Cum au facut bancile profitul record de 2,6 miliarde lei in primul semestru

Autor:

Bancherul.ro
2018-08-29 20:01

Cresterea cu 35% a profitului net al bancilor obtinut in primul semestru din 2018, fata de aceeasi perioada a anului trecut, la un nou nivel record de 3,6 miliarde lei, se datoreaza in principal diminuarii riscului de credit, conform indicatorilor sistemului bancar primiti de Banherul.ro de la Banca Nationala a Romaniei (BNR).

Profitul brut al sistemului bancar a fost de 4,327 miliarde lei, iar impozitul pe profit de 763 miliarde lei, ceea ce inseamna ca bancile au achitat statului sume mai mari decat cota legala de 16% pe impozitul pe profit, in urma diverselor regularizari.

Un numar de 23 de banci au fost pe profit la finalul lunii iunie, fata de 22 in martie, in timp ce 12 institutii de credit au raportat pierderi, cu doua mai putin decat in primul trimestru.

Astfel, in timp ce riscul de credit (provizioanele pentru creditele neperformante) au inregistrat o scadere anuala de 28%, profitul operational al bancilor a inaintat cu numai 5%.

Concret, provizioanele pentru creditele neperformante (ajustarile pentru depreciere, conform normelor Autoritatii Bancare Europene – ABE) au scazut in iunie 2018 cu 28%, echivalentul a 3,6 miliarde lei, la 9,3 miliarde lei, fata de iunie 2017, arata datele BNR.

Cu alte cuvinte, bancile si-au diminuat costurile cu riscul de credit cu o suma importanta pe parcursul ultimului an, respectiv 3,6 miliarde lei. In prima jumatate din acest an, provizioanele au scazut cu 1,2 miliarde lei.

Diminuarea riscului de credit este consecinta vanzarii de catre banci a creditelor neperformante firmelor de recuperare creante sau scoaterea in afara bilanturilor (write-off), dupa recunoasterea pierderilor.

In consecinta, rata creditelor neperformante a scazut in iunie 2018 la 5,71%, de la 11,3%, cat era in urma cu un an.

In acelasi timp, profitul operational al bancilor a crescut in primul semestru din acest an fata de aceeasi perioada a anului precedent cu doar 5%, echivalentul a 218 milioane lei, la 4,396 miliarde lei.

Cu alte cuvinte, bancile au avut de castigat din activatea curenta, respectiv acordarea de credite si realizarea de operatiuni bancare, doar 218 milioane lei din profitul net de 2,6 miliarde lei.

Reteaua teritoriala scade, numarul angajatilor creste

Avansul modest al profitului operational a fost cauzat de cheltuielile de functionare in crestere ale bancilor, in ciuda faptului ca acestea si-au diminuat in continuare reteaua teritoriala. Astfel, numarul unitatilor bancare a scazut la 4.529 in iunie 2018, cu 146 mai putine fata de iunie 2017.

Numarul salariatilor a crescut, in aceeasi perioada, cu 144, la 55.425 de angajati in total. O buna parte din cresterea cheltuielilor bancilor se datoreaza si majorarii salariilor.

Pe de alta parte, cresterea volumelor de credite acordate de banci le-a permis acestora sa-si majoreze veniturile din dobanzi si comisioane.

Astfel, veniturile din dobanzi au crescut cu 19%, echivalentul a 1,267 miliarde lei, in primul semestru din acest an fata de aceeasi perioada a anului precedent, la 7,776 miliarde lei.

In acelasi timp, cheltuielile cu dobanzile au avansat cu 17%, echivalentul a 182 milioane lei, la 1,2 miliarde lei.

Veniturile nete din comisioane au crescut si ele cu 6%, echivalentul a 125 milioane lei, 1a 2 miliarde lei.

(vezi alte date in CLUBUL BANCHERILOR)

Comentarii

Cornel

Concluzie gresita, macar in parte

Excesul de lichiditate, acum, pune presiune pe cursul de schimb, in primul rand. Iar Robor e in corelatie stransa cu Robid, adica oferta de lichiditate se citeste impreuna cu cererea

Vasile Coman - Bancherul.ro

ROBOR si lichiditatea

Cornel, concluzia cred ca e corecta. Ea s-a bazat pe declaratiile guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, din 4 iulie 2018, din care citez: "BNR a dus o politica pentru a nu mai fi exces de lichiditate, pentru ca s-a intrat intr-o perioada de inflatie mai ridicata si trebuie sa tinem politica monetara mai strans decat anterior... ROBOR este oricum la un nivel la jumatatea ratei inflatiei pe care o avem in prezent...Politica dusa de BNR, de control a lichiditatii, a facut ca dobanzile pietei bancare sa nu se mai situeze sub rata de politica monetara, ci peste. Cu alte cuvinte, politica monetara e mai tare decat rata de referinta a BNR, iar acest lucru ne ajuta, si-i ajuta si pe cei cu credite, care cred ca sunt dezavantajati, pentru ca, candva, asta trebuie sa o subliniez, rata dobanzii trebuie sa se apropie de rata inflatiei. Noi speram ca aceasta unire sa se faca mai jos, nu undeva sus. De aceea am insistat sa luam masuri mai devreme si sa venim cu inflatia in jos, pentru ca ulterior dobanzile sa nu creasca foarte sus."

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Crestere importanta a solvabilitatii bancilor

Cele 32 de institutii de credit din Romania si-au sporit profitul net cu 11%, echivalentul a 1,1 miliarde lei, la 11,5 miliarde lei, in primele 9 luni din acest an,... detalii

Nu ne mai pacaliti cu credite online cu dobanda 0%!

Ofertele de credite online cu dobanda 0 in prima luna sau prima saptamana ale unor IFN-uri precum Hora Credit sau Ferratum pot fi considerate o practica inselatoare, asadar ilegala, intrucat... detalii

Ce dobanzi au creditele online ale IFN-urilor, dupa plafonare

Dobanzile la creditele online acordate de IFN-uri au scazut doar putin, in general cu 0,2 puncte procentuale pe zi, de la 1,2% la 1% pe zi, adica 365% pe an,... detalii

Care sunt cardurile de credit cu cele mai mici dobanzi?

Cardurile de credit cu cele mai mici dobanzi din oferta principalelor banci sunt, in ordine, cele emise de CEC Bank, Libra Bank si Banca Transilvania (BT), conform clasamentului intocmit de... detalii