Zlotul polonez s-a apreciat în primă fază de la 3,81 până la sub 3,77 unităţi/euro, stabilizându-se apoi la nivelul de 3,78 zloţi/euro. rnrnFaţă de dolarul american, cursul de referinţă publicat miercuri de BNR arată o apreciere a leului cu peste un ban (0,13%), până la 2,9390 lei/dolar, de la 2,9532 lei/dolar, cât era marţi.rnrnPe pieţele internaţionale, cursul dolarului a oscilat faţă de euro între 1,3070 şi 1,2932 dolari/euro, pe o tendinţă generală de apreciere, iar la 14:00, ora României, euro era cotat la 1,2949 dolari.rnrnBanca Naţională a României a afişat, în prima parte a zilei de miercuri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 13,63% pe an, uşor mai ridicat decât cel din şedinţa anterioară, de 13,53% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobânda a scăzut la 14,98% de la 15,00% pe an, cât era marţi.rnrnDobânzile pentru o zi (de tip overnight) se menţin la un nivel ridicat, la 15-19% pe an, peste rata dobânzii de politică monetară, de 10,25% pe an şi deasupra dobânzii pentru facilitatea de credit (lombard) oferită de BNR, de 14,25% pe an.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
BCR și-a majorat semnificativ, cu 41%, stocul de credite de consum acordate populației în primul trimestru al acestui an. Creditele ipotecare aprobate de BCR au avansat într-un ritm mai lent,... detalii
Transfond a anunțat că ING Bank se află printre cele cinci bănci prin aplicațiile cărora se pot face transferuri de bani instant printr-un cod QR generat în aplicațiile bancare, alături... detalii
BCR devine a cincea bancă, alaturi de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank si BRD, prin care se pot face transferuri instant cu scanarea unui cod QR generat în aplicația... detalii
Regulamentul privind raportarea persoanelor fizice și juridice cu datorii de peste 20.000 de lei la bănci și IFN-uri în Centrala Riscului de Credit (CRC) administrată de Banca Națională a României... detalii