Criza din Grecia: Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a facut Greciei o oferta de ultim moment pentru a se ajunge la un acord

Autor:

Bancherul.ro
2015-06-30 11:08

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker (foto dreapta, alaturi de premierul grec Tsipras), i-a făcut marți Greciei o ofertă de ultim moment în încercarea de a se ajunge la un acord între Atena și creditorii internaționali înaintea expirării, până la ora 24:00, a termenului pentru achitarea unei tranșe de 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internațional (FMI), potrivit unor surse europene și grecești, transmite Reuters.

Conform acestei oferte, premierul grec Alexis Tsipras ar trebui să-și trimită acceptul scris în cursul acestei zile, după care să aibă loc o reuniune de urgență a Eurogrupului (miniștrii de finanțe din zona euro).

Totuși, exista slabe sperante ca Tsipras sa accepte oferta apreciata ca fiind “umilitoare” pentru Grecia.

Un oficial guvernamental grec a declarat că a primit cu interes ultima propunere a lui Jean-Claude Juncker, dar a precizat că Alexis Tsipras va vota ‘nu’ duminică, referindu-se la referendumul ce va fi organizat pe 5 iulie în Grecia cu privire la oportunitatea acceptării ofertei de asistență financiară internațională pentru această țară din zona euro.

Grecia a amânat recent o plată care trebuia rambursată către FMI până la data de 5 iunie și a anunțat că va cumula într-o singură sumă toate tranșele în valoare de 1,6 miliarde de dolari ce trebuie returnate Fondului până la finalul lunii iunie.

Țările care au întârziat plata datoriilor nu mai pot primi finanțare suplimentară de la FMI și, în ultimă instanță, pot pierde statutul de membru al organizației.

Propunerea lui Juncker vine dupa ce aseara zeci de mii de greci au iesit in strada pentru a-si arata sustinerea fata de guvernul grec si a protesta impotriva masurilor de austeritate impuse de troika (FMI, UE si BCE).

Daca Grecia nu accepta noua oferta si implicit nu-si va putea achita datoria de 1,6 miliarde de euro catre FMI, va fi prima tara dezvoltata din istoria FMI care nu-si poate rambursa creditul, in aceeasi situatie mai fiind doar alte tari sarace, precum Cuba, Zimbabwe si Sudan.

Grecia a primit de la FMI si UE imprumuturi de aproape 240 de miliarde de euro incepand cu 2010. Insa ministrul de Finante al Greciei, Yanis Varoufakis, spune ca tara nu are niciun avantaj din acest imprumut, intrucat cea mai mare parte din bani sunt plati catre bancile din Germania si Franta, care in anii anteriori au cumparat in mod imprudent volume mari de titluri de stat grecesti.

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Cardurile OTP Bank au o problema de functionare (actualizat)

Cardurile OTP Bank nu functioneaza la aceasta ora, a anuntat banca intr-un mesaj pe Facebook: "Dragi clienți, momentan funcționarea cardurilor OTP Bank este afectată de o avarie tehnică. Echipele noastre... detalii

Clientii Bancii Transilvania vor putea folosi doar doua aplicatii: BT Pay si BT Go

Banca Transilvania isi anunta clientii ca in curand vor putea folosi doar doua aplicatii: BT Pay pentru persoane fizice si BT Go pentru persoane juridice. In consecinta, dupa primirea notificarii... detalii

Clientii OTP Bank vor fi preluati de Banca Transilvania, din 28 februarie 2025

AcÈ›ionarii Băncii Transilvania au aprobat fuziunea BT cu OTP Bank România, în cadrul Adunării Generale Extraordinare, care a avut loc astăzi, conform unui comunicat al bancii, in care se adauga:Integrarea... detalii

Postasii au POS-uri pentru plata cu cardul a facturilor sau taxelor

PoÈ™ta Română, liderul naÈ›ional în servicii poÈ™tale, împreună cu CEC Bank È™i Visa, lider mondial în domeniul plăţilor digitale, îÈ™i unesc forÈ›ele pentru extinderea incluziunii financiare, creând infrastructura necesară utilizării... detalii