Cum se amana ratele la creditele CEC Bank, conform OUG 227/2020

Autor:

Bancherul.ro
2021-01-14 17:41

CEC Bank a publicat modul de amanare a ratelor la credite, conform prevederilor OUG 227/2020 privind modificarea OUG 37/2020.

Iata informatiile de pe site-ul CEC.ro:

Amânarea la plată a ratelor

Dacă veniturile tale au fost afectate pe perioada pandemiei, poți solicita amânarea la plată a ratelor.

Încă din primele zile ale pandemiei, CEC Bank a fost și continuă să fie alături de clienții săi afectați de criza COVID 19. Dacă veniturile tale sau ale familiei au fost afectate pe perioada pandemiei de coronavirus, poți solicita amânarea la plată a ratelor pe o perioadă de până la 9 luni, în baza moratoriului public adoptat de guvern prin OUG 227/2020 privind modificarea și completarea OUG 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori.

Condiții pentru amânarea la plată a ratelor

Moratoriul pentru amânarea la plată a ratelor expiră la 31 decembrie 2020. Dacă ai beneficiat deja de această măsură, trebuie să soliciți expres o nouă amânare în baza noii ordonanțe de urgență 227/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori.

Altfel, trebuie să reiei rambursarea creditului conform noului scadențar.

Ratele pot fi amânate pentru o perioadă totală cumulată de 9 luni. Spre exemplu, dacă ai beneficiat deja de o amânare la plată a ratelor pe o perioadă de 5 luni pe parcursul anului 2020, poți obține o nouă amânare pentru încă maximum 4 luni începând din 2021 (diferența dintre perioada maximă permisă – 9 luni – și numărul de luni pentru care ai beneficiat deja de amânare).

Este bine să știi că pot beneficia de amânarea la plată a ratelor doar persoanele ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de către pandemia de coronavirus.

Un alt aspect important! Amânarea se poate acorda doar pentru creditele care nu înregistrau restanțe până la data depunerii cererii de amânare la plată a ratelor.

Cum soliciți amânarea ratelor

Poți transmite cererea prin formularul de mai jos, la linia telefonica dedicată 031.423.2020 sau pe email, la adresa alaturidetine@cec.ro până la data de 15 martie 2021.

Nu uita să atașezi declarația pe propria răspundere semnată și completată (vezi model aici), din care să reiasă că veniturile ți-au fost afectate.

Cererea va fi înregistrată de la momentul primirii acesteia de către Bancă și îti vom trimite un email de confirmare.

Întrebări și răspunsuri

Pot obține amânarea ratelor dacă am beneficiat deja de o amânare?

Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 227/2020, toți clienții ale căror venituri au fost afectate pe perioada pandemiei de coronavirus pot obține amânarea la plată a ratelor pentru o perioadă de maximum 9 luni (cumulate în anii 2020 și 2021).

Spre exemplu, dacă ai beneficiat deja de o amânare la plată a ratelor pe o perioadă de 5 luni pe parcursul anului 2020, poți obține o nouă amânare pentru încă maximum 4 luni începând din 2021 (diferența dintre perioada maximă permisă – 9 luni – și numărul de luni pentru care ai beneficiat deja de amânare în cursul anului 2020).

Pot obține amânarea ratelor dacă am beneficiat de soluția de amânare a bancii, nu de cea prin ordonanță de urgență?

Soluția de amânare la plată a ratelor se poate aplica și celor care au beneficiat deja de o soluție proprie a băncii.

În cât timp voi primi răspunsul la cererea mea de amânare la plată a ratelor?

Clienții vor primi răspuns la solicitări în maximum 15 zile de la înregistrarea cererii.

Care este termenul limită pentru a cere amânarea la plată a ratelor?

Cererile pot fi transmise până la data de 15 martie 2021.

Va crește rata lunară din cauza amânării?

Pe durata amânării la plată a ratelor, dobânda de rambursat și comisioanele se vor adăuga la valoarea rămasă a creditului. În cazul creditelor ipotecare, dobânda nu va fi capitalizată.

Impactul asupra ratelor lunare diferă în funcție de specificul creditului (rata dobânzii, durata totală de rambursare, câte rate au fost deja achitate) și de soluția pentru care optezi (prelungirea duratei sau menținerea acesteia).

Vei primi în adresa de răspuns la solicitare toate informațiile necesare privind impactul asupra ratelor și asupra creditului.

Sursa: CEC.ro

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Profil

Rata la cardul de credit poate fi vazuta in aplicatia CEC App

Aplicatia CEC App a fost actualizata cu o noua functie, care permite vizualizarea informatiilor despre plata cardului de credit. In aplicatie, la sectiunea „Informatii de plata”, pot fi vazute: suma... detalii

La banca te poti legitima cu aplicatia BT Pay, fara buletin

Autentificarea cu BT Pay în unitățile băncii este o funcționalitate unică pe piață Peste 80.000 de persoane trec zilnic pragul Băncii Transilvania Clienții BT au două modalități de autentificare în... detalii

OTP Bank isi inceteaza activitatea in Romania din 28 februarie 2025

Clienții pot face banking cu OTP Bank România până în 28 februarie, ora 12.00. Cardurile OTP funcționează până în 1 martie, ora 21.30, anunta Banca Transilvania intr-un comunicat, in care... detalii

Banca Transilvania trimite cardurile prin curier si in Italia, Spania, Germania, Marea Britanie si Republica Moldova

Banca Transilvania anunta, intr-un comunicat, ca vine cu noi soluții care ajută românii stabiliți în străinătate să-și gestioneze banii în diferite valute și să facă banking de oriunde și oricând,... detalii