Care este procedura pentru amanarea ratelor la creditele CEC Bank ale persoanelor fizice, conform OUG 90/2022?
Iata informatiile publicate de banca:
Amânarea ratelor 2022 – persoane fizice
Poți solicita suspendarea la plată a ratelor pentru o perioadă între o lună și 9 luni în baza Ordonanței de Urgență 90/2022 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de bănci și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori până pe data de 28.08.2022.
Bine de știut + soluții alternative
Îți atragem atenția că, pe durata suspendării ratelor, dobânzile se vor acumula și se vor adăuga soldului creditului, iar comisioanele se vor contabiliza și le vei plăti eșalonat și, după reluarea plăților, ratele vor fi mai mari decât cele din prezent.
Îți recomandăm ca înainte de a solicita amânarea ratelor, să discuți cu consilierul tău CEC Bank și despre soluțiile alternative oferite de CEC Bank:
– posibilitatea de a aplica pentru reeșalonări sau rescadențări
– trecerea de la ROBOR la IRCC
– conversia la un credit cu dobânda fixă
– restructurarea creditului
Condiții pentru a benefica de amânarea ratelor
– Ți-au crescut cheltuielile cu min 25% în ultimele 3 luni, ca urmare a creșterii prețurilor în contextul crizei actuale
– Creditul este eligibil
– A fost contract înainte de 30 aprilie 2022 și este un credit de nevoi personale, sau de nevoi personale cu ipotecă, sau ipotecar/imobiliar
– Nu ai beneficiat de alte măsuri de restructurare în ultimele 3 luni și nu ai înregistrat restanțe în ultimele 6 luni
Răspunsuri la întrebările tale
Pentru ce credite pot solicita amânarea ratelor
Poți solicita amânarea ratelor pentru următoarele tipuri de credite:
– de nevoi personale
– de nevoi personale cu ipoteca
– pentru locuințe sau terenuri (ipotecar sau imobiliar)
– Creditele trebuie să fie contractate înainte de 30 aprilie 2022
Nu sunt eligibile: finanțările de tip revolving: overdraft / carduri de credit
Poți cere suspendarea ratelor inclusiv pentru credite de tipul Prima Casă/Noua Casă. Pentru astfel de credite, dobânzile aferente ratelor suspendate se vor eșalona pe o perioadă de 60 de luni, pentru care vei face plăți separate.
Ce condiții trebuie să îndeplinești
– ai fost afectat financiar, direct sau indirect, de situația gravă generată de criza energetică și de războiul dintre Rusia și Ucraina
– te afli în imposibilitatea de a onora obligațiile de plată aferente creditului
– ți-au crescut cu minimum 25% cheltuielile medii lunare, ca urmare a creșterii prețurilor, în ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021
– nu ai beneficiat, la data solicitării, de un plan de restructurare agreat în ultimele 3 luni cu creditorul
– nu te afli în incapacitate de plată în prezent și nu a fost începută o procedură de executare silită de către un alt creditor
– nu ai înregistrat restanțe în ultimele 6 luni și nu înregistrezi restanțe în prezent
– să ai acordul scris al codebitorilor/ garanților/ fideiusorilor
Care sunt pașii pentru a beneficia de amânarea ratelor
Pasul 1: Depui cererea la bancă, însoțită de declarația pe propria răspundere și acordul scris al codebitorilor/ garanților/ fideiusorilor
Poți depune cererea:
– online – completând formularul al cărui link îl găsești mai jos
– pe email: alaturidetine@cec.ro
– în orice sucursală CEC Bank
Pasul 2: Banca verifică informațiile transmise și dacă îndeplinești condițiile de eligibilitate. Vei fi contactat dacă avem nevoie de informații și documente suplimentare (eg acorduri codebitori)
Pasul 3: Îți vom transmite dacă cererea de amânare a ratelor a fost aprobată sau respinsă. Ratele vor fi amânate de la data cererii complete și îți vom trimite noul scadențar prin email (la adresa asociată contractului) sau Poștă
Dacă ai mai multe credite
Poți beneficia de amânarea ratelor pentru fiecare dintre ele, cu condiția să fie printre creditele eligibile în baza OUG 90/2022:
– credite de nevoi personale
– credite de nevoi personale cu ipotecă
– credite ipotecare/imobiliare
Important. Trebuie să ceri amânarea ratelor pentru fiecare dintre credite, în parte.
Perioada pentru care soliciți amânarea
Poți cere amânarea ratelor pentru o perioadă între o lună și nouă luni.
Când formulezi cererea, să ai în vedere faptul că nu vei putea să soliciți mai multe amânări de rate pentru același credit.
Raportări la Biroul de Credit
Nu vei fi raportat ca restanțier la Biroul de Credit.
Pentru creditele pentru care s-au acordat suspendări la plată, la Biroul de Credit va figura comentariul “Suspendare la plată”.
Acest comentariu nu afectează scoringul, dar informația ar putea fi luată în calcul de alte bănci la analiza cererilor de creditare.
Sursa: CEC.ro
TERMENI SI CONDITII PENTRU UTILIZAREA APLICATIEI eTokeneToken CEC Bank este o aplicatie de tip mobile token, care se descarca din App Store, Google Play si AppGallery. Ghidul de utilizare este... detalii
CEC Bank lansează cardul multicurrency. Cu un singur Card - Visa Multicurrency - clienții au acces direct la conturi în zece valute și pot face plăți la comercianți și retrageri... detalii
CEC Bank anunta lansarea unui pachet de cont curent, denumit "Grija Completa", cu zero comisioane de administrare in primul an si o dobanda de 7,2% la depozitul cu depuneri ulterioare.Pachetul are zero costuri la retragerile de numerar de la orice ATM din România și din Uniunea Europeană și zero comision la plățile intra și interbancare în lei efectuate prin Internet și Mobile Banking, zero comision la încasările.Dupa primul an, comisionul lunar de administrare rămâne zero dacă se fac încasări lunare cel puțin egale cu salariul minim pe economie, altfel este 8,9 lei/lună.Comunicatul CEC Bank:CEC Bank lansează Pachetul de cont bancar Grijă Completă cu zero costuri în primul an și dobândă avantajoasă la depozitul cu depuneri ulterioare CEC Bank lansează un nou pachet de cont bancar pentru operațiunile de zi cu zi: Pachetul Grijă Completă – cu... detalii
CEC Bank continuă să susțină producătorii români și acordă o linie de credit de 15 milioane de euro pentru finanțarea activității curente a unuia dintre cei mai mari jucători din industria de produse alimentare din România, AAylex ONE - producătorul brandului Cocorico, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: PCF Investment Banking – a acționat în calitate de consultant financiar exclusiv al AAylex ONE în structurarea, negocierea și implementarea tranzacției. AAylex ONE este unul dintre cei mai mari producători de carne proaspătă de pui din Europa, cu o experiență de 40 de ani de producție constantă și inovare neîntreruptă, brandul său, „Cocorico” fiind preferat de milioane de oameni din România și din alte țări. AAylex ONE are peste 2 500 de angajați și estimează o cifră de afaceri de peste 1,3 miliarde de lei la sfârșitul lui 2022.Compania... detalii