Valoarea creditelor restante a crescut în luna august cu 6,9%, la 14,36 miliarde de lei, nivelul acestora reprezentând 6,86% din totalul împrumuturilor aflate în derulare, potrivit datelor publicate de BNR. rnrnÎmprumuturile în valută cu întârzieri la plată, exprimate în lei, însumau la finele lunii în august 7,29 miliarde de lei, în creştere cu 8,9% faţă de iulie, în contextul în care leul s-a depreciat în raport cu moneda unică. rnrnCreditele restante în valută reprezentau 5,57% din totalul împrumuturilor acordate în monedă străină, mult peste nivelul de la finele anului trecut, de 3,04%. În iulie, ponderea creditelor restante în total credite în valută a fost de 5,18%.rnrnLa finele lunii august, BNR afişa un curs oficial de 4,2597 lei/euro, în creştere cu 0,3% faţă de paritatea de la sfârşitul lui iulie, de 4,2471 lei/euro.rnrnCreditele restante în lei au continuat să urce şi ele în luna august, cu 4,7%, la 7,07 miliarde de lei, după ce în iulie au crescut cu 4,6% faţă de iunie, la 6,75 miliarde lei.rnrnValoarea împrumuturilor în lei cu întâzieri la plată reprezintă 9% din totalul creditelor acordate în monedă naţională, ponderea urcând de la 8,57% în luna iulie.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Bancile romanesti si-au majorat anul trecut provizioanele pentru riscuri, precum si valoarea capitalurilor proprii, semn ca devin mai prudente in fata incertitudinilor in crestere. Concret, conform datelor furnizate de Banca... detalii
Banca digitala maghiara Granit Bank s-a extins in Romania cu o oferta de cont si card gratuite, dupa modelul bancii romanesti digitale Salt. Sa facem o comparatie intre serviciile Granit... detalii
Credex isi face reclama la credite afisand o "dobanda de la 5,9%", dar care poate fi chiar si de 10 ori mai mare, de 50%. Dobanda "de la 5,9%" este... detalii
ANPC (Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului) submineaza functionarea CSALB (Centrul de Solutionare a Litigiilor din Domeniul Bancar), desi nu are nicio atributie legala in solutionarea pe cale amiabila a litigiilor... detalii