Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a iniţiat discuţii cu reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor Poliţiei Române pentru utilizarea sistemului de verificare a rovinietei şi în cazul poliţelor RCA, a declarat directorul Direcţiei Informatică din CSA, Matei Dobrescu.rnrn”Am avut o serie de discuţii cu reprezentanţii Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. Discuţiile sunt la început şi nu pot să avansez o dată când sistemul va deveni operaţional”, a spus Dobrescu.rnrnCompania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a introdus rovinieta electronică la 1 octombrie 2010. Şoferii fără documentele care atestă plata rovinietei plătesc despăgubiri în funcţie de tipul vehiculului, între 28 şi 1.210 euro, şi amenzi între 250 şi 4.500 lei.rnrnLipsa poliţei de asigurare RCA se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.000 şi 2000 de lei, conform Legii 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România. De asemenea, şoferilor care nu deţin o poliţă RCA li se reţine certificatului de înmatriculare sau înregistrare, iar plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau înregistrare se retrag, conform prevederilor OUG 195/2002.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
În prezent, conform legii, FGA primește și înregistrează atât cereri de plată (despăgubiri-indemnizații Anexa 10/ restituire primă-Anexa 9) cât și cereri de deschidere a dosarelor de daună (Anexa 7) pentru... detalii
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) aduce clarificări cu privire la intrarea în faliment a unui distribuitor de polițe obligatorii împotriva dezastrelor naturale (PAD), context care nu afectează valabilitatea asigurării sau instrumentarea daunelor înregistrate de beneficiari, conform unui comunicat, in care se adauga:„Asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale este o poliță gestionată de PAID, fiind doar distribuită de alte entități. Din acest motiv, PAD rămâne valabilă până la data expirării, indiferent de ceea ce se întâmplă cu distribuitorul poliței. PAID are stabilitate din punct de vedere al indicatorilor de solvabilitate, are fonduri proprii și deține de cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală și de Est, în cuantum de un miliard de euro”, a explicat Directorul General al PAID, Nicoleta Radu.În ceea ce privește instrumentarea daunelor, PAID va dispune trimiterea de constatatori spre... detalii
Fondul de garantare a asiguraților (FGA) a luat act de Decizia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) prin care s-a dispus retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii EUROINS Romania Asigurare Reasigurare... detalii
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) atrage atenția asupra faptului că, în procesul de instrumentare a daunelor, asigurații nu au nevoie de documente de confirmare a seismelor din 13 și 14 februarie, conform unui comunicat al PAID, in care se adauga:Compania subliniază că, în baza protocolului de colaborare cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), raportul privind cele două cutremure a fost transmis deja către toate societățile de asigurare implicate.„Asigurații nu trebuie să se deplaseze sau să se adreseze INCDFP pentru obținerea dovezilor privind producerea cutremurelor, rapoartele în acest sens fiind deja atât în posesia PAID, cât și a tuturor asigurătorilor implicați în gestionarea dosarelor de daună. Avem toate detaliile necesare și suficiente pentru instrumentarea corectă a daunelor înregistrate. Continuăm demersurile de digitalizare și automatizare a procedurii, astfel încât proprietarii ale căror... detalii