Creditele Prima Casa in euro se accepta daca dosarul a fost depus inainte de trecerea la creditarea in lei

Autor:

Bancherul.ro
2013-10-31 11:22

Persoanele care au solicitat credite în euro pentru “Prima casă” vor putea primi împrumuturi în moneda europeană, dacă și-au depus dosarele înainte de trecerea la creditarea exclusiv în lei, potrivit unei hotărâri adoptate miercuri de Guvern.

“La ‘Prima casă’ s-a făcut o clarificare, pentru că, după cum știți, la un moment dat s-a făcut trecerea de la creditarea în euro la creditarea în lei. La un moment dat a fost în această perioadă de schimbare o nelămurire în legătură cu felul în care se acordă creditele pentru cei care depun dosarele. Hotărârea de guvern vine să spună exact că, dacă cineva și-a depus dosarul pe euro în momentul în care era pe euro, i se dă pe euro, evident dacă este acceptat dosarul. Contează data la care ți-ai depus dosarul, nu data la care se face evaluarea”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, citat de Agerpres.

Potrivit Biroului de presă al Guvernului, solicitările aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri urmează să fie soluționate potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data depunerii lor.

Comentarii

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Revista presei

Contractele de leasing ale persoanelor fizice nu mai sunt titluri executorii

Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.

Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii