Cum motiveaza BNR mentinerea dobanzii si a rezervelor minime obligatorii

Autor:

Bancherul.ro
2011-02-03 14:58

În şedinţa din 3 februarie 2011, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:rn• Menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25 la sută pe an; rn• Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar;rn• Menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.rnrnCA al BNR a analizat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, document care va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 7 februarie 2011, în cadrul căreia va fi anunţat şi calendarul pe următoarele 12 luni al şedinţelor dedicate politicii monetare.rnrnRata anuală a inflaţiei a urcat la nivelul de 7,96 la sută în luna decembrie 2010, în linie cu prognozele băncii centrale, însă semnificativ peste limita superioară a intervalului de variaţie din jurul ţintei.rnrnCreşterea ratei anuale a inflaţiei în anul 2010 (de la 4,74 la sută în decembrie 2009) a fost în principal consecinţa majorării cotei standard a TVA, alături de care au contribuit şi influenţele adverse ale evoluţiei preţurilor produselor alimentare şi combustibililor pe plan internaţional. rnrnAnaliza indicatorilor statistici relevă persistenţa deficitului de cerere agregată, menţinerea la niveluri sustenabile a deficitului de cont curent şi rămânerea în teritoriu negativ a dinamicii anuale reale a creditului acordat sectorului privat. rnrnÎn acelaşi timp însă, se remarcă continuarea tendinţei de normalizare a nivelului ratelor dobânzilor practicate de bănci în relaţiile cu clienţii nebancari, în paralel cu ameliorarea condiţiilor lichidităţii de pe piaţa monetară. rnrnPrognoza actuală evidenţiază perspectiva reluării dezinflaţiei la începutul anului 2011 şi a accentuării acestui proces pe măsura disipării efectelor de runda întâi ale majorării TVA. Aceasta implică o configurare a ansamblului condiţiilor monetare reale în scopul ancorării ferme a anticipaţiilor inflaţioniste, pentru a contracara riscul manifestării efectelor de runda a doua ale şocurilor inflaţioniste ale ofertei.rnrnRiscurile asociate în principal factorilor aflaţi în afara sferei de influenţă a băncii centrale – ajustările preţurilor administrate, consecvenţa continuării consolidării fiscale şi a reformelor structurale, evoluţia viitoare a preţurilor externe ale materiilor prime şi ale produselor agroalimentare, precum şi a mediului economic internaţional – impun de asemenea păstrarea unei conduite prudente a politicii monetare.rnrnÎn acest context, CA al BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25 la sută pe an şi continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar. Totodată, CA al BNR a hotărât păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.rnrnCA al BNR reafirmă faptul că implementarea fermă şi consecventă a angajamentelor asumate în cadrul acordurilor de finanţare – în vigoare, dar şi a celor care se prefigurează – cu instituţiile internaţionale sunt esenţiale pentru reconsolidarea dezinflaţiei în ritmul presupus de atingerea ţintelor stabilite pe termen mediu şi pentru refacerea încrederii – element crucial în cadrul procesului de redresare pe baze sustenabile a economiei româneşti.rnÎn aceste condiţii, BNR va monitoriza cu vigilenţă evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin utilizarea adecvată a instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor şi a stabilităţii financiare.rnCA al BNR a analizat şi aprobat Raportul trimestrial asupra inflaţiei, document care evaluează contextul macroeconomic recent, analizează perspectivele inflaţiei şi identifică principalele provocări şi constrângeri cu care politica monetară se va confrunta în perioada următoare. Raportul trimestrial asupra inflaţiei va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 7 februarie 2011, în cadrul căreia va fi prezentat şi calendarul pe următoarele 12 luni al şedinţelor dedicate politicii monetare.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Dobada „de la…X%” la credite: de ce nu e corecta si cat e cea reala

Am spus-o si o repetam: reclamele facute de banci la credite cu dobanda „de la x%” nu sunt corecte. In primul rand, pentru ca pacalesc oamenii: „de la 5,25% sare... detalii

DNSC nu poate sa inchida un site pentru fraude, activ de peste 3 luni

DNSC (Directoratul National de Securitate Cibernetica) spune ca nu poate sa inchida site-ul Brua.ro (foto) pentru fraude cu investitii in actiuni Transgaz, desi este activ de peste 3 luni, la... detalii

Un site pentru fraude cu investitii este activ de peste 3 luni, desi ASF il poate restrictiona

Site-ul Brua.ro pentru fraude cu investitii in actiunile Transgaz este activ de cel putin 3 luni, desi ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiara) este abilitata de lege sa ceara restrictionarea accesului... detalii

Site-ul pentru fraude Brua.ro este activ de luni de zile, fara ca ASF sau DNSC sa faca ceva

- Cum explicati ca site-ul Brua.ro, pentru fraude online (scam) cu investitii in actiuni Transgaz, inca functioneaza, la 3 luni de la publicarea unui articol pe site-ul Bancherul.ro. - Care... detalii